Tot ce trebuie să știi despre MP al Italiei. Cursa e ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, de la ora 15:00
01.09.2017, 09:27În calificările din Belgia, Lewis Hamilton i-a egalat recordul marelui Michael Schumacher de 68 de pole position-uri, iar în cursă a devenit al 4-lea pilot din istoria Formulei 1 care se impune la cel de-al 200-lea Mare Premiu din carieră, după Michael Schumacher (M.P. al Europei, 2004), Jenson Button (M.P. al Ungariei, 2011) și Nico Rosberg (M.P. al statului Singapore, 2016). Liderul clasamentului general, Sebastian Vettel, n-a putut să-și depășească rivalul în ciuda avantajului clar al compoziției pneurilor, clasându-se al 2-lea, iar dacă situația se va repeta și în acest weekend, în cursa următoare, cei doi rivali vor pleca de la egalitate de puncte. Daniel Ricciardo a completat podiumul, profitând de penalizarea dură primită de Kimi Raikkonen și de prestația slabă a lui Valtteri Bottas care cu siguranță că nu s-a aflat într-o zi fastă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Război total în echipa Force India, cei doi piloți ai echipei, Sergio Perez și Esteban Ocon, lovindu-se din nou în turul 30 și aruncând pe fereastră puncte importante pentru echipă. Perez și-a înghesuit colegul în zid îndreptându-se către Eau Rouge, cei doi făcând contact. Ocon și-a avariat aripa-față, lucru care l-a enervat la culme pe francez, iar mexicanul, care nici el n-a fost prea mulţumit, s-a ales cu o pană pe dreapta-spate. Resturile lăsate pe pistă în urma duelului celor doi au determinat apariţia maşinii de siguranță care a dat peste cap calculele tuturor echipelor. Doi piloți buni, talentați, dar orgolioși, care se atacă fără menajamente, nefiind nedispuși să cedeze niciun milimetru pentru binele echipei și pentru siguranța lor până la urmă. Echipa pare incapabilă de a-și tempera piloții, lucru care ar putea duce la renunțarea unuia dintre ei la final de sezon. Într-o primă fază, aceștia au fost anunţaţi că nu mai au voie să concureze liber unul împotriva celuilalt, iar dacă un astfel de incident se va repeta, pilotul care va fi găsit vinovat va fi suspendat.
Max Verstappen s-a simțit ca acasă la Spa-Francorchamps. Olandezul născut la Hasselt, în Belgia, a fost împins de la spate de către spectatori, însă aceştia n-au fost singurii care i-au împins maşina... Atmosfera de vis din tribune a fost compensată de mașina de coșmar pe care o are la dispoziție olandezul în acest sezon. Max a abandonat la Spa pentru a 6-a oară în cele 12 curse din acest sezon şi este pilotul cu cele mai puţine tururi parcurse în 2017 (405 din 726 – 55%). Modelul RB13 a fost cu ghinion pentru tânărul olandez care parcă s-ar lua la întrecere cu Fernando Alonso. Spaniolul, sătul de lipsa de putere a maşinii, a reclamat o defecţiune pentru a încheia cursa de la Spa mai repede, la doar câteva secunde după ce a primit confirmarea că nu ploaia nu-şi va face apariţia. Celebrul motto al Honda "The power of dreams" s-a transformat pentru Alonso în "The dreams of power". Se pare că acum McLaren are de ales între Alonso şi Honda pentru sezonul următor, cele două părţi având şanse infime să mai continue împreună şi în 2018. Dar până atunci, Fernando mai are o cursă grea de îndurat la Monza. Surprinzător însă, în cursa de anul trecut, pilotul McLaren Honda a realizat “cea de-a 8-a minune a lumii”, stabilind cel mai rapid tur al cursei pe “Templul vitezei”.
“A venit toamna, acoperă-mi inima cu... adrenalină!” pare să fie deviza fanilor Formulei 1 la început de septembrie. Anotimpul decisiv al sezonului 2017 debutează cu Marele Premiu al Italiei, duminică, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1.
MONZA, ITALIA
Republica Italiană se află pe locul 4 în topul celor mai importante destinaţii turistice din lume, cu aproximativ 5 milioane de vizitatori anual. Peste 75% din teritoriu este, fie deluros, fie muntos, iar cea mai ridicată altitudine din Italia se înregistrează în vârful Mont Blanc (sau Monte Bianco) - 4.810 m.
