Tot ce trebuie să știi despre MP al Azerbaijanului. Cursa e duminică, de la ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
26.04.2018, 20:36"SuperDan" Ricciardo a fost supereroul weekend-ului din Shanghai și a fost recompensat cu premiul cel mare în Marele Premiu al Chinei. "Uneori trebuie doar să lingi timbrul și să-l trimiți!", și-a explicat foarte plastic pilotul Red Bull Racing succesul. Deși părea că australianul va avea parte de un weekend complet ratat, fiind la un pas de a pierde calificările, toţi membrii echipei Red Bull Racing, pornind de la mecanici, ingineri, tehnicieni, strategi şi probabil până la femeile de serviciu, au demonstrat încă o dată că își merită fiecare eurocent din fluturașul de salariu și i-au dat aripi lui Ricciardo pentru ca australianul să ajungă în vârful piramidei fabricate în China. Am exagerat puţin cu laudele, nu? Înainte de a fi acuzaţi că suntem fani Red Bull Racing, vom face următoarea remarcă... Dacă în Australia, Ferrari a fost acuzată de faptul că și-a pus echipa "secundă", Haas, să gafeze "intenționat" pentru a aduce Safety Car-ul pe pistă și pentru a câștiga Sebastian Vettel, de data aceasta am putea să afirmăm pe aceleași considerente fantasmagorice că şi piloții Toro Rosso au făcut același "favor" pentru Daniel Ricciardo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deşi Sebastian Vettel părea că se îndreaptă către una dintre obişnuitele sale curse în care conduce din primul şi până în ultimul viraj, strategia celor de la Mercedes l-a adus pe Valtteri Bottas în fața neamţului după prima oprire la boxe. În turul 31, Pierre Gasly, de la eroul cursei din Bahrain, a ajuns la extrema cealaltă în China după ce l-a lovit pe colegul său de la Toro Rosso, Brendon Hartley, lăsând resturi pe pistă și neutralizând cursa. El fusese informat de la boxe că Hartley îl va lăsa să treacă în virajul 14, dar neozeelandezul a avut alte planuri. De la ceea ce părea a fi o cursă anostă până atunci, am avut parte în continuare de un show care ne-a ţinut lipiţi de ecranul televizorului şi dezlipiţi de fotoliul în care ne aşezasem atât de confortabil. Practic, ne-am făcut gimnastica de dimineaţă...
Red Bull Racing a luat decizia la miime de secundă de a-şi chema piloţii la un al 2-lea schimb de pneuri, trecând pe soft-uri şi având astfel un avantaj faţă de cei din frunte. În timp ce Ricciardo "croşeta" încântător printre toţi cei din faţă, ajungând de pe locul 6 până în vârful plutonului, "proiectilul" Verstappen a făcut gafă după gafă. A câta oară?! Lipsa de maturitate, experienţă şi răbdare (ca să fim blânzi...) l-au costat pe tânărul olandez o clasare cel puţin pe locul al 2-lea, dacă nu chiar victoria. Întâi, Verstappen l-a evitat în ultima clipă pe Lewis Hamilton în virajul 8, iar câteva tururi mai târziu n-a mai ratat ţinta şi l-a "verstappenat" pe liderul clasamentului general, Sebastian Vettel, un incident care ne-a amintit cu nostalgie de vremurile în care Daniil "Torpila" Kvyat sau chiar "regele, legenda, mitul", Pastor Maldonado, ne ofereau astfel de momente halucinante. Deşi ne-am fi aşteptat ca Vettel să îi dea dreptate lui Hamilton după episodul din Bahrain, acesta a părut a fi foarte calm prin radio. "Ce-aş putea să mai spun?", a fost reacţia ironică a neamţului care a rămas în pană de... cuvinte. Verstappen a primit o penalizare de 10 secunde care au fost adăugate timpului său final, iar chiar şi în aceste condiţii a terminat în top 5, mult mai bine decât Vettel care a încheiat doar pe 8.
Mercedes rămâne fără victorie în 2018 după primele 3 curse din sezon, dar a urcat pe primul loc în clasamentul constructorilor pentru doar un singur punct. De când au fost introduse motoarele V6 turbo (2014), nu a mai existat niciodată o serie de 3 curse fără succes pentru Merdedes, fiind aşadar o premieră în istoria recentă a echipei din Stuttgart. Acest lucru denotă faptul că avem în fața noastră un sezon mult mai strâns decât în ultimii ani. Toate cele 3 curse desfășurate până în acest moment au avut un nivel de spectaculozitate peste media competiției. Suntem nerăbdători să aflăm ce ne rezervă Marele Premiu al Azerbaidjanului al cărui start îl vom vedea duminică, 29 aprilie, de la ora 15:10, în direct la Digi Sport 1.
