Afacerea pusă la cale de Altetico Madrid și Chelsea. Noul antrenor al londonezilor ar urma să decidă totul
articol scris de Digi Sport09.05.2023, 15:13
Atletico Madrid vrea "să scape" de Joao Felix. Atacantul de 23 de ani este acum împrumutat la Chelsea, însă ar urma să revină în vară la Atleti, iar trupa lui Simeone dorește să-l cedeze definitiv la londonezi, pentru că despre o vânzare nici nu poate fi vorba, având în vedere prețul cerut, 100 de milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atletico Madrid vrea să-l cedeze definitiv pe Joao Felix la Chelsea
Astfel, spaniolii au venit cu o propunere pentru Chelsea: Joao Felix, la schimb cu Pierre-Emerick Aubameyang plus Marc Cucurella, potrivit publicației Evening Standard.
Numai că, deși cluburile nu ar avea nimic împotrivă, mai există un detaliu. Chelsea are mari șanse să-l numească antrenor pe Mauricio Pochettino în vară, iar argentinianul ar trebui să aibă ultimul cuvânt în această afacere.
Pochettino, care e liber de contract din vara trecută, încă nu a semnat cui Chelsea, însă ar urma să analizeze bine această variantă de schimb.
- Joao Felix are un salariu de 15 milioane de euro pe an la Atletico Madrid.
- Joao Felix a fost transferat de la Benfica la Atletico Madrid în iulie 2019, pentru 127.2 milioane de euro.
Marc Cucurella și Pierre-Emerick Aubameyang ar urma să ajungă la Atletico, la schimb cu Joao Felix
Motivul pentru care Diego Simeone insistă pentru acest schimb este că el are nevoie de un jucător de bandă stângă de profilul lui Cucurella, iar pe Aubameyang îl vede mai bine integrat în echipă decât Felix.
Dacă nu se va putea realiza schimbul, ar exista și varianta continuării împrumutului la Chelsea, numai că și acest aspect ar urma să fie decis de Pochettino.
Un prim pas este făcut înto anumită măsură, dacă avem în vedere că Joao Felix nu ar vrea să revină la Atletico, unde nu se înțelege bine cu Simeone. Antrenorul argentinian chiar a fost în pericol de a fi demis, după ce s-a discutat despre asta în toamnă.
- Chelsea are în lot 32 de jucătopri în acest moment, iar presa engleză spunea că 11 ar putea pleca, sau 8, în cel mai rău caz.
Etichete: chelsea , atletico madrid , pierre-emerick aubameyang , joao felix , marc cucurella
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...