Marele Premiu al Europei, duminică, 25 iunie, ora 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Tot ce trebuie să știi despre cursa de la Baku
23.06.2017, 00:49Canada a fost din nou cu noroc pentru Lewis Hamilton şi Mercedes, însă nu-l putem exclude din ecuaţie nici pe Valtteri Bottas fără de care nemţii n-ar fi reuşit weekend-ul perfect, răzbunându-se pentru etapa mediocră din Monaco. Mercedes revine astfel pe prima poziţie în clasamentul constructorilor, dar avem parte de una dintre cele mai strânse lupte din ultimii 10 ani. Lewis i-a egalat recordul de 65 de pole-uri al legendarului Ayrton Senna, iar în acest weekend îl poate depăşi. Britanicul se află la numai trei lungimi şi de recordul absolut deţinut de Michael Schumacher, iar doborârea acestui record pare să fie doar o chestiune de timp.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe de altă parte, Ferrari s-a întrecut în gafe, în completă antiteză cu ce s-a întâmplat în Monaco. După ce în Principat realizaseră "dubla" atât în calificări, cât şi în cursă, italienii păreau în al nouălea cer, însă au coborât brusc cu picioarele de pământ încă din primele viraje ale cursei din Canada. Vettel s-a "agăţat" de Verstappen şi s-a ales cu aripa avariată. Strategii Ferrari, fiind probabil cu gândul la vacanţa de vară, au “uitat” să-şi cheme pilotul la boxe pentru a-i repara aripa pe perioada de neutralizare a cursei şi au preferat să-l aducă exact după ce maşina de siguranţă s-a retras şi cursa era în plină desfăşurare.
Dar cine suntem noi să le criticăm strategia?! Vettel a reuşit apoi o cursă de recuperare excelentă, ajungând din coada grilei până pe locul 4, limitând daunele provocate de propria echipă și de Verstappen. Ne-am temut că Ferrari va apela la ordine de echipă atunci când Vettel se afla în urmărirea lui Raikkonen, însă n-a mai fost nevoie. Maşina finlandezului a avut probleme cu sistemul brake-by-wire şi a fost pradă uşoară pentru neamţ. Totuşi, discuţia radio dintre Kimi şi echipă a semănat cu un apel la Call Center...
“Panterele roz” de la Force India au avut un duel aprins, marcat de decizia curajoasă a lui Sergio Perez de a nu-şi lăsa colegul să încerce o clasare pe podium, deşi primise asigurarea că Esteban Ocon îi va ceda locul dacă planul echipei va da greş. Perez s-a chinuit să treacă de Daniel Ricciardo mai bine de jumătate de cursă, ca mai apoi să se limiteze în a se apăra de atacurile lui Ocon care venea tare cu pneuri mai proaspete. Francezul, aflat la cea mai bună cursă din carieră în Formula 1, a încercat să-l depăşească pe Perez cu tot cu opoziţia sa, însă, conştient de faptul că mexicanul ar fi fost în stare chiar și să intre în ultima şicană bară la bară cu el, a cedat pentru a nu ruina o clasare totuşi bună pentru echipă. Urmarea: cei doi au sfârşit prin a fi “înghiţiţi” de Sebastian Vettel care n-a avut milă.
Cu un asemenea coleg de echipă, Ocon se pare că nu mai are nevoie de duşmani... Dar nu-i nimic, "răzbim noi cumva la lumină" par să-şi fi spus cei de la Force India, citându-l pe al nostru scriitor, Marin Sorescu.
Deoarece, până în momentul de faţă, nu s-a disputat decât o singură cursă pe circuitul din Baku, în avancronica de astăzi vom vorbi despre Marele Premiu al Europei, fie că acesta s-a disputat la Nurburgring, Valencia, Brands Hatch, Donington Park sau Jerez.
