Video&Foto Adio, Giulești! Cum s-au despărțit rapidiștii de legendarul stadion. Imagini de colecție
24.11.2018, 21:37VIDEO Rapid - Înainte Modelu 1-0. Aproximativ 10.000 de spectatori au umplut stadionul Giulești - Valentin Stănescu, la ultimul meci oficial jucat de rapid pe legendara arenă de lângă Podul Grant, care în primăvară va fi dărâmată pentru a face loc uneia noi, parte din proiectul pentru găzduirea de către București a 4 meciuri de la Campionatul European din 2020.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Imnul Rapidului dinaintea partidei a fost cântat pe gazon de fostele glorii ale clubului, dar și de miile de suporteri din tribune. După meci, același "Glas al roților de tren" a răsunat neîntrerupt, nocturna s-a stins, iar imagini din toată istoria bătrânei arene giuleștene au fost proiectate pe scaunele albe din peluza dezafectată dinspre Teatrul Giulești, care și de această dată a rămas goală, ca din 2006 până acum, din motive de siguranță.
Galerie Foto
Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, și-a luat și el adio de la cariera fotbalistică. A intrat în minutul 86 și a încheiat în lacrimi partida în care alb-vișiniii au obținut 3 puncte care îi păstrează pe primul loc în Liga 3 până la anul. După ultimul fluier al unui joc oficial în Giulești, legendarul jucător al "feroviarilor" a îngenuncheat în fața fanilor, cu lacrimi în ochi, apoi a urcat în tribune, alături de fani.
În timpul meciului, fanii au arborat și diverse bannere. Cel mai sugestiv la adresa arenei care pe parcursul a 8 decenii le-a servit rapidiștilor drept casă avea mesajul: "Rămas bun, bătrâne Giulești / Templul unde avem atâtea povești".
VIDEO Imnul Rapidului, cântat de fostele glorii
Nocturna s-a stins pe Giulesti pentru ca fanii să poată urmări un filmuleț pe tabelă
Încep lucrările de modernizare la stadionul din Giuleşti pentru EURO 2020
Actualul stadion va fi modernizat din temelii. Noua arenă din Giuleşti va avea o capacitate de 14.000 de locuri. Actuala arenă va fi demolată, cu excepţia peluzei dinspre Sala Rapid, care va fi modernizată.
Arena va avea şi o zonă de sărituri în lungime, dar şi o pistă de alergare 60 de metri outdoor. Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, dar și săli de forță sau recuperare și pistă de popice.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA obligă ţările organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Stadionul "Giulești - Valentin Stănescu", 79 de ani de istorie
Pe 10 iunie 1939, Regele Carol al II-lea inaugura stadionul construit după modelul celebrului Highbury, fieful "tunarilor" de la Arsenal Londra (construit în 1913 și dărâmat în 2006, după ce britanicii nu au primit acceptul autorităților să îl extindă și să îl modernizeze; și-au construit o nouă arenă, sprijiniți și de sponsorul lor principal).
Gheorghe Dumitrescu este arhitectul care a semnat proiectul stadionului, după o idee a managerului rapidist de atunci, Costică Bauer-Ardeleanu, cel care a avut ideea și relațiile necesare acestui "import". Gheorghe Scurtu, posesorul muzeului Rapidului și un istoric neoficial al clubului "feroviar", spune, citat de vanatoruldelegende.blogspot.ro, că Bauer ar fi adus de la Londra liftul de pe Highbury și câteva scaune.
În 1935 s-a ales locul construcției. În 1936 au început lucrările (finanțate doar din banii angajaților CFR) și au fost finalizate în același an, însă inaugurarea a fost amânată doi ani și jumătate. Presa vremii notează că un amical de pe 30 septembrie, cu Admira Viena - campioana de atunci a Austriei - a fost mutat pe OMEF, din cauză că nu ar fi fost toate lucrurile puse la punct.
Arena a fost omologată abia în a doua parte a anului 1937, până atunci găzduind numai antrenamente și pregătiri. Primul meci oficial s-a jucat pe Giulești pe 27 noiembrie 1937, în ultima etapă a turului de campionat, când Rapid câștiga cu 2-0 în fața Jiului.
Deschiderea oficială a avut loc abia pe 10 iunie 1939, când se serba Ceferiada, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată realizată cu capital românesc: București - Giurgiu.
Ziarul "Timpul" a aproximat la 20.000 numărul de oameni prezenți la inaugurare. Pe gazonul giuleștean, Regele Carol al II-lea a îngenuncheat și a sărutat crucea. Ceremonia religioasă a fost oficiată de Vicarul Patriarhiei, în lipsa unui Patriarh în funcție, în acel moment. La eveniment au mai participat și Mihai, care avea să fie următorul rege, premierul Armand Călinescu, prințul Paul al Greciei, dar și numeroși alți diplomați și reprezentanții a 12 administrații de căi ferate din întreaga Europă.
Etichete: rapid , daniel pancu , stadion rapid , imn rapid , stadion giulesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...