70th birthday of Ross BRAWN.
Răsturnare de situație în privința lui Schumacher la 11 ani de la accidentul pe care l-a suferit: "Ce a apărut a fost fake news"
profimedia-0938109178
Max Verstappen, campion mondial în Formula 1! E la un pas să-l egaleze pe Michael Schumacher
Oleksandr Usyk v Tyson Fury - Kingdom Arena - Riyadh
E scandal după ”lupta secolului”, Fury - Usyk! ”O mizerie absolută!”
Digi Sport 1 Live
Acum
Stirile Digi Sport

Tot ce trebuie să știi despre Marele Premiu al Marii Britanii. Cursa e ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, de la 15:00!

14.07.2017, 09:31

Valtteri Bottas a fost omul weekend-ului trecut în Formula 1, pe circuitul Red Bull Ring. “ROBOTtas” a reuşit să anticipeze la perfecţie momentul stingerii luminilor roşii ale semaforului, cu ceva noroc, ce-i drept... Despicându-se frame-ul în patru pe internet, s-a descoperit că finlandezul a avut o uşoară mişcare cu câteva fracţiuni de secundă înainte ca luminile să se stingă, însă totul a fost în “limita de toleranţă” a FIA. Adus ca pilot secund, gata să-l ajute pe Lewis Hamilton la nevoie, Valtteri Bottas, după ce a obţinut cea de-a doua sa victorie din sezon şi din carieră, a intrat în lupta pentru titlu, fiind acum mai aproape de colegul său de la Mercedes faţă de cât este acesta din urmă de Sebastian Vettel, liderul actual al campionatului.

bottas-1
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Daniel Ricciardo i-a ţinut piept eroic lui Lewis Hamilton şi a urcat pe podium pentru a 5-a oară consecutiv, devenind primul pilot non-campion din 2004 încoace care reuşeşte o astfel de performanţă. Ar fi trebuit să ne dăm jos pălăria în faţa australianului, dar credem că, în cazul său, mai potrivit ar fi pantoful... Apropo de asta, Ricciardo s-a lovit de un refuz ferm din partea lui Bottas în momentul în care a încercat să-l servească cu celebrul său “cocktail”. Nu vrem să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă în locul pilotului Mercedes s-ar fi aflat Kimi Raikkonen...

Pe de altă parte, colegul lui Daniel Ricciardo de la Red Bull Racing, Max Verstappen se află la cel de-al 5-lea abandon din ultimele 7 curse, fără să aibă vreo vină, iar acum este sub Sergio Perez în clasamentul general. Cel căruia i-a luat locul la echipă a jucat puţin bowling în primul viraj, doborând “popicele” cu numerele 14 şi 33. Pastor Maldonado a zâmbit.
Digisport.ro v-a pregătit avancronica Marelui Premiu al Marii Britanii. Se recomandă a fi “servită” la o ceaşcă de ceai englezesc. Cursa va fi LIVE la Digi Sport 1, duminică, de la ora 15:00!

SILVERSTONE, MAREA BRITANIE

Arhipelagul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este aşezat în Europa Occidentală şi cuprinde Anglia, Ţara Galilor, Scoţia, Irlanda şi Irlanda de Nord, plus încă peste 450 de insule de mici dimensiuni, fiind cea mai mare insulă din Europa ca suprafaţă şi a 9-a din lume. Aici nu mai puţin de 7 din cele 10 echipe de Formula 1 au "cartierul general": McLaren (Woking), Williams (Grove), Red Bull Racing (Milton Keynes), Renault (Enstone), Force India (Silverstone), Mercedes (Brackley) şi Haas (Banbury - sediul european al echipei).