BAKU CITY CIRCUIT, AZERBAIDJAN
Azerbaidjan ("Tărâmul de foc") reprezintă cea mai mare ţară din regiunea Caucaz, fiind situată la graniţa dintre Europa şi Asia. Capitala Baku ("Parisul estului") se află în partea sudică a peninsulei Absheron, pe litoralul Mării Caspice şi este cel mai mare oraş al ţării. Populaţia, formată în marea majoritate din musulmani, a înregistrat o continuă creştere din 1960 (3,69 milioane de locuitori) şi a ajuns în 2016 să atingă aproape 9,8 milioane de locuitori, dintre care peste 2,3 milioane doar în Baku. Azerbaidjan este ţara cu cei mai mulţi vulcani noroioşi din lume, peste 400. Se poate observa când erup chiar şi de la un kilometru distanţă, iar când sunt în stare latentă, eliberează gaze nocive în atmosferă.
Steagul ţării este format din trei benzi orizontale, egale și de culori diferite, iar în centru se află o semilună și o stea cu 8 colţuri. Albastrul de nuanţa cerului aminteşte de patrimoniul turc al Azerbaidjanului, culoarea roşie semnifică modernizarea şi progresul, iar verdele face referire la Islam. Semiluna şi steaua sunt însemne turceşti, iar cele 8 colţuri ale stelei reprezintă cele 8 popoare turcice.
Azerilor le place să se salute călduros. Femeile se îmbrăţişează şi se pupă doar o singură dată pe obrazul stâng, pe când bărbaţii îşi strâng mâinile şi eventual se pupă pe obraz exclamând “Salaam!”, la fel ca unii români la petreceri. Însă, la ei, “Salaam!” este o formă de salut, deşi literalmente înseamnă “pace”. Astfel, realizând o deducţie logică, putem să afirmăm că "Salaam", deşi ar trebui să aducă pacea, la noi aduce nebunia... Pâinea este considerată sacră în Azerbaidjan. Când se învecheşte, azerii nu o aruncă la gunoi pur şi simplu, ci o separă de restul gunoiului punând-o în pungi speciale în semn de respect. Dacă pâinea este scăpată din greșeală pe jos, aceasta este sărutată "întru iertarea păcatului".
Nu aveţi voie să călătoriţi în Azerbaidjan şi să nu gustaţi din mâncarea lor tradiţională. Un exemplu ar fi "kutabi", un fel de clătite umplute cu dovleac, legume, carne sau verdeaţă. Cu această ocazie aflăm că clătitele mai pot fi umplute şi cu alte ingrediente în afară de gem sau ciocolată... Totuşi, trebuie să recunoaştem cu toţii că nimic nu se compară cu o porţie apetisantă de clătite cu ciocolată, servite lângă nişte căpşune cu frişcă şi un pahar de prosecco... Dar aflându-ne în Azerbaidjan vom rămâne la clătitele cu verdeaţă, aşa că sperăm că nu v-am făcut poftă... Ceaiul este băutura cea mai populară din Azerbaidjan şi este servit adeseori cu gem şi aromatizat cu cimbru, lămâie sau mentă. Apropo de ceai, un fapt interesant în cultura lor este că zahărul din ceai reprezintă un bun indicator al stadiului unei relaţii într-o (viitoare) familie azeră. Mai exact, dacă ceaiul este servit fără zahăr, acesta este un semn că respectivul cuplu încă mai trebuie să se sudeze, pe când dacă ceaiul este dulce, atunci pot începe pregătirile de nuntă. Aşadar, domnilor, dacă o fată din Azerbaidjan vă serveşte cu un ceai îndulcit, să ştiţi ce vă aşteaptă... Acum înţelegem de ce se zice că ceaiul/cafeaua amar(ă) îţi face viaţa dulce.
