Penalizări după GP-ul din Singapore: Schumacher a pierdut 10 locuri pe grila de start la cursa din Japonia
23.09.2012, 21:47Pilotul german Michael Schumacher (Mercedes) va fi penalizat cu zece locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Japoniei, în 7 octombrie, ca urmare a accidentului provocat la GP-ul statului Singapore, unde monopostul său l-a lovit pe cel al lui Jean-Eric Vergne (Toro Rosso).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Schumacher şi Vergne au abandonat cursa după ce monopostul germanului a intrat în maşina lui Jean-Eric Vergne, în turul 39.
Cei doi piloţi nu au fost răniţi, dar cursa a fost neutralizată trei tururi (40-43).
Comisarii FIA au estimat că Schumacher a evaluat prost starea frânelor sale după cele şase tururi ale primei neutralizări (33-39) provocate de un alt incident, când cursa abia se reluase.
De asemenea, comisarii au luat în considerare faptul că Schumacher a recidivat, el fiind protagonistul unui astfel de incident şi la Marele Premiu al Spaniei, pentru care a fost penalizat atunci cu cinci locuri pe grila de start la Monte Carlo.
Pe de altă parte, Mark Webber (Red Bull) a fost penalizat cu 22 de secunde pentru depăşirea "litigioasă" a lui Kamui Kobayashi (Red Bull) în Singapore, astfel că el a fost retrogradat de pe locul 10 pe poziţia a 11-a a clasamentului cursei.
Etichete: michael schumacher , f1 singapore , schumacher mercedes , schumacher singapore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...