Aproximativ 30% din populaţia Londrei s-a născut în afara Regatului Unit, aici vorbindu-se peste 300 de limbi, mai mult decât oriunde altundeva în lume. Simbolul capitalei Marii Britanii este celebrul Big Ben, aceasta fiind porecla clopotului vechi de 158 de ani şi nu a ceasului, aşa cum confundă multă lume. Turnul ceasului cu clopot este cunoscut din 2012 ca Elizabeth Tower, numit astfel pentru a celebra jubileul de diamant (aniversarea a 60 de ani de domnie) al Reginei Elisabeta a II-a. Pe lângă cele 25.578 de bijuterii pe care regina le adăposteşte aici (da, cineva chiar le-a numărat...), mai există şi diamantul Cullinan de 530 de carate (1 carat = 0,2 grame) din vârful sceptrului regal. Până în 1985, acesta a deţinut recordul de cel mai mare diamant din lume. Cu plăcere pentru pont, dar aveţi grijă! Palatul Buckingham are propria secţie de poliţie... :)


Se spune că britanicii beau zilnic în jur de 165 de milioane de ceşti de ceai. Însă ei nu consumă doar ceai, deşi aşa pare... Peste 27 de tone de căpşune cu 7.000 de litri de frişcă sunt savurate în fiecare an numai în timpul celor două săptămâni de turneu de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, Wimbledon. N-or fi inventat britanicii apa caldă, dar cu siguranţă prima cafenea din lume care vindea ciocolată caldă a fost deschisă în Londra.
Alte curiozităţi: mersul cu hoverboard-ul în public este considerat ilegal; există peste 30.000 de englezi cu numele John Smith; poliţia britanică a reuşit în 2008 marea performanţă de a-i acorda un permis de port armă unui băiat de numai 7 ani (că doar... ce se poate întâmpla?!); cea mai scurtă călătorie cu avionul din lume durează 2 minute şi uneşte două insule din Marea Britanie, iar cel mai scurt război din istorie datează din 27 august 1896, Anglia fiind în conflict cu Zanzibar pentru 38 de... minute! Până şi această secţiune a fost redactată într-un timp mai îndelungat...

Silverstone este un sat din comitatul Northamptonshire cu o populaţie totală de aprox. 2.000 de locuitori, recunoscut în mare parte datorită circuitului cu cea mai mare vechime din calendarul Campionatului Mondial de Formula 1. Construit pe un fost aerodrom din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Silverstone oferă din perspectiva pilotului, prin cei 5,8 kilometri ai săi, un tur de pistă rapid care necesită curaj şi fineţe.


DETALII TEHNICE

• Tururi: 52
• Lungimea circuitului: 5,891 km
• Viraje: 18
• Lungimea cursei: 306,198 km
• Număr de curse disputate pe circuitul Silverstone: 50
• Prima cursă disputată pe circuitul Silverstone: 1950
• Cele mai multe victorii (piloţi): 5 - Alain Prost (1983, 1985, 1989, 1990, 1993)
• Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2017): 4 - Lewis Hamilton (2008, 2014, 2015, 2016)
• Cele mai multe victorii (constructori): 12 - Ferrari (1951, 1952, 1953, 1954, 1958, 1990, 1998, 2002, 2003, 2004, 2007, 2011), McLaren (1973, 1975, 1977, 1981, 1985, 1988, 1989, 1999, 2000, 2001, 2005, 2008)
• Acceleraţie maximă: 66% din lungimea unui tur
• Utilizarea frânelor: 10% din lungimea unui tur
• Schimbări în cutia de viteze: 50/tur
• Consum de combustibil: 1,92 kg/tur
• Cea mai lungă perioadă de accelerare: 1.034 m
• Distanţa din grilă până la primul viraj: 296 m (pentru deţinătorul pole-ului)
• Viteză maximă estimată: 330 km/h
• Zone DRS: 2 (Linia dreaptă din faţa boxelor şi "Hangar straight" dintre virajele 14 şi 15)
• Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 7 (Emerson Fittipaldi – 1975)
• Câştigători cu plecare din pole position: 18 din 50 (36%)
• Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Ridicat
• Uzura pneurilor: Ridicată
• Uzura frânelor: Redusă
• Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Mediu
• Cel mai rapid pit stop în 2016: 2,33 s (timp total: 28,728 s) – Mercedes AMG (Lewis Hamilton)
• Lungimea liniei boxelor: 422 m
• Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: SUPERSOFT, SOFT, MEDIUM
• Presiuni minime în pneuri: 22,5 psi (pneurile faţă), 20,5 psi (pneurile spate)
• Cea mai mică diferenţă dintre primii doi clasaţi: +0,765 s (Nico Rosberg vs. Mark Webber – 2013)
• Cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi: +1 tur (Alberto Ascari - 1952; Juan Manuel Fangio - 1956; Jackie Stewart - 1969; Alain Prost - 1985)
• Numărul depăşirilor efectuate în 2016: 10
• Probabilitatea apariţiei unui Safety Car: 54%