Fontana di Trevi din Roma este unul dintre simbolurile capitalei Italiei în care se zice că este bine să arunci monede cu mâna dreaptă peste umărul stâng. Se estimează că turiştii lasă anual în jur de 1,1 milioane de euro în fântână (3.000 de euro/zi). Deseori, banii din fântână ajung pe mâna altor persoane prin metode considerate ilegale, dar cei care totuşi mai rămân sunt folosiţi pentru a subvenţiona o piaţă pentru oamenii nevoiaşi ai Romei.
Se spune despre Italia că are mai multe opere de artă pe kilometru pătrat decât oricare altă ţară din lume, reflectând pasiunea acestui popor pentru artă. Se bănuieşte că una dintre ele aparţinându-i marelui Leonardo Da Vinci s-ar ascunde în spatele unui zid din Florenţa, însă nimeni nu doreşte să distrugă zidul deoarece are pictată o frescă inestimabilă pe el.
În micuţa localitate Vacone din Italia se află restaurantul “Solo Per Due” (“Doar pentru doi”), care nu are decât o singură masă şi două scaune. Restaurantul este recunoscut ca fiind cel mai mic şi mai exclusivist din lume. Costul unei rezervări, evident de două persoane, este de 500 de euro, fără a fi incluse băuturile servite.
Italienii şi-au declarat război civil din cauza unei... găleţi. În anul 1325, câţiva locuitori din Modena au furat o găleată din Bologna, acest fapt însemnând la vremea respectivă o mare umilinţă. “Războiul găleţii” s-a soldat cu aproximativ 2.000 de răniţi şi, ceea ce e cel mai grav, locuitorii din Bologna n-au reuşit să-şi revendice găleata.
În Italia, pisicile sunt puse în aceeaşi “găleată” cu ruinele Romei, de exemplu, deoarece ambele sunt considerate ca făcând parte din patrimoniul cultural. Uciderea unei pisici este pedepsită cu închisoarea de până la 3 ani, la care se adaugă şi plata unei amenzi în valoare de 10.000 de euro. Se estimează că Roma este casa a 300.000 de pisici. În 2011, una dintre ele a moştenit, în mod accidental, o avere de 10 milioane de euro după ce stăpânul ei în vârstă de 94 de ani s-a stins. Acea pisică a devenit al 3-lea cel mai bogat animal din lume. Da, este cu adevărat incredibil faptul că mai există încă două animale care o depăşesc.
În cultura italiană, numărul 13 este considerat norocos deoarece se spune că ar aduce prosperitate şi belşug. În schimb, numărul 17 este ghinionist din cauza felului în care este scris. Cu litere romane, “XVII”, poate fi rearanjat ca “VIXI”, un cuvânt latin care se găseşte pe pietrele funerare şi care înseamnă “Am trăit” cu sensul de "Viaţa mea s-a încheiat". Chiar dacă e scris cu cifre arabe, 17 tot ghinionist rămâne pentru italieni deoarece, în viziunea lor, înfăţişează un om (cifra 1) agăţat de o spânzurătoare (cifra 7). Italienii urăsc acest număr atât de mult încât unele clădiri nu au un al 17-lea nivel, unele hoteluri nu au o cameră “17”, compania aeriană italiană Alitalia nu are un scaun cu nr. 17, iar Renault şi-a vândut modelul "R17" în Italia ca "R177" din această cauză.
Chinezii au inventat artificiile, dar italienii le-au dat culori. Acestea sunt create folosindu-se pudre metalice. De exemplu, calciul generează culoarea portocalie, sodiul este folosit pentru galben şi bariu pentru verde. Se spune că Marco Polo a adus artificiile din China în Europa în jurul anului 1295, de aici începând a se răspândi.
Nicio altă ţară din Europa nu are mai mulţi vulcani decât Italia deoarece Peninsula Italiană se află pe o falie în scoarţa Pământului, ca urmare a mişcărilor tectonice verticale. Cei trei vulcani importanţi (Etna, Stromboli şi Vezuviu) au erupt în ultimul secol. Italienii au parte şi de cele mai multe cutremure din Europa. Se estimează că 100.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în 1693, în urma celui mai puternic cutremur produs în Italia, având loc în regiunea Sicilia şi măsurând 7,4 grade pe scara de magnitudine a acelui moment. Un alt cutremur important din Italia a fost cel de la Napoli din 23 noiembrie 1980 (6,9 grade Richter), soldat cu cca. 3.000 de morţi, iar peste 300.000 de oameni au rămas fără adăpost în pragul iernii. Cel mai recent cutremur de mare intensitate a avut loc pe 24 august 2016 (6,2 grade Richter) şi a fost urmat de cel puţin 1.000 de replici.