BAKU, AZERBAIDJAN
Azerbaidjan ("Tărâmul de foc") reprezintă cea mai mare ţară din regiunea Caucaz, fiind situată la graniţa dintre Europa şi Asia. Capitala Baku ("Parisul estului") se află în partea sudică a peninsulei Absheron, pe litoralul Mării Caspice şi este cel mai mare oraş al ţării. Populaţia, formată în marea majoritate de musulmani, a înregistrat o continuă creştere din 1960 (3,69 milioane de locuitori) şi a ajuns în 2014 să atingă aproape 9,5 milioane de locuitori, dintre care peste 2,1 milioane doar în Baku.
Faptul că Baku a început să găzduiască un Mare Premiu de Formula 1 este încă un semn că oraşul devine încet, dar sigur, o destinaţie din ce în ce mai importantă pentru desfăşurarea competiţilor sportive. După ce în 2015 a fost gazda primei ediţii din istorie a Jocurilor Olimpice Europene, competiţie transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport, în 2020 Baku va găzdui şi meciuri de la Campionatul European de fotbal.
Noul circuit din Baku a fost construit în apropiere de Parcul Naţional şi măsoară puţin peste 6 km. Anunţat ca un înlocuitor al Marelui Premiu al Coreei de Sud, circuitul din Azerbaidjan reprezintă creaţia cunoscutului arhitect german Hermann Tilke.
"Am creat un circuit stradal provocator din punct de vedere al construcţiei şi al designului", a spus Tilke.
Rulându-se în sensul invers al acelor de ceasornic, startul se va lua din zona adiacentă Pieţei Azadliq (fosta Piaţă Lenin), urmând apoi o buclă în jurul Palatului Guvernului şi îndreptându-se către Maiden Tower. Aici va fi partea cea mai îngustă a circuitului (doar 7,6 metri lăţime), după care se va trece prin latura istorică a oraşului, de-a lungul Aleei Neftchilar şi se va reveni pe linia de start-sosire. Se estimează o viteză medie de 211 km/h, cu un vârf de aprox. 360 km/h, devenind cel mai rapid circuit stradal din lume şi al 2-lea cel mai lung circuit din întregul calendar, după Spa-Francorchamps din Belgia.
DETALII TEHNICE
Tururi: 51
Lungimea circuitului: 6,003 km
Viraje: 20
Lungimea cursei: 306,049 km
Număr de curse disputate pe circuitul Baku City: 1 (în total: 23)
Prima cursă disputată pe circuitul Baku City: 2016 (primul M.P. al Europei: 1983)
Cele mai multe victorii (piloţi): 1 – Nico Rosberg (2016)
Cele mai multe victorii (dintre piloţii sezonului 2017): -
Cele mai multe victorii (constructori): 1 – Mercedes (2016)
Acceleraţie maximă: 59% din lungimea unui tur
Utilizarea frânelor: 21% din lungimea unui tur
Schimbări în cutia de viteze: 72/tur
Consum de combustibil: 2,06 kg/tur
Cea mai lungă perioadă de accelerare: 2.190 m (cea mai lungă din calendar)
Distanţa din grilă până la primul viraj: 206 m (pentru deţinătorul pole-ului)
Viteză maximă estimată: 360 km/h
Zone DRS: 2 (Linia dreaptă din faţa boxelor şi cea de dintre virajele 2 şi 3)
Cea mai joasă poziţie de plecare a unui învingător: 1 (Nico Rosberg – 2016)
Câştigători cu plecare din pole position: 1 din 1 (100%)
Nivelul forţei de apăsare la sol (downforce): Ridicat
Uzura pneurilor: Medie
Uzura frânelor: Ridicată
Gradul de abraziune al suprafeţei de rulare: Minim
Cel mai rapid pit stop în 2016: 1,92 s (timp total: 19,445 s) – Williams (Felipe Massa)
Compoziţiile de pneuri nominalizate de Pirelli: SUPERSOFT, SOFT, MEDIUM
Presiuni minime în pneuri: 22 psi (pneurile faţă), 21 psi (pneurile spate)
Numărul depăşirilor efectuate în 2016: 62
ALEGEREA PNEURILOR
RECORDURILE CIRCUITULUI
Record în cursă: 1:46.485 – Nico Rosberg (Mercedes AMG, 2016)
Record absolut: 1:42.520 – Nico Rosberg (Mercedes AMG, 2016, Q2)
MOMENTE MEMORABILE
M.P. al Europei 1983 – Prima victorie din cariera lui Nigel Mansell. 72 de curse a aşteptat pilotul britanic până la prima sa victorie dintr-un lung şir de 31 pe care le-a obţinut în carieră. Aşa cum prima iubire nu se uită niciodată, în motorsport acelaşi lucru se poate spune şi despre prima victorie. La Brands Hatch, pe pământ britanic, colegul lui Mansell de la Williams, Keke Rosberg, s-a răsucit încercând să treacă de Ayrton Senna şi a "reuşit" să-l ia cu el şi pe Nelson Piquet. Rosberg s-a ales cu o pană în urma acestei manevre şi a fost nevoit să intre la boxe. El a revenit pe circuit în faţa lui Senna şi a lui Mansell care se băteau pentru primul loc. Având cursa deja compromisă, Rosberg a preferat să-şi ajute coechipierul, ţinându-l pe Senna până când Mansell a trecut de el. Neplăcută postură pentru orice pilot, cu atât mai mult pentru Senna...