ALEGEREA PNEURILOR

RECORDURILE CIRCUITULUI

Record în cursă: 1:33.401 – Mark Webber (Red Bull Racing, 2013)
Record absolut: 1:29.243 - Lewis Hamilton (Mercedes AMG, 2016, Q2)

MOMENTE MEMORABILE

M.P. al Marii Britanii 1987 – Nigel Mansell câştigă acasă, după o cursă de recuperare fantastică. Mansell a susţinut dintotdeauna că atunci când pilotezi pe pista de casă beneficiezi de un avantaj de câteva zecimi în plus pe tur faţă de adversari. Cel mai bun exemplu care i-a întărit afirmaţia s-a petrecut în 1987, atunci când britanicul s-a impus într-un stil de mare campion. Cu 28 de tururi înainte de final, Mansell revine pe circuit după ce-şi face ultima oprire la boxe la 29 de secunde de coechipierul său de la Williams, Nelson Piquet. Pe pneuri proaspete, britanicul începe o cursă nebunească de recuperare şi bate recordul circuitului de 8 ori, în uralele celor peste 100.000 de spectatori din tribunele de la Silverstone. Cu numai trei tururi înainte de final, Mansell îl prinde din urmă pe Piquet şi pe Hangar Straight virează fals către exterior şi se duce brusc pe interior, păcălindu-l pe Piquet şi aducându-şi fanii să celebreze împreună cu el pe circuit o nouă victorie.

M.P. al Marii Britanii 1995 – Damon Hill îl scoate din cursă pe Michael Schumacher. Cei doi protagonişti n-au fost niciodată în cele mai bune relaţii. Tensiunea dintre ei fusese în prealabil amplificată de un incident care se petrecuse chiar în cursa anterioară, în M.P. al Franţei, atunci când Schumacher l-a acuzat pe Hill de faptul că îi frâna intenţionat în faţă. În turul 46 al cursei de la Silverstone, britanicul a încercat o depăşire, dar a ratat punctul de frânare în virajul 16 (“Vale”) şi a intrat în Schumacher, ieşind amândoi din cursă. Reacţia neamţului a fost vehementă: “Ceea ce a făcut Damon azi a fost complet inutil. De fapt, a fost chiar stupid...”. Johnny Herbert a fost marele oportunist al acestui accident şi a câştigat cursa. A fost prima victorie din carieră pentru colegul lui Schumacher de la Benetton, chiar pe circuitul de casă. Britanicii se aşteptau ca un conaţional de-al lor să triumfe, dar nu se gândeau la Herbert...

M.P. al Marii Britanii 1998 – Michael Schumacher câştigă cursa la boxe. În 1998 am asistat la poate cea mai ciudată victorie din Formula 1. Schumacher a primit o penalizare de 10 secunde de tip stop&go, după ce l-a depăşit pe Alexander Wurz în condiţii de Safety Car în turul 43. Decizia de penalizare a fost luată foarte târziu, mai exact cu doar două tururi înainte de finalul cursei. Regulamentul spune că un pilot care încasează o penalizare are la dispoziţie 3 tururi pentru a o ispăşi. Ferrari a profitat din plin de asta şi l-a chemat pe Schumacher la boxe fix când acesta se afla în ultimul tur. Neamţul a trecut linia de sosire pe linia boxelor şi rezultatul a fost validat. Marea perdantă - McLaren Mercedes - a contestat rezultatul, iar stewarzii au decis să-i adauge lui Schumacher, într-o oarecare “compensaţie”, cele 10 secunde de penalizare la timpul de cursă. Însă, fără niciun rezultat pentru că neamţul a avut un avans de 22 de secunde faţă de Mika Hakkinen. Trei comisari implicaţi în acest scandal au plătit cu licenţele lor după o şedinţă extraordinară a Consiliului Mondial din cadrul FIA.