Construit în 1922, în numai 6 luni, Monza a fost la acea vreme doar al 3-lea circuit permanent din lume, după Brooklands (1907) şi Indianapolis (1909). El a pornit de la ideea fondatorilor Automobile Club Milano care îşi doreau să sărbătorească într-un fel aparte cei 25 de ani de la înfiinţare. Circuitul de lângă Milano beneficiază de 3 desene diferite: circuitul de bază (5,793 km), un circuit secundar (2,405 km) și un oval de mare viteză (4,250 km). Din cauza caracteristicilor sale care necesită un profil aerodinamic redus, nivelul de aderență este foarte scăzut, iar mașinile întâmpină probleme subviratorii în majoritatea virajelor. În antiteză, este prezent și comportamentul supravirator, mai ales în sectorul 2, lucru care presupune o atenție sporită din partea piloților.
Cu cât un circuit este mai rapid, cu atât acesta devine un pericol mai mare pentru piloți, iar Monza nu face excepție. Aici și-au pierdut viața nu mai puțin de 52 de piloți și încă 35 de spectatori. Modificările dese aduse circuitului au avut drept scop îmbunătățirea condițiilor de siguranță atât pentru piloți, cât și pentru spectatori, dar pista este criticată în continuare din cauza lipsei zonelor de eșapare, atât de necesare în special în zona șicanei Della Roggia, loc în care mulți piloți au greșit decisiv de-a lungul timpului.
DETALII TEHNICE
Tururi: 53
Lungimea circuitului: 5,793 km
Viraje: 11 (4 de stânga, 7 de dreapta)
Lungimea cursei: 306,72 km
Număr de curse disputate la Monza: 66
Prima cursă disputată: 1950
Cele mai multe victorii (piloţi): 5 – Michael Schumacher (1996, 1998, 2000, 2003, 2006)
Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2017): 3 – Sebastian Vettel (2008, 2011, 2013), Lewis Hamilton (2012, 2014, 2015)
Cele mai multe victorii (constructori): 18 - Ferrari (1951, 1952, 1960, 1961, 1964, 1966, 1970, 1975, 1979, 1988, 1996, 1998, 2000, 2002, 2003, 2004, 2006, 2010)
Acceleraţie maximă: 75% din lungimea unui tur
Utilizarea frânelor: 13% din lungimea unui tur
Schimbări în cutia de viteze: 50/tur
Consum de combustibil: 1,98 kg/tur
Cea mai lungă perioadă de accelerare: 1,520 km
Distanţa din grilă până la primul viraj: 638 m (pentru deţinătorul pole-ului)
Viteză maximă estimată: 350 km/h
Zone DRS: 2 (Linia dreaptă din faţa boxelor şi cea care uneşte virajele 7 şi 8)
Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 11 (Peter Gethin, 1971)
Câştigători cu plecare din pole position: 22 din 66 (33,33%)
Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Minim
Uzura pneurilor: Medie
Uzura frânelor: Ridicată
Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Mediu
Cel mai rapid pit stop în 2016: 1,98 s (timp total: 23,633 s) – Red Bull Racing (Daniel Ricciardo)
Lungimea liniei boxelor: 417 m
Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: SUPERSOFT, SOFT, MEDIUM
Presiuni minime în pneuri: 23,0 psi (pneurile faţă), 21,0 psi (pneurile spate)
Cea mai mică diferenţă dintre primii doi clasaţi: +0,01 s (Peter Gethin vs. Ronnie Peterson – 1971)
Cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi: +1 tur (Juan Manuel Fangio – 1954)
Numărul depăşirilor efectuate în 2016: 40
Probabilitatea apariţiei unui Safety Car: 21%
ALEGEREA PNEURILOR
RECORDURILE CIRCUITULUI
Record în cursă: 1:21.046 – Rubens Barrichello (Ferrari, 2004)
Record absolut: 1:19.525 – Juan Pablo Montoya (Williams BMW, 2004)
MOMENTE MEMORABILE
M.P. al Italiei 1971 – Cel mai strâns finish din istoria Formulei 1. În ziua de azi cu greu mai putem vedea sosiri în care primii doi să fie despărţiţi de 6 zecimi de secundă. Gândiţi-vă că în 1971 nu mai puţin de 5 maşini au terminat în această diferenţă. La doar un an de la decesul lui Jochen Rindt, piloţii au oferit spectacolul pe care toţi fanii competiţiei îl visau. După ce 8 piloţi diferiţi au trecut pe rând la conducerea cursei de 25 de ori, Peter Gethin a câştigat singura sa cursă din carieră pentru doar 0,01 secunde faţă de Ronnie Peterson. Francois Cevert, Mike Hailwood şi Howden Ganley au completat topul primilor 5, cel din urmă terminând la doar 0,61 secunde de Gethin.