Azerii au şi ei proverbele lor proprii, din care vă lăsăm în continuare câteva exemple cu care vă puteţi lăuda în faţa prietenilor pe reţelele de socializare: “Din carne ieftină nu poate ieşi o supă bună”, “Câinele trebuie să fie sătul tot timpul”, “Politeţea nu o găseşti de vânzare la bazar”, “Inteligenţa este în cap, nu în vârstă”, “Mai bine un duşman înţelept decât un prieten necugetat”, ș.a. Ei au şi nişte superstiţii destul de ciudate... De exemplu, foarfecele cu lamele deschise sunt aducătoare de ghinion sau chiar moarte, banii şi pâinea nu se împrumută noaptea, dacă întâlneşti o persoană cu pâine şi plasele pline vei avea noroc, iar dacă prima persoană pe care o întâlneşti în drum spre muncă este bărbat, îţi va merge bine. De asemenea, se spune că dacă arunci un bol cu apă peste o persoană care se pregăteşte de o călătorie pentru a o trezi din somn, acea persoană va avea noroc şi se va întoarce acasă în siguranţă. Deci, puteţi să încercaţi şi voi asta, deşi nu suntem responsabili de ce ar putea urma după...
Sportul lor naţional este “chovkan”, un fel de polo, doar că nu este jucat în apă, ci pe un câmp, jucătorii lovind o minge cu nişte crose curbate din lemn fiind călare pe cai. Echipamentul trebuie să fie format din costumul lor tradiţional: tunici brodate, pălării specifice şi pantaloni. Azerii au şi propriul lor “Halloween” pe nevăzute, numit “Novruz”, una dintre cele mai vechi sărbători naţionale, şi are loc în fiecare an între 20-22 martie, în perioada echinocţiului de primăvară. Conform tradiţiei, copiii lasă săculeţi sau pălării micuţe în faţa caselor, după care bat la uşă şi se ascund. Atunci când se întorc, ei trebuie să găsească sacul plin cu daruri din partea gazdei. Fetele nemăritate de obicei aruncă cu bănuţi negri (care simbolizează ghinionul) într-un ulcior umplut cu apă pentru a-şi întâlni ursitul. Seara, înainte de apus, apa este aruncată cu tot cu bănuţi, iar Făt-Frumos este așteptat să sosească din clipă-n clipă.
Faptul că Baku a început să găzduiască un Mare Premiu de Formula 1 este încă un semn că oraşul devine încet, dar sigur, o destinaţie din ce în ce mai importantă pentru desfăşurarea competiţilor sportive. După ce în 2015 a fost gazda primei ediţii din istorie a Jocurilor Olimpice Europene, competiţie transmisă în direct la Digi Sport, în 2020 Baku va găzdui şi meciuri de la Campionatul European de fotbal.
Noul circuit stradal din Baku a fost amenajat în apropiere de Parcul Naţional şi măsoară puţin peste 6 km. Anunţat ca un înlocuitor al Marelui Premiu al Coreei de Sud, circuitul din Azerbaidjan reprezintă creaţia cunoscutului arhitect german Hermann Tilke. "Am creat un circuit stradal provocator din punct de vedere al construcţiei şi al designului", a spus Tilke.
Rulându-se în sensul invers al acelor de ceasornic, startul se va lua din zona adiacentă Pieţei Azadliq (fosta Piaţă Lenin), urmând apoi o buclă în jurul Palatului Guvernului şi îndreptându-se către Maiden Tower. Aici va fi partea cea mai îngustă a circuitului (doar 7,6 metri lăţime), după care se va trece prin latura istorică a oraşului, de-a lungul Aleei Neftchilar şi se va reveni pe linia de start-sosire. Se estimează o viteză medie de 211 km/h, cu un vârf de aprox. 360 km/h, fiind cel mai rapid circuit stradal din lume şi al 2-lea cel mai lung circuit din întregul calendar, după Spa-Francorchamps din Belgia.