M.P. al Marii Britanii 2003 – ”Spectatorul cu kilt” pătrunde inconştient pe circuit. Turul 11 al cursei din 2003 a adus un eveniment total neprevăzut. Un spectator irlandez, de meserie preot romano-catolic, în vârstă de 56 de ani a intrat pe circuit şi a alergat înspre piloţi arătându-le acestora diferite mesaje religioase. S-a decis neutralizarea cursei, mai ales după ce spectatorul s-a dus chiar pe trasa ideală, piloţii fiind nevoiţi să efectueze manevre de evitare a unei tragedii. “Preotul” a fost oprit într-un final de un comisar de cursă atunci când s-a îndreptat înspre marginea circuitului. Tribunalul din Northampton l-a condamnat pe spectatorul cu “probleme” la 2 luni de închisoare şi la plata unei amenzi. El şi-a explicat gestul cum altfel decât într-un mod religios, spunând că a luat poarta deschisă prin care a pătruns pe pistă ca un semn primit de la Dumnezeu. Morala: Nu toate porţile duc spre Rai!

M.P. al Marii Britanii 2004 – Accidentul urât al lui Jarno Trulli. Italianul a pierdut controlul Renault-ului său înainte de virajul de mare viteză Bridge, la peste 250 km/h. El a lovit zidul de pneuri de pe marginea pistei şi s-a rostogolit pe pietriş până ce monopostul s-a făcut bucăţi. Trulli a scăpat nevătămat şi a declarat la finalul cursei: “Totul s-a petrecut foarte rapid. A fost puţin cam nebunesc, poate”.

M.P. al Marii Britanii 2008 – Prima victorie a lui Lewis Hamilton pe pământ natal. În 2008, condiţiile de pistă udă le-au dat mari batai de cap aproape tuturor piloţilor. Singurul care a părut să nu fie deranjat de vremea tipic britanică a fost chiar Lewis Hamilton care s-a impus la o distanţă imensă (68 de secunde) de următorul clasat, Nick Heidfeld. Doar ceilalţi doi piloţi de pe podium au reuşit să termine în acelaşi tur cu liderul.

M.P. al Marii Britanii 2013 – Pirelli, în “pană” de... idei. Una dintre cele mai memorabile curse din era recentă a Formulei 1 a fost transmisă în direct la Digi Sport. Până în turul 8, se părea că vom avea o cursă liniştită, fără evenimente neprevăzute, dar ne-am înşelat. Balul a fost deschis chiar de către liderul cursei din acel moment, Lewis Hamilton, căruia i-a explodat pneul stânga-spate. Deşi a parcurs aproape un tur întreg până să ajungă la boxe, Lewis a reuşit o cursă de recuperare excelentă şi a terminat pe un nesperat loc 4. După numai două tururi, şi Felipe Massa a păţit acelaşi lucru, tot pe stânga-spate. Turul 15 a oferit o nouă victimă, a 3-a, a pneurilor Pirelli, Jean-Eric Vergne. După o perioadă de acalmie în care credeam că piloţii au scăpat de “blestemul” pneului stânga-spate, mai exact cu doar 4 tururi înainte de final a apărut şi cel de-al 4-lea ghinionist al cursei, Sergio Perez. Pirelli n-a vrut să-şi asume nicio urmă de vină pentru cele întâmplate. În opinia italienilor, echipele au fost vinovate pentru că au ales să folosească presiuni scăzute în pneurile de pe puntea spate, deşi curbele de la Silverstone suprasolicitau suplimentar acea zonă.

M.P. al Marii Britanii 2014 – Duelul dintre Vettel şi Alonso. Vettel a dat în 2014 peste un Alonso însetat să-l învingă pe neamţ. Neamţul s-a plâns continuu de metodele de apărare ale spaniolului: “Nu poate să facă asta! Puteam să-l lovesc! Nu mi-a lăsat spaţiu!”, a spus acesta prin radio. De cealaltă parte, lui Alonso nu i-au convenit trasele abordate de Vettel: “Limitele pistei sunt valabile pentru toţi, nu?”, a întrebat ironic pilotul de atunci al Scuderiei Ferrari. Într-un final, Vettel a trecut de Alonso după un duel roată la roată care ne-a ţinut cu respiraţia tăiată. Cursa a fost deschisă de un accident spectaculos al lui Kimi Raikkonen, al cărui impact a măsurat 47 G.

