UPDATE: Bild: Motivul accidentului: Schumacher a ajutat-o pe fiica unui prieten
29.12.2013, 14:54UPDATE 16:15 Cotidianul Bild notează, joi, că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a ajutat-o pe fiica unui prieten, căzută într-o zonă dintre două pârtii, înainte de accidentul de duminică, în care a fost rănit grav, relatează presa franceză.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit sursei citate, chiar înainte de a cădea, Schumacher ar fi ajutat-o pe fiica unui prieten şi a ieşit în acest scop de pe traseul marcat. Schiurile lui Michael Schumacher s-au lovit de o piatră. Gremanul s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu partea dreaptă a capului de altă piatră. Patru minute mai târziu, când echipajul de salvare a sosit la faţa locului, Schumacher era conştient. El era confuz, tâmpla dreaptă îi sângera şi mai avea o rană ce se întindea până în spatele capului. Fostul campion şi-a pierdut cunoştinţa în elicopterul cu care a fost transportat la spital.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în staţiunea Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene, iar miercuri ataşatul său de presă, Sabine Kehm, a anunţat că starea germanului este stabilă.
UPDATE 12:50 În această dimineață, la spitalul din Grenoble a venit soția lui Michael Schumacher, Corinna, însoțită de managerul fostului pilot din Formula 1, Sabine Kehm.
Jurnaliștii au aflat că în cursul acestui zile nu se vor da detalii despre problemele cu care se confruntă Schumacher.
UPDATE 12:40 Un specialist în traumatism cranian crede că următoarele zile sunt extrem de importante în privința lui Schumacher, aflat și acum în comă indusă.
"În cazul în care nu vor fi complicații în următoarea săptămână, poate chiar două, Schumacher va supraviețui! Această incertitudine este însă o durere foarte mare pentru cei din familia lui. Multe previziuni nu se pot face, mai ales dacă vorbim de o evoluție favorabilă", a afirmat profesorul Truelle, conform L'Equipe.
UPDATE 11:08 Fost medic în Formula 1, Gary Hartstein, susține că Michael Schumacher ar putea să fie scos din coma indusă, dacă situația germanului nu se va agrava.
"Dacă situația lui va fi stabilă în următoarele 24-48 de ore, medicii ar putea să-l scoată din coma indusă. Ar urma să fie pus un nou diagnostic pentru Schumacher, pentru ca medicii să vadă cum se comportă pacientul în această stare", a explicat Hartstein, într-un mesaj postat pe Twitter.
UPDATE 12:25: Conferința de presă organizată miercuri la spitalul din Grenoble a adus ceva mai multă liniște în privința situației în care se găsește Michael Schumacher.
"Avem vești bune! În această dimineață, starea sa de sănătate este stabilă, iar la fel a fost și pe toată durata nopții. Este în continuare foarte atent monitorizat, dar cel mai important lucru este acela că pare să se fi stabilizat", a spus Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al familiei septuplului campion mondial.
UPDATE 10:30, 01.01.2014: Purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher a ținut să infirme supoziția conform căreia fostul pilot de Formula 1 ar fi schiat cu viteză mare.
Potrivit lui Sabine Kehm, accidentul a fost cauzat de o "înlănţuire de circumstanţe nefericite" şi nici într-un caz de viteza excesivă a fostului pilot german:
"Casca lui s-a spart. Dar asta nu înseamnă că Michael schia cu viteză. S-a lovit de o piatră la un viraj. A fost o înlănţuire de circumstanţe nefericite. El a făcut o manevră normală pentru un viraj", a declarat Sabine Kehm, care a precizat că accidentul s-ar fi putut produce şi la 10 km/h".
Sabine Kehm a mai spus că Michael Schumacher nu era doar cu fiul său când s-a produs accidentul, ci cu un "mic de grup de prieteni".
UPDATE 12:55 Cotidianul francez L'Equipe anunță că starea de sănătate a lui Schumacher s-a imbunătățit, dar acesta nu va putea fi transferat în cursul zilei de azi la un alt spital.
