Hamilton caută la Austin prima victorie după pauza de vară
18.10.2016, 11:32Cea de a 18-a etapă din Formula 1 se va desfășura în acest week-end, pe Circuitul Americilor din Austin. Prima ediție a Grand Prix-ului texan s-a desfășurat în 2012, iar Lewis Hamilton s-a impus de trei ori în ultimii patru ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Seria campionului mondial a fost întreruptă în 2013 de Sebastian Vettel. În prezent, diferența dintre Nico Rosberg, liderul Formulei 1, și Lewis Hamilton este de 33 de puncte. Britanicul nu a obținut nicio victorie după pauza de vară, perioadă în care adversarul său a câștigat de patru ori în cinci curse.
La finalul Marelui Premiu al Japonie, Mercedes AMG Petronas a obținut al treilea titlu mondial rezervat constructorilor. Pe final de sezon vor rămâne, totuși, două puncte de interes. Diferența dintre Red Bull Racing și Ferrari, pentru locul doi la constructori, este de 50 de puncte, iar cea dintre Force India și Williams, pentru locul patru, este de 10 puncte. Echipa indiană a anunțat, recent, că din 2017, Nico Hulkenberg va concura pentru Renault F1, iar Pascal Wehrlein poate fi un posibil înlocuitor. De asemenea, Lawrence Stroll, investitor la Williams și tatăl lui Lance Stroll, noul campion european de Formula 3, a anunțat că fiul său va concura în 2017 pentru echipa britanică.
Primele antrenamente din Statele Unite se vor desfășura vineri, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 3.
Etichete: f1 , grand prix , hamilton , texas , austin , rosberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...