DETALII TEHNICE
- Viraje: 20 (12 de stânga + 8 de dreapta)
- Număr de curse oficiale disputate: 2
- Prima cursă disputată: 2016
- Cele mai multe victorii (piloţi): 1 – Nico Rosberg (2016), Daniel Ricciardo (2017)
- Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2018): 1 – Daniel Ricciardo (2017)
- Cele mai multe victorii (constructori): 1 - Mercedes (2016), Red Bull Racing (2017)
- Acceleraţie maximă: 51-55% din lungimea unui tur
- Utilizarea frânelor: 21% din lungimea unui tur
- Perioade de frânare (>2G): 9
- Schimbări în cutia de viteze: 78/tur
- Consum de combustibil: 2,05 kg/tur
- Cea mai lungă perioadă de accelerare: 2,190 km
- Distanţa din grilă până la primul viraj: 280 m (pentru deţinătorul pole-ului)
- Viteză maximă în 2017: 336,4 km/h – Daniel Ricciardo (Red Bull Racing)
- Viteză maximă estimată în 2018: 340 km/h
- Zone DRS: 2 (linia dreaptă din dreptul boxelor şi cea care uneşte virajele 2 şi 3)
- Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 10 (Daniel Ricciardo – 2017)
- Câştigători cu plecare din pole position: 1 din 2 (50%)
- Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Ridicat
- Uzura pneurilor: Medie
- Uzura frânelor: Ridicată
- Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Minim
- Lungimea liniei boxelor: 390 m
- Cel mai rapid pit stop în 2017: 2,62 s (timp total: 20,059 s) – Scuderia Ferrari (Sebastian Vettel)
- Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: ultrasoft, supersoft, soft
- Presiuni minime în pneuri: 22,0 psi (pneurile faţă), 21,0 psi (pneurile spate)
- Cea mai mică diferenţă dintre primii doi clasaţi: +3,904 s (Daniel Ricciardo vs. Valtteri Bottas – 2017)
- Cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi: +16,696 s (Nico Rosberg vs. Sebastian Vettel – 2016)
- Numărul total al depăşirilor efectuate în 2017: 50 (cu DRS: 24)
- Oportunităţi de depăşire: virajele 1 şi 3
- Probabilitatea apariţiei unui Safety Car: 50%
- Probabilitate de cursă udă: 0%
ALEGEREA PNEURILOR
MOMENTE MEMORABILE
M.P. al Azerbaidjanului 2017 – Vettel îl “atenţionează” pe Hamilton aplicând metoda dâmboviţeană. În timp ce România se topea sub căldura dogoritoare a verii, și Formula 1 fierbea în suc propriu. Principalii favoriți la titlu, Sebastian Vettel și Lewis Hamilton, și-au scos armele pe masă și au transformat lupta pentru campionat într-un adevărat război. Dacă Vettel și-a anunțat intențiile încă din timpul cursei din Baku, Hamilton și-a invitat după cursă rivalul la o "discuție" față-n față. Sau parte-n parte, cum vreți s-o luați... Cei doi păreau că-și dispută cu plăcere titlul din sezonul anterior până când s-a produs ruptura provocată de impresia lui Vettel că Hamilton i-ar fi pus o frână bruscă atunci când se pregăteau de cel de-al 2-lea restart al cursei și toți piloții rulau unul după celălalt, la o distanță foarte mică. Pentru a păstra obiectivitatea avancronicii, părerile fiind foarte împărțite în legătură cu acest subiect, noi ne vom limita în a spune doar că FIA a negat acest lucru, folosindu-se de datele din telemetria monopostului lui Lewis, însă ce s-a întâmplat cu adevărat acolo nu știm nici noi, nici FIA, nici telemetria, ci doar britanicul. Vettel apoi, orbit de furie, ca un (fost) pilot Red Bull, a văzut roșu în fața ochilor și și-a “împuns” rivalul, o manevră care ne-a amintit de traficul pitoresc din București, primind o penalizare stop&go de 10 secunde care i-a năruit orice speranță la victorie. FIA a investigat suplimentar cazul în următoarea săptămână. Era şi normal... Doar ştim cu toţii că “tentativa de omor” se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani...
M.P. al Azerbaidjanului 2017 – Valtteri Bottas schimbă în treapta "R" de la "Rachetă" şi îi suflă locul 2 lui Lance Stroll pe ultimii metri. Pilotul canadian al celor de la Williams a fost marea surpriză a cursei din 2017. Cine a fost "cuminte" (dar şi "cu minte", nu-i aşa, Seb?) şi a ştiut să stea departe de tentaţii a avut de câştigat. Astfel, Stroll s-a trezit pe locul 2, poziţie pe care a ocupat-o până înspre ultimii metri ai cursei, atunci când Valtteri Bottas s-a gândit să-i strice petrecerea tânărului canadian şi l-a depăşit fără milă, împingându-l pe treapta a 3-a a podiumului. Chiar şi aşa, Lance Stroll a devenit cel mai tânăr debutant din istoria competiţiei care urcă pe podium (şi al 2-lea cel mai tânăr pilot după Max Verstappen pentru o diferenţă de doar 12 zile), la 18 ani şi 239 de zile. Asta s-a întâmplat la doar o singură cursă după ce pilotul Williams devenise doar al 2-lea canadian care punctează în cursa de casă, evident după Gilles Villeneuve.