"Lucrurile arată mai bine decât ieri, dar momentan nu putem decât să așteptăm și să-i lăsăm pe cei din stafful medical să-și facă treaba" a declarat marți chirurgul și prietenul lui Schumacher, Gerard Saillant.
UPDATE 12:00 Potrivit unei surse din cadrul anchetatorilor, casca pe care o purta Michael Schumacher în momentul în care acesta a suferit un grav accident la schi, duminică, în Alpii francezi, s-a rupt în două din cauza impactului puternic, notează AFP.
"Casca s-a rupt în două", a spus sursa respectivă, confirmând o informaţie apărută inițial în cotidianul german Bild. Potrivit unui membru al echipajelor de salvare, citat de Bild, atunci când echipajul a ajuns la locul accidentului, "casca lui Schumacher era ruptă şi se vedea mult sânge".
UPDATE 10:45: La 48 de ore de la momentul în care Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi, lovindu-se cu capul de o stâncă, starea acestuia rămâne una critică.
Operat pe creier de două ori la spitalul din Grenoble unde a fost adus imediat după accident, septuplul campion mondial se află în continuare în stare de comă indusă, medicii făcând eforturi să-i stabilizeze situația și să nu mai apară alte hematoame în zona craniană. Potrivit acestora, constituția celui care s-a retras de abia în urmă cu o lună din activitatea sportivă ar putea fi un mare atu în lupta lui Schumi din acest moment.
UPDATE 23:00 Cotidianul Bild a publicat o fotografie din zona în care s-a produs accidentul pe care l-a avut Schumacher, la Meribel. Nemții susțin că sunt urmele pe care le-a lăsat fostul pilot din Formula 1, în ziua de duminică.
Din imagine se poate observa că pârtia din Franța, unde au avut loc și etape de Cupă Mondială, este una foarte periculoasă, cu multe stânci.
UPDATE 17:30: Familia lui Michael Schumacher a mulţumit echipei medicale şi oamenilor din întreaga lume pentru sprijinul acordat după accidentul pilotului german şi a solicitat presei, într-un comunicat, să-i respecte intimitatea, informează L'Equipe.
"Vrem să mulţumim echipei medicale care, noi ştim asta, face tot posibilul pentru a-l ajuta pe Michael. Mulţumim şi oamenilor din lumea întreagă care şi-au exprimat simpatia şi au trimis urările cele mai bune pentru recuperarea lui Michael. Vrem să solicităm presei să ne respecte intimitatea noastră şi pe cea a prietenilor noştri şi le mulţumim pentru sprijin", se arată într-un comunicat al familiei Schumacher citat de Sabine Kelm, managerul fostului pilot.
UPDATE 13:45: Medicii care se ocupă de Michael Schumacher au organizat luni, la orele prânzului, o conferință de presă în care au dat mai multe detalii despre starea fostului mare campion mondial de Formula 1.
"Când a fost preluat, de către medicii de la faţa locului, era agitat iar starea lui neorologică s-a degradat foarte repede. Scanarea cerebrală făcută de urgenţă a arătat mai multe elemente: hematoame intracraniene, contuzii cerebrale şi un edem cerebral difuz.
Nu ne putem pronunţa cu privire la evoluţia sa ulterioară. A fost operat de urgenţă pentru a fi eliminate hematoamele intracraniene. Scanarea postoperatorie a arătat că intervenţia a reuşit, dar şi că, din nefericie, au apărut leziuni hemoragice difuze, bilaterale. Este în comă artificială, în hipotermie, i se aplică tratamente pentru a minimiza reacţia edemelor cerebrale. Casca l-a protejat în mare măsură. Cineva care ar fi suferit un astfel de accident fără cască nu ar mai fi ajuns până aici", au spus medicii Stephan Chabardes și Jean Francois Payen.
UPDATE 12:25: Michael Schumacher este în continuare în stare critică, în comă indusă, au anunţat medicii din Grenoble, informează ledauphine.com.