M.P. al Italiei 1988 – Ayrton Senna le face cadou celor de la Ferrari o “dublă”. Încercând să-l depășească cu un tur pe Jean-Louis Schlesser de la Williams în penultimul tur al cursei, Ayrton Senna se lovește de acesta și piloții Ferrari, Gerhard Berger și Michele Alboreto, se trezesc cu o clasare nesperată pe primele două locuri, spre imensa satisfacție a fanilor din tribune. Această “dublă” a venit într-un moment trist pentru ei, la doar o lună după decesul fondatorului Scuderiei, Enzo Ferrari.
M.P. al Italiei 1993 – Cascadoria involuntară a lui Christian Fittipaldi. Nepotul dublului campion mondial de Formula 1, Emerson Fittipaldi, n-a avut o carieră la fel de strălucită precum a sa, dar s-a făcut remarcat printr-o fază unică. Piloţii Minardi se luptau pentru locul 7 până pe ultimii metri ai cursei, dar au fost aproape de un dezastru. Îndreptându-se către linia de sosire, Fittipaldi a vrut să profite de plasa oferită de colegul său, Pierluigi Martini, şi a încercat o depăşire de ultim moment. Martini l-a văzut venind şi a adoptat o trasă defensivă pentru a-şi păstra poziţia, însă Fittipaldi a intrat în roata dreapta-spate a italianului şi a decolat de pe pistă la peste 300 km/h. Maşina sa a făcut o rotaţie de 360 de grade în aer şi a aterizat perfect pe roţi, trecând linia de sosire. De la noi primeşte un 10 cu felicitări atât pentru dificultate, cât şi pentru execuţie.
M.P. al Italiei 1999 – Mika Hakkinen pierde victoria pe mâna sa. Finlandezul de la McLaren părea că se îndreaptă către o victorie ușoară, fiind la peste 8 secunde de urmăritori, însă în turul 30 Hakkinen face o greșeală necaracteristică în șicana Rettifilo. Acesta a ales să abordeze șicana în treapta întâi a cutiei de viteze în loc de treapta a doua și s-a răsucit, părăsind prematur cursa. Heinz-Harald Frentzen a profitat și a câștigat nesperat cel de-al 3-lea Mare Premiu din istoria echipei Jordan, din totalul de 4.
M.P al Italiei 2008 – Scuderia Toro Rosso triumfă acasă în ploaia italiană prin noua lor vedetă, Sebastian Vettel. Neamțul a realizat una dintre cele mai mari surprize din era modernă a Formulei 1. A fost un weekend la care nimeni nu se gândea, nici măcar cei de la Toro Rosso şi bucuria a fost cu atât mai mare cu cât această cursă s-a desfăşurat chiar la ei acasă, în Italia. Profitând de condiţiile schimbătoare din acel weekend de cursă şi de problemele din calificări ale lui Kimi Raikkonen şi Lewis Hamilton (ambii fiind eliminaţi în Q2), Vettel a devenit cel mai tânăr pilot care obţine pole-ul la doar 21 de ani şi 72 de zile şi cel mai tânăr pilot care câştigă un Mare Premiu, o zi mai târziu. Recordul său avea să fie doborât în 2016 de către Max Verstappen prin victoria sa din Spania. Momentul său de glorie din Italia avea să-i deschidă drumul lui Vettel către Red Bull Racing cu care a obținut 4 titluri consecutive. Rămâne de văzut câte va aduna și Verstappen...
