Vettel, exasperat de noua dublă Mercedes: "Ar trebui să li se întâmple ceva"
07.10.2018, 16:40Sebastian Vettel pare resemnat după ce piloţii de la Mercedes au realizat o nouă dublă în Marele Premiu al Japoniei, de la Suzuka.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Ultimele curse au fost foarte uşoare pentru Mercedes. Vom vedea ce se poate întâmpla, dar noi vom face tot posibilul. Ar trebui să li se întâmple ceva...Vom vedea la următoarea cursă", a declarat pilotul german al lui Ferrari, principalul rival al britanicului Hamilton în lupta pentru titlul mondial la piloţi.
Germanul s-a clasat al şaselea în Japonia după un acroşaj cu olandezul Max Verstappen.
"Am văzut spaţiu şi m-am dus. Apoi, este cumva în stilul său (Max Verstappen), atunci când vede că se apropie cineva, face tot posibilul pentru a-şi păstra locul, chiar dacă este prea târziu...Am fost unul lângă altul şi nu puteam să-mi schimb traiectoria. Ar fi trebuit să-mi lase spaţiu şi să mă atace în virajul următor, dar nu...", a afirmat Vettel.
Lewis Hamilton (Mercedes), plecat din pole position, a câştigat Marele Premiu al Japoniei la Formula 1, a 17-a etapă a Campionatului Mondial, fiind cronometrat pe circuitul din Suzuka în 1h 27 min. 062/1000 (307,471 km). Pe locurile următoare s-au clasat finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), la 12 sec. 919/1000 şi Max Verstappen, la 14 sec.295/1000.
Învingător în şase din ultimele şapte Grand Prix-uri, Hamilton are un avans de 67 de puncte în faţa rivalului său din clasamentul piloţilor, în timp ce Mercedes conduce cu 78 de puncte în faţa lui Ferrari în clasamentul constructorilor.
Etichete: ferrari , formula 1 , lewis hamilton , sebastian vettel , mercedes , marele premiu al japoniei , formula 1 suzuka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...