Video Alex Cicâldău, gol și pasă decisivă! Final de meci dramatic pentru Al-Ittihad
articol scris de Digi Sport17.02.2023, 17:47
Alexandru Cicâldău (25 de ani) a reușit un gol și o pasă decisivă pentru Al-Ittihad Kalba, care a pierdut meciul de pe teren propriu cu Al Ain, scor 2-3, în etapa cu numărul 17 din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Alex Cicâldău, al patrulea gol în Emiratele Arabe Unite
Al Ain a deschis scorul în minutul 21, prin Caio Canedo. Al-Ittihad Kalba a egalat în minutul 47, după ce Alex Cicâldău i-a pasat decisiv lui Habib Al Fardan, în urma unui corner.
VIDEO Alex Cicâldău, pasă de gol pentru Al-Ittihad Kalba
În minutul 81, oaspeții au preluat din nou conducerea, după reușita lui Soufiane Rahimi.
În minutul 90+2, Alex Cicâldău a înscris din penalty, iar Al-Ittihad părea că va obține un punct.
VIDEO Golul lui Alex Cicâldău
Meciul s-a prelungit cu 11 minute, iar Al Ain a dat lovitura în minutul 90+7, prin Kodjo Laba.
Al Ain are cinci victorii la rând în campionat și ocupă locul doi în clasament. Al-Ittihad Kalba se află pe locul opt.
Alex Cicâldău, care joacă pentru Al-Ittihad Kalba din august 2022, are patru goluri și cinci pase decisive.
Mijlocașul ofensiv este împrumutat de la Galatasaray Istanbul până în vara anului 2023.
Forma excelentă a lui Alex Cicâldău nu poate decât să-l bucure pe selecționerul Edi Iordănescu, cu aproximativ o lună înaintea debutului României în calificările pentru EURO 2024.
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: emiratele arabe unite , al ittihad , cicaldau , alex cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...