ŞTIAŢI CĂ...

- De 24 de ori s-a întâmplat ca un britanic să câştige acasă în cele 71 de curse disputate în total în Marea Britanie, dacă includem şi etapele desfăşurate pe circuitele Aintree şi Brands Hatch. Jim Clark este englezul cel mai titrat, cu 5 victorii, însă Lewis Hamilton îl poate egala în acest weekend.

- Pe vremea în care nu exista încă Formula 1, primul Mare Premiu al Marii Britanii s-a desfăşurat la Brooklands în 1926 şi a fost câştigat de francezul Louis Wagner într-o maşină Delage.

- Prima victorie din istoria Scuderiei Ferrari a fost înregistrată în M.P. al Marii Britanii din 1951. Argentinianul Jose Froilan Gonzalez a adus doar prima dintr-un lung şir de 227 de victorii în Formula 1, fiind cea mai titrată echipă din acest punct de vedere.

CURSA PRECEDENTĂ - 2016

Pole Position: Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 1:29.287

Podium:

1. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) 1:34:55.831
2. Max Verstappen (Red Bull Racing) +8.250
3. Nico Rosberg (Mercedes AMG) +16.911
Cel mai rapid tur: Nico Rosberg (Mercedes AMG) – 1:35.548 (turul 44)

CLASAMENT GENERAL PILOŢI

1. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) – 171p
2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 151p
3. Valtteri Bottas (Mercedes AMG) – 136p
4. Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) – 107p
5. Kimi Raikkonen (Scuderia Ferrari) – 83p
6. Sergio Perez (Force India) – 50p
7. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 45p
8. Esteban Ocon (Force India) – 39p
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) – 29p
10. Felipe Massa (Williams Racing) – 22p

CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI

1. Mercedes AMG – 287p
2. Scuderia Ferrari – 254p
3. Red Bull Racing – 152p
4. Force India – 89p
5. Williams Racing – 40p
6. Scuderia Toro Rosso – 33p
7. Haas F1 – 29p
8. Renault Sport F1 – 18p
9. Sauber Ferrari – 5p
10. McLaren Honda – 2p

PUNCTE DE PENALIZARE

1. Carlos Sainz Jr. – 8p
2. Sebastian Vettel – 7p
- Daniil Kvyat – 7p (+2p după M.P. al Austriei)
4. Stoffel Vandoorne – 5p (+2p după M.P. al Austriei)
- Sergio Perez – 5p
- Esteban Gutierrez – 5p
- Jolyon Palmer – 5p
- Kevin Magnussen – 3p
9. Nico Hulkenberg – 4p
- Esteban Ocon – 4p
- Nico Rosberg – 4p
12. Romain Grosjean – 3p
13. Kimi Raikkonen – 2p
- Felipe Nasr – 2p
- Felipe Massa – 2p
- Jenson Button – 2p
- Lewis Hamilton – 2p
- Pascal Wehrlein – 2p
19. Max Verstappen – 1p

*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.

PROGRAM TV

Vineri, 14 iulie 2017

DIGI SPORT 2 11:00 Formula 1 – Antrenamente 1
DIGI SPORT 2 15:00 Formula 1 – Antrenamente 2

Sâmbătă, 15 iulie 2017

DIGI SPORT 1 12:00 Formula 1 – Antrenamente 3
DIGI SPORT 1 15:00 Formula 1 – Calificări
DIGI SPORT 3 17:00 Formula 2 – Cursa principală
DIGI SPORT 3 18:30 GP3 – Cursa principală

Duminică, 16 iulie 2017

DIGI SPORT 3 10:00 GP3 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 3 11:20 Formula 2 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 1 15:00 Formula 1 – Cursa

ALTE INFORMAŢII

Sauber şi-a ales noul şef de echipă după plecarea Monishei Kaltenborn de la cârma echipei elveţiene. Fostul şef al echipei Renault, Frederic Vasseur, va prelua Sauber începând cu data de 17 iulie a.c., adică imediat după M.P. al Marii Britanii. “Sunt foarte încântat să mă alătur companiei Sauber Motorsport AG şi doresc să le mulţumesc proprietarilor pentru încrederea lor. Abia aştept să încep să lucrez cu piloţii, inginerii şi întregul nostru staff. Sunt nerăbdător să-mi aduc contribuţia la următoarea fază importantă în dezvoltarea echipei”, a declarat Vasseur.

