"99 la sută erau confirmați". Cum a ratat Manchester United transferurile lui Cristiano Ronaldo și Gareth Bale
articol scris de Digi Sport01.10.2024, 13:44
Patrice Evra (43 de ani), fostul căpitan al lui Manchester United, prezent în cadrul pocastului Obi One, a rememorat un episod din anul 2013, care îi avea ca protagoniști pe Cristiano Ronaldo (39 de ani) și Gareth Bale (35 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo și Gareth Bale au scris istorie la Real Madrid, însă puțini știu că ei au fost aproape de un transfer la Manchester United, în anul 2013, sub comanda lui Sir Alex Ferguson (82 de ani).
Patrice Evra: "Cristiano și Bale 99 la sută erau confirmați"
Evra a evidențiat că aducerea celor doi ar fi făcut parte din încercarea lui Ferguson de a reînvia echipa.
După ce nu a reușit să-i transfere, antrenorul și-a anunțat retragerea.
"Ferguson mi-a spus: 'Patrice, Cristiano Ronaldo este 99% confirmat și Gareth Bale la fel. Avea nevoie de 200 de milioane de lire și clubul a refuzat să-i ofere. Acum ei au cheltuit un miliard, nu mai contează.
Îmi amintesc că am plecat din birou gândindu-mă: 'Cristiano s-a întors, și Gareth Bale, suntem din nou în cărți! Imaginează-ți'", a declarat Evra, în podcastul Obi One.
În cele din urmă, Ronaldo și Bale au continuat să exceleze pe Santiago Bernabeu. Portughezul a plecat în anul 2018 la Juventus, iar în 2021 a ajuns, în cele din urmă, înapoi la United, unde a petrecut un singur sezon.
În cazul lui Bale, galezul și-a încheiat povestea la Real Madrid în 2022, după un împrumut de un an la Tottenhan.
Cei patru fotbaliști pe care Sir Alex Ferguson îi consideră de "clasă mondială"
Sir Alex Ferguson și-a încheiat cariera de antrenor în 2013, după 27 de ani la comanda "Diavolilor Roșii".
Fostul mare tehnician scoțian a numit cei patru fotbaliști de „clasă mondială” pe care i-a avut sub comanda sa, iar David Beckham (49 de ani) nu se află printre ei.
"Nu vreau să înjosesc sau să critic pe niciunul dintre fotbaliștii mari sau foarte buni pe care i-am antrenat în timpul carierei mele de 26 de ani la United, dar au fost doar patru care au fost de clasă mondială: Cantona, Giggs, Ronaldo și Scholes. Iar dintre cei patru, Cristiano era steaua din vârful bradului de Crăciun.
Am avut unii dintre cei mai fantastici fotbaliști și probabil că i-aș fi putut numi pe toți de clasă mondială din când în când. Totuși, cei patru jucători au făcut diferența.", a declarat Sir Alex Ferguson, potrivit Give me Sport.
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a revenit la Manchester United în vara anului 2021, după ce a evoluat timp de trei sezoane pentru cei de la Juventus. Portughezul a rămas liber de contract după ce și-a încheiat socotelile cu clubul din cauza unor conflicte cu antrenorul Erik ten Hag.
- Eric Cantona a bifat 185 în tricoul lui Manchester United, în care a înscris 82 de goluri și a oferit 61 de pase decisive.
- Ryan Giggs a bifat 963 în tricoul lui Manchester United, în care a înscris 168 de goluri și a oferit 254 de pase decisive.
- Cristiano Ronaldo a bifat 346 în tricoul lui Manchester United, în care a înscris 145 de goluri și a oferit 64 de pase decisive.
- Paul Scholes a bifat 713 în tricoul lui Manchester United, în care a înscris 153 de goluri și a oferit 81 de pase decisive.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , manchester united , gareth bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...