ŞTIAŢI CĂ...
- Daniel Ricciardo a obţinut toate cele 6 victorii din carieră plecând din grilă de pe locul 4 sau mai jos. De fapt, victoria de anul trecut din Azerbaidjan a fost obţinută cu plecare de pe locul 10, fiind singura victorie din ultimii 6 ani a unui pilot care nu a pornit din top 9. Ultima astfel de performanţă era atinsă de Fernando Alonso în 2012, la Valencia, atunci când a câştigat cu plecare de pe locul 11.
- Locul 3 al lui Kimi Raikkonen din M.P. al Chinei a reprezentat cea de-a 23-a sa clasare pe podium de la ultima victorie a finlandezului în Formula 1 (M.P. al Australiei, 2013). Încă aşteptăm ziua în care Kimi va avea parte de o strategie bună din partea celor de la Ferrari pentru a sărbători un nou succes...
- Podiumul din China de acum două săptămâni nu i-a avut pe nicio treaptă nici pe Vettel, nici pe Hamilton. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost anul trecut în M.P. al Mexicului, atunci când l-am avut pe celălalt pilot Red Bull, Max Verstappen, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar aceiaşi Bottas şi Raikkonen au fost pe locurile 2-3.
- În timpul calificărilor din 2016, Valtteri Bottas a atins cu monopostul Williams cea mai mare viteză înregistrată vreodată într-o sesiune oficială din Formula 1 – 378 km/h. Recordul precedent era deţinut tot de Williams (Antonio Pizzonia – 369,6 km/h, Marele Premiu al Italiei, 2004). De asemenea, Williams a înregistrat în cursa din 2016 şi un record în ceea ce priveşte schimbul la boxe. Mecanicii au înlocuit toate cele 4 pneuri ale monopostului lui Felipe Massa în doar 1,92 secunde.
- Cea mai strânsă porţiune de pe circuitul din Baku o reprezintă zona virajelor 8, 9 şi 10 şi măsoară doar 7,6 metri, ceea ce înseamnă că piloţii au o marjă foarte restrânsă de greşeală. Aşadar, să nu vă aşteptaţi să vedeţi aici acţiune bară la bară...
- Dacă Mercedes ratează primul loc în calificările de sâmbătă, ar însemna ca nemţii să piardă pole-ul în acest debut de sezon cât în ultimele 3 sezoane la un loc. "Party mode"-ul este dat dispărut, se oferă recompensă!
- De cealaltă parte, Ferrari a obţinut în China cea de-a 60-a primă linie din istorie şi a 2-a la rând. Ultima oară când Ferrari a mai blocat prima linie a grilei de start în două etape consecutive a fost în 2006 la Marile Premii din S.U.A. şi Franţa. Acum un an au fost aproape, terminând în calificări pe locurile 1-2 în Rusia şi Monaco, dar între cele două Mari Premii s-a situat etapa din Spania.
- Williams nu a plecat niciodată în cursa din Baku mai jos de locul 9, ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla şi de această dată. Echipa din Grove nu are decât o singură prezenţă în acest sezon în Q2, mai exact în Australia, prin Lance Stroll. Britanicii au fost eliminaţi încă din Q1 în două etape consecutive, pentru prima dată de la introducerea actualului sistem de calificări (2006).
- Apropo de eliminarea din Q1, Nico Hulkenberg nu a mai păţit acest lucru de 58 de etape, deţinând recordul acestei statistici. "Incredibilul Hulk" n-a mai fost eliminat din Q1 de la M.P. al Spaniei din 2015. La capitolul prezenţe în Q3, Kimi Raikkonen deţine recordul. De 33 de etape consecutive reuşeşte finlandezul să treacă în faza a 3-a a calificărilor. De altfel, Kimi a plecat din prima linie a grilei în toate cursele din acest sezon, lucru care nu s-a mai întâmplat de aproape 13 ani.
- Dacă Vettel câştigă în Baku, înseamnă că va aduna 3 victorii în primele 4 cursele ale sezonului, lucru care, statistic vorbind, îi poate garanta titlul. Niciun pilot n-a mai ratat titlul dacă a câştigat 3 din primele 4 curse, iar acest lucru s-a întâmplat de 13 ori din 1990 şi până în prezent.
