Video Max Verstappen, în istoria Formulei 1. A devenit cel mai tânăr pilot care a câştigat o cursă
15.05.2016, 17:52La prima sa cursă pentru Red Bull, Max Verstappen a produs marea surpriză şi a câştigat Marele Premiu al Spaniei, de la Barcelona. În vârstă de doar 18 ani şi 228 de zile, olandezul a devenit cel mai tânăr pilot care se impune într-o cursă, în întreaga istorie a Formulei 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Precedentul record îi aparţinea lui Sebastian Vettel, care câştiga în 2008 la 21 de ani şi 73 de zile.
"Nu-mi vine să cred. Să câştig la chiar prima mea cursă pentru Red Bull este incredibil", a declarat Verstappen
VIDEO: Verstappen trece primul linia de sosire
Fiul fostului pilot Jos Verstappen completează astfel o "quintă" de recorduri. Verstappen jr. a fost cel mai tânăr pilot care a luat startul într-un Grand Prix, cel mai tânăr lider al unei curse, cel mai tânăr pilot care a terminat în puncte şi cel mai tânăr pilot care a urcat pe podium. De asemenea, este primul olandez care câştigă un Grand Prix în F1.
"Fiul meu are doar 18 ani, iar felul în care a condus a fost incredibil. Nu-mi vine să cred", a spus Jos Verstappen, care, în 1994, a fost de două ori pe podium în Formula 1, de fiecare dată pe locul 3. Max este al 13-lea pilot care calcă pe urmele tatălui în Marele Circ şi primul de la Jacques Villeneuve care îl depăşeşte din punctul de vedere al rezultatelor obţinute.
Totodată, prin succesul de la Barcelona, Max Verstappen a adus prima victorie din 2014 pentru Red Bull.
"Felicitări lui Max. Aceasta este ziua lui. E o performanţă extraordinară", a comentat Sebastian Vettel, care a terminat MP al Spaniei pe locul 3, în urma colegului său de Ferrari, Kimi Raikkonen.
VIDEO: Festivitatea de premiere, cu Verstappen pe prima treaptă a podiumului
Etichete: video , formula 1 , record , max verstappen , mp al spaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...