Salariu record pentru Hamilton: 25 milioane euro
24.05.2012, 23:36Mc Laren e gata să-i ofere lui Lewis Hamilton un nou contract, în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro anual, încercând astfel să-l păstreze astfel pe pilotul care concurează pentru gruparea britanică de când avea 13 ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Actuala înțelegere, care-i aduce lui Hamilton un salariu anual de 19 milioane de euro, expiră la finalul acestui an, pilotul având și alte oferte pentru sezonul 2013. Astfel, o eventuală prelungire cu McLaren nu va fi semnată mai devreme de lunile august sau septembrie.
Ce e sigur în acest moment e faptul că pilotul nu mai dorește un nou contract pe cinci ani, așa cum e actualul, ci unul pe trei ani, cu posibilitate de reziliere după primi doi.
În acest moment, între Hamilton și McLaren există neînțelegeri privind drepturile de imagine, pilotul, care are 27 de ani, dorind să îșia dministreze aceste drepturi singur, prin intermediul companiei care-l manageriază, XIX Entertainment.
Lewis Hamilton a debutat în Formula 1 în 2007, iar un an mai târziu a devenit campiona mondial. A câștigat 17 curse în cariera de pilot în Marele Circ, iar în acest sezon a încheiat pe podium în primele trei etape, apoi a obținut două locuri opt, fiind în acest moment al treilea în clasamentul general, la 8 puncte în urma primilor doi clasați, Sebastian Vettel și Fernando Alonso, care au câte 61 de puncte.
Etichete: lewis hamilton , f1 , mclaren , pilot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...