M.P. al Europei 1997 – Villeneuve vs. Schumacher. La trei ani după controversatul moment dintre Michael Schumacher şi Damon Hill petrecut în timpul M.P. al Australiei, britanicul a fost răzbunat de Jacques Villeneuve la Jerez în ultima cursă a sezonului 1997. În turul 48, canadianul a văzut interiorul lăsat descoperit de Schumacher, a încercat manevra de depăşire, iar tentativa neamţului de a-l bloca în ultimul moment l-a scos din cursă tot pe acesta, consecinţa venind ca o pedeapsă divină. El a rămas în capcana de pietriş de pe marginea circuitului şi a fost forţat să abandoneze, pe când Villeneuve a putut continua, a terminat pe podium şi a obţinut punctele care i-au asigurat titlul mondial. În urma acestui moment, FIA a decis să-i acorde lui Michael Schumacher cea mai drastică penalizare din istoria Formulei 1, descalificându-l din întregul campionat, în ciuda faptului că rezultatele sale din cursul sezonului au fost şi sunt în continuare luate în calcul de statisticile oficiale. În aceste condiţii, Heinz-Harald Frentzen a primit titlul onorific de vicecampion pentru sezonul 1997, cea mai bună performanţă a sa din carieră.
M.P. al Europei 1999 – Surpriza Johnny Herbert. În 1999, la Nurburgring, Johnny Herbert care pilota pentru Stewart Ford lua startul de pe locul 14. Cursa a început cu accidentul urât dintre Alexander Wurz şi Pedro Diniz, dar nimeni nu se gândea la ce avea să urmeze. Într-o cursă în care ploaia a jucat un rol important şi doar 9 piloţi au reuşit să ajungă la final, Herbert s-a impus, reuşind a treia şi ultima sa victorie din carieră. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât echipa condusă de Sir Jackie Stewart (care a devenit Jaguar F1 după acest sezon) a terminat pe podium cu ambii piloţi, Rubens Barrichello ocupând treapta a treia.
M.P. al Europei 2003 – Incidentul dintre Michael Schumacher şi Juan Pablo Montoya. Tot la Nurburgring, în turul 43 al cursei, Schumacher şi Montoya îşi disputau locul secund. Columbianul a încercat depăşirea în virajul Dunlop, dar au făcut contact. În timp ce Montoya a putut continua cursa aproape nestingherit, urcând un loc, Schumacher a rămas blocat cu roţile din spate în pietrişul de pe marginea pistei. Într-un final, a putut să revină în cursă, fiind ajutat de comisarii de traseu, dar ajunsese pe locul 6. Deşi a mai câştigat un loc până la final, acest incident a iscat un conflict între cei doi protagonişti. "Am crezut că i-am lăsat suficient spaţiu. N-aveam de gând să-i las întregul circuit, dar consider că a fost suficient încât să poată lua virajul", a spus Montoya. Schumacher a acceptat situaţia, iar după o întâlnire a comitetului disciplinar s-a decis să nu se ia nicio măsură. Ross Brawn (directorul tehnic al Ferrari) n-a fost mulţumit de această decizie, el dorind ca Montoya să fie penalizat, în timp ce Patrick Head (omologul lui Brawn de la Williams) a replicat că dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi trebuit să se interzică depăşirile în Formula 1.
