Michael Schumacher se va retrage definitiv din competițiile motorizate: "Doar F1 oferă emoțiile maxime"
18.10.2012, 21:29Pilotul german Michael Schumacher (43 de ani) susține că nu va mai participa în nicio competiție motorizată, după ce va încheia conturile cu Formula 1 la sfârșitul anului 2012.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Septuplul campion mondial al F1 și-a anunțat retragerea din activitate în urmă cu doar câteva săptămâni și va puncte punct colaborării sale de 3 ani cu echipa Mercedes. Schumi se mai retrăsese o dată în 2006, dar s-a întors în Marele Circ în 2010.
Cât a lipsit din Formula 1, neamțul a participat în diferite competiții, precum campionatul german de Superbike. De această dată însă, retragerea sa este definitivă și irevocabilă.
"Nu plănuiesc să mai concurez. Formula 1 oferă emoțiile maxime pe care le poate trăi cineva, în ceea ce privește viteza și volumul de muncă. Alte tipuri de mașini nu-mi oferă aceleași sentimente, deci mă opresc definitiv", a spus Schumacher în Gazzetta dello Sport.
Întrebat cum ar vrea să rămână în amintirea fanilor, Schumacher a răspuns: "Mulți mă descriu ca pe o legendă a curselor, dar eu prefer să fiu ținut minte ca un luptător, un tip care nu s-a dat bătut niciodată".
Se retrage și David Coulthard
Tot astăzi, scoțianul David Coulthard (41 de ani), fost rival al lui Schumacher în Formula 1, a anunțat că pune punct carierei sale în sporturile cu motor, după 3 sezoane și 33 de curse pentru Mercedes în campionatul DTM.
La Hockenheim, el va lua startul în ultima cursă din carieră, iar fostul pilot de F1 se va dedica de acum exclusiv carierei sale de comentator al BBC.
Etichete: f1 , michael schumacher , schumacher , schumacher retragere , schumacher f1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...