Șeful Mercedes se contrazice singur, după ce inițial i-a spus lui Max Verstappen că a câștigat pe merit
articol scris de Digi Sport16.12.2021, 15:32
Marele Premiu de la Abu Dhabi s-a sfârșit în mod controversat, după ce unele decizii luate de Michael Masi (43 de ani), directorul de cursă, i-au permis lui Max Verstappen (24 de ani, Red Bull Racing) să termine pe primul loc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mai exact, Masi i-a permis lui Verstappen să depășească monoposturile rămase în urmă, chiar dacă Safety Car-ul se afla pe pistă, iar apoi a decis și scoaterea mașinii de siguranță în ultimul tur, iar olandezul l-a putut depăși regulamentar și pe Lewis Hamilton (36 de ani, Mercedes), pentru a cuceri titlul mondial.
Șeful Mercedes se contrazice singur, după ce inițial i-a spus lui Max Verstappen că a câștigat pe merit
Directorul executiv al lui Mercedes, Toto Wolff, i-a trimis un mesaj de felicitări lui Verstappen, la scurt timp după cursă, în care îi transmitea că a câștigat pe merit.
Totuși, la distanță de câteva zile, el s-a contrazis singur. Austriacul a declarat recent că lui Hamilton i s-a furat titlul mondial prin deciziile luate de Masi, astfel că victoria lui Verstappen nu ar fi, până la urmă, cinstită.
"Deciziile luate în ultimele patru minute ale acestei curse i-au furat lui Lewis Hamilton un titlu mondial meritat. Modul în care a pilotat, mai ales în ultimele patru tururi, a fost fără cusur. A preluat conducerea la Abu Dhabi încă de la început.
A câștigat încă din start și apoi nu a mai cedat niciodată poziția de lider. Este inacceptabil că l-au furat în ultimul tur al cursei. Din acest motiv, deciziile care s-au luat duminică sunt împotriva valorilor mele personale și personale, dar și al simțului meu de integritate", a transmis șeful de la Mercedes, conform racefans.
Ce SMS i-a trimis Toto Wolff lui Max Verstappen
Pilotul de 24 de ani, primul olandez care câștigă titlul în Formula 1, a dezvăluit că șeful de la Mercedes, Toto Wolff, i-a trimis un SMS după victoria de la Abu Dhabi.
"Bineînțeles că am avut momente dificile pe parcursul sezonului, însă, la final, avem respect unii pentru ceilalți. Toto mi-a trimis un mesaj text și mi-a scris 'Felicitări pentru acest sezon! Ai meritat să câștigi'!
A fost frumos din partea lui, bineînțeles, emoțiile au atins cote foarte înainte în acel ultim tur, de ambele părți ale baricadei.", a afirmat Max Verstappen, informează Sky Sports.
VIDEO cu rezumatul Marelui Premiu de la Abu Dhabi:
Etichete: lewis hamilton , toto wolff , marele premiu de la abu dhabi , max verstappen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...