"Sunteți gata să vă îndrăgostiți?" Ferrari a anunțat când va prezenta monopostul pentru 2023
articol scris de Digi Sport22.12.2022, 21:54
Ferrari caută, de câțiva ani, să revină la supremația pe care o avea în Formula 1. A terminat pe locul 2 în clasamentul constructorilor din sezonul trecut, însă e gata să revină în forță în 2023 și să se bată de la egal la egal cu Red Bull.
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Ferrari a anunțat data când va lansa monopostul pentru sezonul 2023
Astfel, oficialii scuderiei au anunțat data lansării monopostului pentru stagiunea viitoare, care va fi tot în direct la Digi Sport. 14 februarie este data aleasă de Ferrari și nu este una întâmplătoare, pentru că ea coincide cu "Ziua îndrăgostiților".
"Țineți minte această dată: suntenți gata să vă îndrăgostiți?", se arată în anunțul scurt al celor de la Ferrari, pe rețelele sociale.
Potrivit formula1.com, monopostul "Căluțului cabrat" nu are momentan un nume oficial, sau un nume de cod și este deocamdată cunoscut drept proiectul cu numărul 675.
Este de așteptat ca noua mașină să aducă îmbunătățiri foarte mari și modificări neașteptate, printre care garda la sol, care va fi mai mare.
- În sezonul trecut, Red Bull a câștigat tot: titlul la piloți și pe cel la constructori.
Ferrari a terminat pe locul 2 în sezonul trecut
Pe lângă un monopost revoluționar, Ferrari se va prezenta în noul sezon și cu o conducere nouă. Mattia Binotto a fost înlocuit cu Frederic Vasseur, de la Alfa Romeo.
Piloții Ferrari vor rămâne aceiași: Charles Leclerc și Carlos Sainz.
Sezonul 2023 de Formula 1 începe pe 5 martie, cu Marele Premiu din Bahrain, iar testele vor fi între 23 și 25 februarie, tot pe circuitul din Bahrain, la o săptămână după ce Ferrari își va fi prezentat monopostul.
Noul sezon va beneficia de un record de curse, 23, iar marea noutate va fi cea de la Las Vegas. Marele Premiu din China a fost anulat.
Etichete: ferrari , calendar formula 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...