M.P. al Italiei 2011 și 2012 – Alonso îl înghesuie pe Vettel în ”Curva Grande”, neamțul se revanșează un an mai târziu. “Nu mi-a lăsat prea mult spațiu acolo. Am fost cu jumătate de mașină pe iarbă, dar a fost suficient ca să trec”, s-a plâns Vettel după cursa din 2011. Într-un moment de o simetrie izbitoare, însă cu roluri inversate, neamțul îi plătește cu aceeași monedă lui Alonso un an mai târziu. Diferența a fost că spaniolul n-a mai reușit să treacă, acesta ajungând cu întreaga mașină pe iarbă, iar stewarzii l-au penalizat pe Vettel cu un drive-through pentru manevra sa.
M.P. al Italiei 2012 – Sergio Perez le ține piept piloților Ferrari și obține un rezultat foarte bun. Încăpățânarea mexicanului a dat roade în 2012, atunci când Perez a fost coșmarul piloților Ferrari, Fernando Alonso și Felipe Massa, și a terminat cu al său Sauber pe locul 2 (o performanță utopică pentru echipa elvețiană în ziua de azi). “A fost una dintre acele curse în care ai un ritm bun și tu ești cel care atacă. A fost o cursă foarte plăcută”, a spus Perez după cursă.
M.P. al Italiei 2014 – Nico Rosberg cedează sub presiunea exercitată de Lewis Hamilton. După un start slab, britanicul ajunsese în postura de a-i vâna poziția de lider a neamțului și, într-un final, insistența sa a fost răsplătită, Rosberg greșind punctul de frânare în șicana Rettifilo. “Lewis era rapid, venea tare din urmă. A trebuit să-mi ridic ritmul și ca urmare am comis o greșeală care m-a costat victoria”, a recunoscut Rosberg.
M.P. al Italiei 2015 – Startul catastrofal al lui Kimi Raikkonen și revenirea sa excepțională. După ce a reușit să prindă prima linie pe grila de start, Kimi visa să-i facă fericiți pe fanii din tribune cu o victorie, dar speranța sa n-a durat prea mult... Finlandezul a avut parte de o plecare de pe loc de coșmar, acesta trezindu-se pierdut în pluton, pe locul 14. Kimi și-a păstrat calmul și a încheiat cursa al 5-lea, reușind să limiteze daunele.
ŞTIAŢI CĂ...
Fanii italieni sunt numiţi "tifosi", tifosul sau febra tifoidă fiind de fapt o boală. Aşadar, "tifosi" s-ar putea traduce ca "bolnavi de tifos", în sensul că se manifestă într-o manieră febrilă.
Monza este circuitul cu cea mai mare vechime din calendarul Formulei 1. Doar o singură dată de la înfiinţarea competiţiei s-a întâmplat ca Monza să nu găzduiască Marele Premiu al Italiei, şi anume în 1980, iar locul său a fost luat atunci de Imola.
Monza este supranumit “Templul vitezei”, 75% din tur fiind parcurs cu pedala de acceleraţie la podea. Deoarece circuitul suprasolicită motoarele la maximum, Marele Premiu al Italiei este cel mai scurt din calendar ca durată.
Până în acest moment din sezon nu avem încă un pilot cu două victorii consecutive, ceea ce nu s-a mai întâmplat decât de două ori în istoria Formulei 1, în 1986 şi în 2012.