- Fernando Alonso a strâns în primele 3 curse ale sezonului 22 de puncte, mai multe decât în întreg sezonul 2017 (17). De altfel, McLaren are în acest moment 28 de puncte. Ca o comparaţie, în sezoanele 2015 şi 2017 britanicii n-au punctat în niciuna din primele 3 curse, iar în 2016 au luat doar 1 punct.
REMEMBER - M.P. AL AZERBAIDJANULUI 2017
CLASAMENT GENERAL PILOŢI
CLASAMENT GENERAL ECHIPE
PUNCTE DE PENALIZARE
1. Daniil Kvyat – 7p
2. Kevin Magnussen – 6p
3. Stoffel Vandoorne – 5p
- Max Verstappen – 5p (+2p după M.P. al Chinei)
- Marcus Ericsson – 5p (+3p după M.P. al Chinei)
6. Brendon Hartley – 4p
7. Romain Grosjean – 3p
- Sergio Perez – 3p
- Sebastian Vettel – 3p
- Felipe Massa – 3p
- Kimi Raikkonen – 3p
12. Pascal Wehrlein – 2p
- Jenson Button – 2p
- Fernando Alonso – 2p
- Daniel Ricciardo – 2p
- Carlos Sainz – 2p
- Pierre Gasly – 2p (+2p după M.P. al Chinei)
18. Lance Stroll – 1p
- Nico Hulkenberg – 1p
- Jolyon Palmer – 1p
*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.
FORMULA 2 - CLASAMENT PILOŢI
1. Lando Norris (Carlin) – 39p
2. Artem Markelov (Russian Time) – 30p
3. Sergio Sette Camara (Carlin) – 28p
4. Maximilian Gunther (BWT Arden) – 16p
5. Nick de Vries (Pertamina Prema) – 16p
6. Alexander Albon (DAMS) – 12p
7. George Russell (ART Grand Prix) – 10p
8. Seal Gelael (Pertamina Prema) – 6p
9. Luca Ghiotto (Campos Racing) – 4p
10. Ralph Boschung (MP Motorsport) – 3p
FORMULA 2 - CLASAMENT ECHIPE
1. Carlin – 67p
2. Russian Time – 30p
3. Pertamina Prema – 22p
4. BWT Arden – 17p
5. DAMS – 12p
6. ART Grand Prix – 12p
7. Campos Racing – 4p
8. MP Motorsport – 3p
9. Charouz Racing – 0p
10. Trident – 0p
PROGRAM TV
ALTE INFORMAŢII
ZVON. Publicaţia spaniolă Diario Gol lansează zvonul săptămânii. Fernando Alonso este pregătit să părăsească echipa McLaren după încheierea acestui sezon, urmând a fi înlocuit cu noul superstar al motorsportului britanic, actualul lider al Formulei 2, Lando Norris. Plecarea lui Alonso ar putea însemna totodată şi retragerea sa din Formula 1 după 17 sezoane pline de satisfacţii, controverse şi motoare de GP2. Conform sursei menţionate, Alonso s-a săturat de neputinţa echipei de a se bate cu principalele forţe ale Formulei 1, Mercedes, Ferrari şi Red Bull, în ciuda faptului că acest sezon a început mult mai bine pentru echipa din Woking faţă de cele din perioada Honda. În aceste condiţii, Lando Norris, considerat “noul Lewis Hamilton”, ar putea avea porţile deschise spre Formula 1. “Norris nu captează atenţia canalelor media la fel precum o făcea Vandoorne în zilele lui, dar şi-a confirmat talentul său înnăscut în spatele volanului. În prima lui cursă de Formula 2 a obţinut o victorie uluitoare, iar plimbările lui prin Woking pentru a învăţa de la tehnicieni şi orele petrecute în simulator reprezintă deja o constantă. Din acest motiv, dar şi din cauza salariului astronomic al lui Alonso, echipa britanică are un drum clar de urmat: să maturizeze monopostul cu ajutorul experienţei lui Alonso, iar apoi să-l lase să plece şi să-i ofere locul lui Norris care se aşteaptă să-i doboare recordurile lui Hamilton”, menţionează site-ul Diariogol.com.
