Video Max Verstappen câștigă Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, după ce a plecat al șaselea la start. Leclerc termină pe 3
articol scris de Digi Sport30.07.2023, 17:35
Olandezul Max Verstappen (25 de ani) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, după ce a plecat al șaselea de la linia de start a cursei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Monegascul Charles Leclerc (25 de ani), de la Ferrari, a plecat din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, dar nu a reușit să termine nici pe locul al doilea cursa.
Max Verstappen câștigă MP de Formula 1 al Belgiei. Charles Leclerc termină al treilea
Deși a plecat din pole-position, Charles Leclerc a fost depășit destul de repede de Sergio Perez în startul cursei.
Oscar Piastri și Carlos Sainz s-au ciocnit în startul cursei și au abandonat amândoi la Spa Francorchamps.
Max Verstappe, plecat de pe locul șase din cauza unei penalizări primite în califirări, a intrat ușor în depășiri și a ajuns la un moment dat în spatele colegului Sergio Perez.
După mai multe tururi în care a fost în spatele mexicanului, Max Verstappen l-a depășit pe Perez în turul 17 și nu s-a mai oprit până la finalul cursei.
Astfel, Verstappen a triumfat în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, Perez a terminat al doilea, în timp ce Leclerc a încheiat podiumul.
Britanicul Lewis Hamilton a forțat pe finalul cursei de la Spa Francorchamps și a terminat al patrulea.
Clasamentul piloților pentru cursa de la Spa Francorchamps
Clasamentul general al piloților din Formula 1
Clasamentul constructorilor din Formula 1
Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, câștigat de Max Verstappen
FINAL DE CURSĂ
UPDATE: Turul 44: Max Verstappen triumfă în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei. Sergio Perez a încheiat al doilea, iar Charles Leclerc al treilea.
UPDATE: Turul 39: Ocon trece spectaculos de Tsunoda.
UPDATE: Turul 28: Lewis Hamilton intră la boxe și îi cedează poziția a patra lui Fernando Alonso.
UPDATE: Turul 17: Max Verstappen trece la conducerea cursei de la Spa Francorchamps, după ce îl devansează și pe colegul Sergio Perez.
UPDATE: Turul 9: Verstappen trece și de Leclerc și ajunge în spatele colegului Sergio Perez.
UPDATE: Turul 6: Verstappen trece de Lewis Hamilton și ajunge pe podium, după ce a plecat al șaselea la start.
UPDATE: Turul doi: Oscar Piastri ajunge în afara pistei și nu mai poate continua cursa după un contact cu Carlos Sainz. Ulterior, adversarul Sainz a renunțat și el la cursă.
UPDATE: Leclerc a plecat din pole-position, dar Sergio Perez i-a luat fața monegascului deja.
UPDATE: Start în Marele Premiu de Formual 1 al Belgiei.
UPDATE: Piloții parcurg turul de formare.
Olandezul Max Verstappen (Red Bull), liderul clasamentului piloților, a obținut vineri cel mai bun timp în calificări, dar nu va porni duminică decât pe poziţia a șasea a grilei de start, după ce a primit o penalizare de cinci locuri din cauza unei schimbări a cutiei de viteze peste cota autorizată.
Pe grila de start de astăzi, Charles Leclerc va fi urmat de Sergio Perez (Red Bull Racing), Lewis Hamilton (Mercedes), Carlos Sainz (Ferrari), Oscar Piastri (McLaren) și Max Verstappen.
Sâmbătă, Max Verstappen a câștigat cursa de sprint, urmat de Oscar Piastri (McLaren) și Pierre Gasly (Alpine).
În urma acestei victorii, care i-a adus opt puncte, olandezul şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului general din Formula 1, distanţându-se la 118 puncte de mexicanul Sergio Perez, coechipierul său de la Red Bull, care a abandonat sâmbătă.
În 2022, Max Vestappen a câștigat Marele Premiu al Belgiei, deși n-a plecat din pole position.
Clasamentul piloților din Formula 1
Clasamentul constructorilor din Formula 1
Etichete: ferrari , formula 1 , red bull , max verstappen , charles leclerc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...