M.P. al Europei 2005 – Abandonul dramatic al lui Raikkonen din ultimul tur. Cu opt tururi înainte de final, Kimi Raikkonen avea un avans de 7,4 secunde faţă de rivalul său de la Renault, Fernando Alonso, şi toată lumea credea că victoria nu mai poate să-i scape. Nimeni nu ştia însă că McLaren-ul finlandezului se confrunta cu o problemă la pneul dreapta-faţă. Nimeni, mai puţin echipa sa... McLaren a decis să-l ţină pe finlandez pe circuit, considerând că o intrare la boxe i-ar fi anulat orice speranţă la victorie. Pneul dreapta-faţă cauza vibraţii din ce în ce mai serioase, iar Alonso se apropia rapid. Cu două tururi înainte de final, spaniolul reuşise să reducă diferenţa la numai 2,7 secunde. La intrarea în ultimul tur, doar 1,5 secunde mai rămăseseră din avansul lui Kimi, dar la capătul liniei drepte a circuitului Nurburgring, pe frânare, suspensia finlandezului a cedat sub imensa presiune la care a fost supusă. "Ne-am asumat un risc calculat şi am plătit preţul", a declarat şeful echipei, Ron Dennis, după cursă.
M.P. al Europei 2010 – Accidentul incredibil al lui Mark Webber. Australianul de la Red Bull Racing nu va uita niciodata isprava sa din 2010 de la Valencia. A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare accidente din istoria recentă a Formulei 1. Încercând o depăşire de ultim moment, Webber l-a lovit din spate pe Heikki Kovalainen (Lotus) în turul 9 la aprox. 305 km/h. Maşina australianului s-a rotit vertical în aer, a aterizat cu capul în jos, a revenit în poziţie normală după contactul cu solul şi a lovit apoi puternic zidul de pneuri. Ceva asemănător păţise şi cehul Josef Kral în cursa de sprint din GP2, cu numai câteva ore înainte de accidentul lui Webber. "S-a simţit ca şi cum aş fi fost în aer pentru o perioadă foarte lungă. Am avut timp chiar şi să mă gândesc dacă există vreun pod deasupra circuitului, ceea ce, din fericire, n-a fost cazul. Dacă ar fi fost unul, l-aş fi lovit deoarece am zburat destul de sus", a spus Webber după accident. Spre imensul său noroc, australianul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
ŞTIAŢI CĂ...
În timpul calificărilor de anul trecut, Valtteri Bottas a atins cu monopostul Williams cea mai mare viteză înregistrată vreodată într-o sesiune oficială din Formula 1 – 378 km/h. Recordul precedent era deţinut tot de Williams (Antonio Pizzonia – 369,6 km/h, Marele Premiu al Italiei, 2004). De asemenea, Williams a înregistrat în cursa din 2016 şi un record în ceea ce priveşte schimbul la boxe. Mecanicii au înlocuit toate cele 4 pneuri ale monopostului lui Felipe Massa în doar 1,92 secunde.
Cea mai strânsă porţiune de pe circuitul din Baku o reprezintă zona virajelor 8, 9 şi 10 şi măsoară doar 7,6 metri. Maşinile din acest an sunt mai late cu 20 cm, ceea ce înseamnă că piloţii au o marjă mult mai restrânsă de greşeală. Aşadar, să nu vă aşteptaţi să vedeţi aici acţiune bară la bară...
Lance Stroll a devenit etapa trecută primul pilot canadian care punctează în Formula 1 al cărui nume nu este Villeneuve. Putem spune deja că e al 3-lea cel mai bun pilot canadian care punctează.