"Schumacher este în continuare în stare critică. Deocamdată nu putem să ne pronunţăm cu privire la soarta lui Michael Schumacher. El este în comã artificialã. Obiectivul nostru este să limităm creşterea presiunii intracraniene. Putem spune că viaţa îi este în pericol şi că situaţia este foarte gravă. Având în vedere violenţa impactului, o persoană care ar fi suferit un astfel de impact fără cască nu ar mai fi ajuns aici", a declarat un doctor de la Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), luni, într-o conferinţă de presă.
UPDATE 12:00: Michael Schumacher, care a fost rănit grav la cap într-un accident suferit în staţiunea franceză Meribel, a fost operat pentru a doua oară, în noaptea de duminică spre luni, informează ledauphine.com.
UPDATE 00:05: Michael Schumacher a fost supus mai multor intervenții neurochirurgicale și medicii se arată rezervați, deoarece germanul e în continuare în comă.
Felul în care va trece peste această noapte e decisiv pentru starea sa, care a în continuare critică, fostul pilot luptând pentru viața sa după accidentul suferit la schi.
UPDATE 23:50: Cotidianul german Bild titrează că starea lui Michael Schumacher este critică și că fostul pilot de Formula 1 e în comă la spitalul din Grenoble. Sursa citată scrie că acesta se luptă pentru viața sa după ce a suferit o puternică hemoragie craniană.
UPDATE 23:35: Au apărut primele detalii despre circumstanțele în care s-a produs accidentul al cărei victimă a fost Michael Schumacher. Fostul pilot purta cască în momentul în care a căzut pe pârtia Saulier, între Chamonix și Biche, la 2783 de metri altitudine. Incidentul a avut loc între orele 11:00 și 11:15 duminică de dimineață.
La ora 11:53 Schumacher a fost adus de salvamontiști la spitalul din Albertville, iar la 12:45 a fost transportat la clinica universitară din Grenoble. După amiază a sosit aici neurochirurgul parizian Gerrard Saillant, prieten cu fostul pilot, care l-a tratat după accidentul suferit de acesta în 1999, la Silverstone.
Surse din Poliția franceză, care investighează accidentul, susțin că Schumacher era conștient la sosirea salvamontiștilor.
UPDATE Ora 21:15: Veștile despre starea lui Michael Schumacher, după accidentul suferit la schi, în Franța, sunt contradictorii.
Jandarmeria montană din Courcheval, care a intervenit după accidentul lui Schumacher, a precizat că germanul a suferit "un traumatism cranian sever", în urma căruia i-a fost afectat creierul. Totodată, autoritățile din Meribel au anunțat că viața septulului campion mondial de Formula 1 nu este în pericol, potrivit agenției Mediafax. Fostul pilot este internat la Spitalul de Urgență de din Grenoble, acolo unde a fost adus un neurochirurg de la Paris.
La scurt timp după acest anunț, publicația ledauphine.com a notat că starea lui Schumacher s-a înrăutățit și că viața i-ar putea fi pusă în pericol. Ancheta francezilor continuă.
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher (44 de ani), septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică dimineaţă, în staţiunea Meribel, anunță postul de radio Europe 1.
Din primele informații, Schumacher a suferit un traumatism cranian după ce a căzut în timp ce schia în Alpii francezi şi a fost transportat de ugență la spital.
"Nu știu cât este de gravă accidentarea. Poliția a început o investigație pentru a stabili circumstanțele căderii. Nu știm dacă accidentul s-a petrecut pe pistă sau în afara ei. Avea cască şi s-a lovit cu capul de o stâncă. Intervenţia a fost rapidă, la ora 11.15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era şocat, puţin agitat, dar conştient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav", a comentat pentru L'Equipe directorul general al stațiunii, Christophe Gernignon - Lecomte.
Campionul german s-a retras definitiv din Formula 1 în luna decembrie a anului trecut. În trei sezoane cu echipa Mercedes, el a reușit un singur podium. Lotus i-a propus să concureze în ultimele două etape din 2013, dar Michael Schumacher a refuzat oferta.
El a câştigat în carieră 91 de Mari Premii în 307 participări.
Etichete: michael schumacher , schumacher , schumacher ski , michael schumacher ski , michael schumacher accident , accident ski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...