Breaking News Aleksander Ceferin este noul preşedinte al UEFA
14.09.2016, 12:15Slovenul Aleksander Ceferin a fost ales, miercuri, preşedinte al UEFA, în cadrul Congresului forului continental de la Atena.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Preşedintele Federaţiei slovene, care a beneficiat şi de susţinerea FRF, reprezentat la Atena de preşedintele Răzvan Burleanu şi de secretarul general Radu Vişan, a primit 42 de voturi, în timp ce contracandidatul său Michael van Praag, preşedintele Federaţiei olandeze de fotbal, a primit 13 sufragii.
De această dată, FRF a mizat bine, după ce la alegerile pentru preşedinţia FIFA, şefii fotbalului românesc l-au susţinut pe Michael van Praag, învinsul de azi. Olandezul s-a retras atunci din cursă şi şi-a îndemnat susţinătorii să-l aleagă pe prinţul Ali, care a pierdut în cele din urmă alegerile în faţa lui Gianni Infantino.
Ceferin îl înlocuieşte la cârma UEFA pe fostul internaţional francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 până anul trecut, când a fost suspendat din toate activităţile legate de fotbal pe o perioadă de patru ani. Fostul căpitan al reprezentativei Franţei şi triplu câştigător al Balonului de Aur şi-a anunţat demisia de la preşedinţia UEFA pe 9 mai, după verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.
Platini a fost sancţionat de justiţia internă a FIFA în cazul privind plata controversată a sumei de 2 milioane de franci elveţieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul preşedinte al FIFA, în baza unui contract verbal, pentru o muncă de consilier depusă între 1999 şi 2002.
Iniţial în cursa pentru şefia UEFA s-au înscris trei candidaţi, însă spaniolului Angel Maria Villar, care activează în prezent ca preşedinte interimar, s-a retras pe 6 septembrie.
Până acum UEFA a avut şase preşedinţi în istoria sa, cel mai lung mandat fiind cel al suedezului Lennart Johansson.
Danezul Ebbe Schwartz a fost primul şef al UEFA, din iunie 1954 până în aprilie 1962 (7 ani şi 9 luni). Lui i-a urmat elveţianul Gustav Wiederkehr, care s-a aflat la cârma forului timp de 10 ani şi 2 luni. Ungurul Sandor Barcs a fost interimar între iulie 1972 şi martie 1973 (8 luni). Italianul Artemio Franchi a condus UEFA timp de 10 ani şi patru luni, fiind înlocuit de francezul Jacques Georges, preşedintele organizaţiei europene timp de 7 ani şi 8 luni, până în aprilie 1990. Mandatul lui Lennart Johansson s-a desfăşurat în perioada aprilie 1990 - ianuarie 2007, adică 16 ani şi 9 luni. Michel Platini a fost ales pe 26 ianuarie 2007, iar prerogativele sale au încetat pe 8 octombrie 2015, când a fost suspendat provizoriu din orice activitate fotbalistică.
Cine e Ceferin
Aleksander Ceferin s-a născut la 13 octombrie 1967. A absolvit cursurile Universității de Drept din Ljubljana. A lucrat în cadrul firmei de avocatură a familiei sale, specializându-se în reprezentarea în instanță a atleților profesioniști și a cluburilor sportive. Ulterior, a devenit directorul firmei tatălui său.
S-a implicat în fotbalul local începând cu 2005, colaborând cu comitetul de conducere a unuia dintre cele mai importante cluburi de futsal din Slovenia, KMN Svea Lesna Litija. În același an, a devenit membru în conducerea clubului de amatori FC Ljubljana Lawyers.
Între 2006 și 2011, a fost membru în conducerea clubului profesionist NK Olimpija Ljubljana.
În 2011, a fost ales președintele Asociației de Fotbal din Slovenia. Prioritățile mandatului său au fost îmbunătățirea relației dintre cluburi și echipa națională, precum și dezvoltarea centrelor de juniori din țară.
În februarie 2015, a fost reales în fruntea conducerii fotbalului sloven, pentru un mandat de patru ani.
Vorbește fluent limbile italiană și engleză. Este căsătorit și are trei copii.
Aleksander Ceferin și-a anunțat candidatura la șefia UEFA la 8 iunie 2016.
Etichete: presedinte uefa , aleksander ceferin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...