CURSA PRECEDENTĂ - 2016
Pole Position: Nico Rosberg (Mercedes AMG) – 1:42.758
Podium:
1. Nico Rosberg (Mercedes AMG) 1:32:52.366
2. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) +16.696
3. Sergio Perez (Force India) +25.241
Cel mai rapid tur: Nico Rosberg (Mercedes AMG) – 1:46.485 (turul 48)
CLASAMENT GENERAL PILOŢI
1. Sebastian Vettel (Scuderia Ferrari) – 141p
2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) – 129p
3. Valtteri Bottas (Mercedes AMG) – 93p
4. Kimi Raikkonen (Scuderia Ferrari) – 73p
5. Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) – 67p
6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 45p
7. Sergio Perez (Force India) – 44p
8. Esteban Ocon (Force India) – 27p
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) – 25p
10. Felipe Massa (Williams Racing) – 20p
CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI
1. Mercedes AMG – 222p
2. Scuderia Ferrari – 214p
3. Red Bull Racing – 112p
4. Force India – 71p
5. Scuderia Toro Rosso – 29p
6. Williams Racing – 22p
7. Renault Sport F1 – 18p
8. Haas F1 – 15p
9. Sauber Ferrari – 4p
10. McLaren Honda – 0p
PUNCTE DE PENALIZARE
1. Carlos Sainz Jr. – 8p
2. Nico Rosberg – 6p
- Sebastian Vettel – 6p
4. Sergio Perez – 5p
- Kevin Magnussen – 5p
- Esteban Gutierrez – 5p
- Jolyon Palmer – 5p
- Daniil Kvyat – 5p
9. Nico Hulkenberg – 4p
- Esteban Ocon – 4p
11. Romain Grosjean – 3p
- Stoffel Vandoorne – 3p
13. Kimi Raikkonen – 2p
- Felipe Nasr – 2p
- Felipe Massa – 2p
- Jenson Button – 2p
- Lewis Hamilton – 2p
- Pascal Wehrlein – 2p
19. Max Verstappen – 1p
*La 12 puncte de penalizare primite în decursul a 12 luni calendaristice, pilotul respectiv va primi o suspendare de o cursă.
PROGRAM TV
Vineri, 23 iunie 2017
DIGI SPORT 1 12:00 Formula 1 – Antrenamente 1
DIGI SPORT 1 16:00 Formula 1 – Antrenamente 2
Sâmbătă, 24 iunie 2017
DIGI SPORT 3 11:00 Formula 2 – Cursa principală
DIGI SPORT 1 13:00 Formula 1 – Antrenamente 3
DIGI SPORT 1 16:00 Formula 1 – Calificări
Duminică, 25 iunie 2017
DIGI SPORT 1 13:00 Formula 2 – Cursa de sprint
DIGI SPORT 1 16:00 Formula 1 – Cursa
ALTE INFORMAŢII
În această săptămână FIA a anunţat calendarul provizoriu al sezonului 2018 în cadrul Consiliului Mondial de la Geneva, Elveţia. Acesta va însuma 21 de etape şi nu putem spune că avem parte de surprize, în afară de cele deja cunoscute, iar aici amintim revenirea M.P. al Franţei (Paul Ricard) şi al Germaniei (Hockenheim) şi eliminarea M.P. al Malaeziei. De menţionat ar fi faptul că vom avea, pentru prima dată, trei weekend-uri consecutive cu Formula 1, Franţa, Austria şi Marea Britanie deţinând “tripla de foc” din perioada 24 iunie-8 iulie 2018. Alte modificări: M.P. al Rusiei a revenit toamna, fiind înlocuită de etapa din Azerbaidjan care anul viitor va avea loc cu aproape 2 luni mai devreme. Datele de desfăşurare pentru întrecerile din China şi Singapore rămân a fi confirmate ulterior.
Pilotul de teste al echipei Renault F1, Sergey Sirotkin, va reveni în Formula 2 în acest weekend, acolo unde îl va înlocui pe Alexander Albon la volanul monopostului ART Grand Prix. Albon a suferit o fractură de claviculă într-un accident de bicicletă în urmă cu 2 săptămâni. Vicecampionul seriei GP3 de anul trecut s-ar putea reîntoarce în Formula 2 începând cu etapa din Austria (8-9 iulie). El a punctat în toate cele 6 curse disputate în acest sezon şi este pe locul 6 în clasamentul piloţilor. Sergey Sirotkin are două sezoane de GP2 (actuala Formula 2) la activ, perioadă în care a reuşit 3 victorii.