ZVON. Tot despre Sauber vom discuta în continuare. Conform unor surse neoficiale, în această săptămână a apărut informaţia care anunţă anularea înţelegerii dintre Sauber şi Honda pentru furnizarea de motoare începând cu sezonul următor. Până se va confirma această ipoteză, vă rugăm să trataţi informaţia ca pe un zvon. Se pare că proprietarii echipei au decis să caute alte variante pentru 2018, neputându-şi permite un nou sezon lipsit de competitivitate, deşi înţelegerea cu Honda fusese anunţată oficial de Sauber încă de la sfârşitul lunii aprilie. Monisha Kaltenborn luase decizia de a alege motoarele Honda, dar contractul final nu a fost semnat deocamdată deoarece proprietarii aveau dubii cu privire la această soluţie. De altfel, este posibil ca unul dintre motivele plecării Monishei să aibă legătură şi cu acest aspect. Echipa se chinuie în sezonul actual, după ce tot Kaltenborn a fost de acord anul trecut ca Sauber să folosească motoare Ferrari, specificaţie 2016, care nu mai sunt dezvoltate. Aşadar, Frederic Vasseur va avea o primă decizie crucială de luat: rămâne Sauber cu Honda sau, dacă nu, ce altă variantă viabilă mai există pentru echipa elveţiană?

Formula 1 a organizat miercuri un eveniment de mare amploare pe străzile Londrei, aducând laolaltă 19 din cei 20 de piloţi prezenţi pe grila actualului sezon. Singurul absent a fost chiar favoritul local, Lewis Hamilton, plecat să se relaxeze câteva zile în Grecia, conform unor surse. Fanii şi-ar fi dorit să-l vadă pe Lewis la eveniment, iar neprezentarea sa a stârnit multe critici. Inclusiv şeful echipei Red Bull Racing, Christian Horner a glumit spunând: “Este minunat să ne aflăm în Londra pentru un asemenea eveniment premergător M.P. al Marii Britanii. Pentru toţi cei care au venit să vadă maşinile de aproape, pentru piloţii aflaţi aici, mă rog, majoritatea... Măcar Toto (n.r. - Wolff) este aici”. Şeful Mercedes a încercat să explice absenţa lui Lewis: “Am încercat să-l convingem să participe, dar Lewis simte că se află într-o bătălie atât de dură pentru campionat încât a decis că are nevoie de câteva zile libere după cursa din Austria, dar îl putem vedea la Silverstone”. Stresul dăunează grav celebrităţii...

Ferrari va testa astăzi noul sistem de protecţie al cockpitului “Shield”, după ce varianta Halo a fost eliminată definitiv. FIA este într-o continuă căutare de a face din Formula 1 un sport din ce în ce mai sigur şi insistă să aducă o protecţie suplimentară pentru capul pilotului, adică zona cea mai expusă şi mai vulnerabilă. Se doreşte implementarea unui astfel de sistem chiar din sezonul următor, deşi cel mai probabil se va mai decala cu încă un an. În ciuda faptului că varianta “Shield” mult mai bună şi mai estetică decât Halo, designerii acestui concept vor trebui să se gândească şi la o metodă de a îndepărta posibilele elemente care ar putea diminua vizibilitatea pilotului, cum ar fi praful, uleiul sau ploaia. La momentul actual, “Shield” pare de nefolosit pe timp de ploaie deoarece, în loc să sporească siguranţa pe circuite, ar limita-o. Un test mult mai amplu ar urma să aibă loc la Monza.