CURSA PRECEDENTĂ - 2016
Pole Position: Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 1:21.135
Podium:
1. Nico Rosberg (Mercedes AMG) 1:17:28.089
2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) +15.070
3. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) +20.990
Cel mai rapid tur: Fernando Alonso (McLaren Honda) – 1:25.340 (turul 51)
CLASAMENT GENERAL PILOŢI
1. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) – 220p
2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 213p
3. Valtteri Bottas (Mercedes AMG) – 179p
4. Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) – 132p
5. Kimi Raikkonen (Scuderia Ferrari) – 128p
6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 67p
7. Sergio Perez (Force India) – 56p
8. Esteban Ocon (Force India) – 47p
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) – 36p
10. Nico Hulkenberg (Renault Sport) – 34p
CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI
1. Mercedes AMG – 392p
2. Scuderia Ferrari – 348p
3. Red Bull Racing – 199p
4. Sahara Force India – 103p
5. Williams Racing – 45p
6. Scuderia Toro Rosso – 40p
7. Haas F1 Team – 35p
8. Renault Sport F1 – 34p
9. McLaren Honda – 11p
10. Sauber F1 Team – 5p
PUNCTE DE PENALIZARE
1. Daniil Kvyat – 10p
2. Sebastian Vettel – 7p
3. Sergio Perez – 6p (+1p după M.P. al Belgiei)
4. Stoffel Vandoorne – 5p
- Jolyon Palmer – 5p
- Kevin Magnussen – 5p
- Carlos Sainz Jr. – 5p
8. Nico Hulkenberg – 4p
- Esteban Ocon – 4p
10. Romain Grosjean – 3p
- Max Verstappen – 3p
- Kimi Raikkonen – 3p (+3p după M.P. al Belgiei)
13. Felipe Nasr – 2p
- Felipe Massa – 2p
- Jenson Button – 2p
- Lewis Hamilton – 2p
- Pascal Wehrlein – 2p
- Nico Rosberg – 2p
*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.
PROGRAM TV
Vineri, 1 septembrie 2017
DIGI SPORT 2 11:00 Formula 1 – Antrenamente 1
DIGI SPORT 3 15:00 Formula 1 – Antrenamente 2
Sâmbătă, 2 septembrie 2017
DIGI SPORT 1 12:00 Formula 1 – Antrenamente 3
DIGI SPORT 1 15:00 Formula 1 – Calificări
DIGI SPORT 4 19:45 Formula 2 – Cursa principală (PREMIERĂ)
Duminică, 3 septembrie 2017
DIGI SPORT 4 10:00 GP3 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 4 11:15 Formula 2 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 1 15:00 Formula 1 – Cursa
ALTE INFORMAŢII
După ce Kimi Raikkonen şi-a prelungit înţelegerea cu Ferrari pentru încă un sezon, italienii au anunţat în weekend-ul precedent că şi Sebastian Vettel va rămâne alături de Scuderie încă 3 ani. Principalul om care se zvoneşte că ar veni la Ferrari din 2019 pentru a-l înlocui pe Raikkonen, Daniel Ricciardo, a lămurit situaţia într-un interviu acordat britanicilor de la Sky Sports. Australianul căruia îi expiră înţelegerea cu Red Bull Racing la finele sezonului următor a ţinut să precizeze că nu va veni la Ferrari pentru a fi “domnişoara de onoare” a lui Sebastian Vettel. “Sincer nu m-am gândit încă la cum ar sta treaba dacă aş fi acolo, dar în cadrul unui proces de negociere cu o echipă, acesta ar fi primul subiect de discuţie. Echipament identic, deci nu voi fi vioara a doua. Mă aflu într-o poziţie în care cred că ar trebui să mă lupt pentru primele locuri. Dacă o echipă mi-ar spune <<Semnăm cu tine, dar va trebui să fii domnişoara de onoare a colegului>>, 100% aş refuza. Cu siguranţă că Vettel este mulţumit acum cu coechipierul său”, a declarat Ricciardo. Australianul a fost singurul coleg de echipă al lui Vettel care a reuşit să-l domine. Asta se întâmpla în 2014, la Red Bull Racing, însă acum neamţul s-a stabilizat la Ferrari ca pilot principal, cu Raikkonen sprijinindu-l la nevoie.
Ferrari are cele mai multe victorii la Monza, dar n-a mai câştigat aici din 2010. Pot Sebastian Vettel sau Kimi Raikkonen să aducă sărbătoarea în rândul tifosilor? Lewis Hamilton a plecat din pole position de fiecare dată în ultimele 3 curse desfăşurate la Monza şi va face tot posibilul să le strice petrecerea italienilor. Niciun pilot n-a câştigat până acum două Mari Premii la rând în acest sezon. Reuşeşte Hamilton să spargă gheaţa? Vom afla urmărind Marele Premiu al Italiei, duminică, 3 septembrie, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1, cursa fiind prefaţată din studioul emisiunii Grila De Start care va începe imediat după confruntarea de Liga a 2-a dintre Pandurii Târgu Jiu şi FC Hermannstadt.
Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare.
Etichete: formula 1 , hamilton , vettel , formula 1 digisport , f1 monza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...