În avancronica precedentă discutam despre zvonul cu privire la plecarea lui Daniel Ricciardo la Ferrari şi că australianul ar fi semnat deja o scrisoare de intenţie cu gruparea Căluţului cabrat. Pilotul Red Bull Racing a discutat despre aceste informaţii în cadrul conferinţei de presă care a precedat weekend-ul azer. “Nu este adevărat! Am purtat discuţii doar cu Red Bull. Sunt la curent cu informaţiile apărute, dar n-a fost vorba de aşa ceva şi nu este nimic adevărat, cel puţin până în momentul de faţă”, a declarat Ricciardo. Întrebat când ar putea să se decidă cu privire la viitorul său, australianul a spus că e posibil ca în pauza de vară să se întâmple acest lucru. “Nu prea mă tem de faptul că nu am un loc asigurat la vreo echipă anul viitor, aşa că nu simt nevoia de a semna ceva mâine. Din acest motiv, simt că pot aştepta până la vară şi că n-ar trebui să forţez nimic până atunci”, a adăugat Ricciardo. Aceasta este strict părerea australianului. Pe de altă parte, Christian Horner, şeful Red Bull Racing, a declarat pentru nemţii de la Auto Motor und Sport că aşteaptă o decizie finală a lui Ricciardo înainte de pauza de vară. Noi vă vom ţine la curent cu privire la acest subiect în articolele următoare.
Liberty Media plănuieşte schimbări majore de regulament din 2021. În ce vor consta ele? În ultima perioadă s-au vehiculat în presă mai multe zvonuri cu privire la aceste noi reguli. Una dintre schimbări ar putea viza renunţarea la MGU-H, care recuperează energia cinetică din căldura generată, din cauza costului ridicat. De asemenea, se ia în calcul creşterea limitei de turaţii pe minut de la 15.000 la 18.000. O altă măsură ar fi eliminarea limitei consumului de combustibil. În prezent, maşinile nu trebuie să consume mai mult de 100 kg/oră. Deci, adio management de combustibil! Ca o consecinţă, se va apela la creşterea greutăţii minime a monoposturilor. În prezent, această limită este de 734 kg. Se doreşte reducerea costurilor per unitate de putere pentru echipele de client şi “egalizarea” performanţelor acestora, în sensul că s-ar dori introducerea unui interval de performanţă pentru a nu mai exista diferenţe semnificative între motoare. Până la finalul lunii următoare am putea afla câte dintre aceste idei vor fi păstrate. Anul viitor se va creşte cantitatea maximă de combustibil de la 105 kg la 110 kg şi, ceea ce este şi mai important, se va introduce regula greutăţii minime a unui pilot - 80 kg. În cazul în care greutatea pilotului este sub 80 kg (aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor...), se va adăuga un balast suplimentar. De ce această limită minimă de greutate pentru pilot? E posibil ca introducerea acestei reguli să fie în favoarea sănătăţii piloţilor. Au existat multe cazuri de-a lungul timpului în care un pilot să fie nevoit să slăbească într-un timp scurt pentru a se încadra în limitele greutăţii totale (pilot + monopost). Cel mai recent exemplu este cel al lui Sergio Perez care a trebuit să slăbească 2-3 kg într-o săptămână, chiar înainte de startul sezonului, deoarece s-a descoperit că maşina era prea grea şi crea probleme de manevrabilitate. Dacă se adaugă o limită minimă pentru pilot de 80 kg, înseamnă că maşina trebuie să cântărească aprox. 660 kg (având în vedere că şi greutatea minimă a maşinii + pilot va creşte de la 734 kg la 740 kg), deci nu mai poţi apela la acest truc cu scăderea în greutate a pilotului pentru a creşte performanţa.
Favoriţii la titlu, Sebastian Vettel şi Lewis Hamilton, nu au înregistrat niciun succes până acum în Azerbaidjan. Britanicul, de altfel, nu a urcat niciodată pe podium, terminând ambele curse din Baku pe locul 5. Anul acesta, Hamilton nu are nicio victorie, fiind sub Vettel şi Ricciardo la acest capitol. Cine ar fi prevăzut această desfăşurare înainte de startul sezonului? Va reuşi Lewis să spargă gheaţa pe străzile din Baku? Vom afla urmărind Marele Premiu al Azerbaidjanului, duminică, 29 aprilie, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1.
Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare.
Articol scris de Ciprian Condea
Etichete: formula 1 , f1 , hamilton , vettel , f1 azerbaidjan , avancronica f1 , mp azerbaidjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...