Lewis Hamilton îl poate egala pe Alain Prost dacă va câştiga în acest weekend, devenind cel mai laureat pilot all-time de pe circuitul Silverstone. Acesta ar avea mare nevoie de o victorie acasă pentru a se revanşa faţă de fanii britanici şi pentru a păstra contactul cu Vettel în clasamentul general. Vom afla dacă va reuşi să facă acest lucru duminică, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1. Antal Putinică şi Florin Ion vă invită să vă serviţi ceaiul de după-amiază urmărind emisiunea Grila De Start, de la ora 14:00. Vorba englezilor, “God save the Queen... of motorsport!”

Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare. Măcar umorul pe care l-am folosit nu e britanic...

Etichete: live , video , digi sport , f1 , silverstone , bottas , mp marea britanie


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”

Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
luis-phelipe
Și-a făcut bagajele și a plecat din România, la câteva zile după ce Becali i-a zis "Du-te, mă, acasă"

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu
Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest
”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat
EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)
La jumătate de an de la transfer, a răbufnit: ”Nu am văzut niciodată un antrenor atât de slab! Plec în ianuarie”
hakim-ziyech
Rușinos! Clubul din România care nu și-a mai plătit jucătorii de NOUĂ luni. După meci, n-a mai rezistat: ”Plângem noaptea”
marocico
Recomandările redacției
Oleksandr Usyk v Tyson Fury - Kingdom Arena - Riyadh
E scandal după ”lupta secolului”, Fury - Usyk! ”O mizerie absolută!”

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!
UK: Rangers v Dundee, Scottish Premiership at Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland on 21 December 2024:
Total neașteptat! La 17 ani, Lamine Yamal a rostit numele celui greu adversar din carieră
adidasfootball_1726646368_3459682953774656259_640806256
Tot mai aproape de plecare? Anunțul făcut despre transferul lui Andrei Rațiu: ”E ideal!”
Nations League C, Group C2: Romania vs. Cyprus Andrei Ratiu celebrates with the fans in attendance after the Nations Lea
Citește și
"Urmașul" lui Gerard Pique este pe lista lui Manchester United, Chelsea și Newcastle
Liga Portugal Betclic - SL Benfica vs FC Porto
Final de sezon în Formula 1! Titlul mondial la constructori, decis după MP de la Abu Dhabi: ”Un moment istoric”
profimedia-0944422425
Kim Kardashian, într-o rochie roșie cu decolteu amplu, la o petrecere în L.A. Și-a uimit iar fanii: „Tu nu îmbătrânești!”
Kim Kardashian, într-o rochie roșie cu decolteu amplu, la o petrecere în L.A. Și-a uimit iar fanii: „Tu nu îmbătrânești!”
Primul transfer de la FCSB! Gigi Becali i-a făcut deja bagajele: ”Se duce la Cluj, nu la Botoșani!"
Primul transfer de la FCSB! Gigi Becali i-a făcut deja bagajele: ”Se duce la Cluj, nu la Botoșani!"
20.000.000 de euro pe an ar fi făcut Giovanni Becali dacă era impresarul lui CR7: "Când merge rău, la asta mă gândesc"
20.000.000 de euro pe an ar fi făcut Giovanni Becali dacă era impresarul lui CR7: "Când merge rău, la asta mă gândesc"
Leila, fosta soție a lui Sean Penn, răvășitoare într-o ținută chic. Actorul a regretat că a distrus căsnicia cu tânăra de 32 de ani
Leila, fosta soție a lui Sean Penn, răvășitoare într-o ținută chic. Actorul a regretat că a distrus căsnicia cu tânăra de 32 de ani
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate așa?"
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate așa?"
Florin Niță, uriașul cu suflet blând. De câte animale are grijă portarul echipei naționale
Florin Niță, uriașul cu suflet blând. De câte animale are grijă portarul echipei naționale
Când a fost înlocuit Moș Crăciun de Moș Gerilă de comuniști? Noul personaj era tânăr și atletic
Când a fost înlocuit Moș Crăciun de Moș Gerilă de comuniști? Noul personaj era tânăr și atletic
Max Verstappen e de neoprit! Olandezul a câștigat Marele Premiu din Qatar
max-verstappen
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
Max Verstappen e de neoprit! Olandezul a câștigat Marele Premiu din Qatar
max-verstappen

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei:
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate așa?"
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului prinț”
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului prinț”