Abia întors din India, Ovidiu Haţegan a fost delegat din nou în UEFA Champions League
30.10.2017, 11:39Arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost delegat din nou în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi. Centralul va conduce, miercuri, partida dintre portughezii de la FC Porto şi echipa germană RB Leipzig, după ce vineri s-a întors de la turneul final al Campionatului Mondial U17, unde a arbitrat şi semifinala Brazilia – Anglia, scor 1-3.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Arădeanul, delegat la al 17-lea meci din UEFA Champions League din carieră, va fi ajutat la partida de la Porto de "asistenţii" Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, de "adiţionalii" Sebastian Colţescu şi Istvan Kovacs, precum şi de rezerva Adrian Ghinguleac.
Haţegan are în palmares 14 meciuri în grupele UEFA Champions League şi două optimi de finală ale competiţiei intercluburi. Cel mai important meci din cariera sa în cupele europene este sfertul de finală din UEFA Europa League din aprilie 2017, cel dintre Schalke şi Ajax Amsterdam (3-2). El a participat şi la turneele finale ale Euro 2016 şi Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016. De asemenea, Haţegan este pe lista preliminară a arbitrilor pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018, după ce a fost prezent la Cupa Confederaţiilor ca asistent la arbitrajul asistat video.
În UEFA Campions League va mai fi săptămâna aceasta un reprezentant al României, vicepreşedintele CCA Alexandru Deaconu, delegat ca observator de arbitri la meciul de marţi dintre Sporting Lisabona şi Juventus Torino.
Etichete: champions league , ovidiu hategan , porto leipzig hategan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...