Max Verstappen și Sebastian Vettel nu vor să participe la Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei
articol scris de Digi Sport24.02.2022, 15:07
Campionul mondial en titre în Formula 1, olandezul Max Verstappen (24 de ani, Red Bull Racing), a anunțat că nu vrea să participe la Marele Premiu al Rusiei, programat pentru luna septembrie, pe fondul conflictului militar dintre Rusia și Ucraina.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Formula 1, în direct pe Digi Sport din 18 martie
Abordarea lui Verstappen este împărtășită și de către pilotul german Sebastian Vettel (34 de ani, Aston Martin Mercedes), fost campion mondial în F1 în 2010, 2011, 2012 și 2013.
Fernando Alonso (Alpine) și Charles Leclerc (Ferrari) au cerut măsuri concrete din partea conducerii F1.
- Sezonul 2022 din Formula 1 debutează pe 18 martie, la Bahrain, în direct pe Digi Sport. Primele teste din acest an au loc în aceste zile, la Barcelona.
"Când o țară este în război, nu este potrivit să concurăm acolo", a spus Max Verstappen, citat de as.com.
Conducerea Formulei 1 a anunțat că Marele Premiu al Rusiei rămâne în calendarul oficial pentru 2022, în ciuda conflictului militar ruso-ucrainean, dar a menționat că "analizează evoluția situației".
"Personal, nu voi merge în Rusia. Am luat deja această decizie. M-am trezit în această dimineață șo am fost șocat. Este oribil ce se întâmplă. Dacă te uiți la calendar, avem o cursă planificată în Rusia. Dar cred că este greșit să organizezi o cursă în acea țară.
Îmi pare rău pentru oamenii nevinovați care își pierd viețile, din motive stupide, din cauza unui conducător ciudat și nebun. Sunt sigur că vor fi discuții la nivelul conducerii Formulei 1, dar eu m-am decis deja", a spus Sebastian Vettel.
În 2021, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, pe circuitul de la Soci. Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) s-a clasat pe locul doi.
- Forţele ruse au lansat rachete asupra mai multor oraşe din Ucraina şi au debarcat trupe pe coasta ucraineană joi, au declarat oficiali şi mass-media ucrainene, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat ceea ce el a numit o operaţiune militară specială în estul acestei ţări.
- NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est pentru prima dată în istoria sa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, notează Agerpres.
Etichete: formula 1 , rusia , f1 , ucraina , sebastian vettel , vettel , red bull , razboi , max verstappen , verstappen , aston martin mercedes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...