Monisha Kaltenborn a părăsit funcţia de manager general al echipei Sauber, funcţie pe care o ocupa din 2010, anunţă Motorsport.com. Conform sursei citate, principala problemă care a condus la această ruptură a constat în tratamentul preferenţial al echipei faţă de piloţii săi. Proprietarii îl favorizau pe Marcus Ericsson în detrimentul lui Pascal Wehrlein, lucru cu care Monisha Kaltenborn n-a fost de acord. După îndelungi negocieri, cele două părţi n-au putut găsi nicio cale de a continua împreună şi au decis să-şi separe drumurile. Principalul nume vechiculat că i-ar putea lua locul Monishei este germanul de origine română, Colin Kolles. Călin Colesnic, după numele său iniţial, s-a născut la Timişoara şi a mai condus fosta echipă HRT, deţinând anterior funcţii înalte şi la echipe precum Jordan, Midland, Spyker şi Force India.
Piloţii McLaren Honda vor primi câte 15 locuri de penalizare pe grila din Baku, după ce vor primi noile sisteme MGU-H, proaspăt îmbunătăţite. Alonso şi Vandoorne vor ajunge la al 6-lea sistem MGU-H al sezonului, trecând deja binişor peste limita de 4 maxim admisă. Şi mai avem încă 13 curse... Alonso va primi şi un motor nou, după ce ultimul a cedat în Canada în ultimele 2 tururi. Va fi al 4-lea motor din acest an şi, curând, spaniolul va încasa şi de aici penalizări. Dacă nu vom asista cumva la vreun miracol în calificări, McLaren va bloca ultima linie a grilei, iar dacă vor exista probleme în antrenamente şi/sau în calificări, piloţii McLaren vor fi nevoiţi să plece probabil de undeva de pe malul Mării Caspice.
ZVON. Chinul și glumele ajung la final. McLaren se leapădă de Honda la final de sezon, aceasta fiind practic singura modalitate de a-l păstra pe Fernando Alonso în cadrul echipei. McLaren e aproape de a încheia un contract cu Mercedes în valoare de 90 de milioane de euro, anunțul oficial urmând a fi făcut după pauza de vară (sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august). Honda va rămâne așadar în Formula 1 doar cu Sauber, cu care a încheiat deja un contract mai mult decât surprinzător. Interesant ar fi ca Honda să aibă un motor bun anul viitor (pauză de râs...).
În acest final de săptămână, “absolvenţii” celei mai prestigioase “academii de pilotaj” din lume vor susţine “BAKu”. Sursele noastre au reușit să afle în exclusivitate subiectele. Piloții, împreună cu echipele lor, vor trebui să ne demonstreze cât de bine se pricep la calculul strategiilor, desenarea traselor ideale, precum și aflarea necunoscutelor (cum ar fi uzura pneurilor), după care vor trebui să realizeze o demonstrație argumentativă despre rolul conceptului de spectacol într-o competiție motorizată, dar și să prezinte pe pistă tema și viziunea despre Formula 1 a unui fost pilot studiat. Se va începe uşor, cu simulările, urmând ca în final să se ajungă la proba cea mai importantă, în urma căreia doar cel mai bun va avea în dreptul numelui scris numărul 25, reprezentând punctajul maxim. Toate cele 5 probe vor fi supravegheate video, iar proba finală va fi duminică, de la ora 16:00, în direct la Digi Sport 1. În timp ce absolvenţii îşi vor repeta ultimele notiţe, comisia de supraveghetori, formată din Antal Putinică şi Florin Ion, va prezenta în faţa clasei ultimele amănunte în cadrul emisiunii Grila De Start care va începe de la ora 15:00. Vivat academia! Vivant professores!
Notă: Articolul conţine pasaje de pamflet care trebuie tratate ca atare.
Etichete: formula 1 , marele premiu al europei , lewis hamilton baku , marele premiu baku , formula 1 azerbaidjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...