Video Lewis Hamilton, victorie istorică în Marele Premiu de la Eifel. A egalat recordul deținut de Schumacher
articol scris de Digi Sport11.10.2020, 16:50
Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de la Eifel și a egalat recordul istoric deținut de Michael Schumacher, de 91 de victorii în carieră. Pe circuitul Nurburgring, pilotul de la Mercedes a profitat și de abandonul colegului său, Valtteri Bottas, care a plecat din pole-position.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Lewis Hamilton a câștigat Marele premiu al regiunii Eifel, pe Nurburgring
Britanicul de 35 de ani a obținut prima sa victorie pe acest circuit de la Nurburgring, unde Schumacher deține recordul de victorii, cinci.
Hamilton este singurul pilot din istorie care a obținut victorii în fiecare dintre cele 14 sezoane în care a concurat.
Pilotul de la Mewrcedes are șansa să îl egaleze pe Michael Schumacher și la numărul de titluri mondiale. Hamilton are șase, iar Schumacher are șapte.
Galerie Foto
LIVE VIDEO | Formula 1 - Marele Premiu de la Eifel:
UPDATE Turul 60 (ultimul): Max Verstappen (Red Bull) face record chiar în ultimul tur, depășindu-l in extremis pe cel al lui Hamilton și a luat punctul bonus. Hamilton câștigă cursa și obține a șaptea victorie din acest sezon. E pentru prima dată în acest sezon când britanicul câștigă fără să fi plecat din pole-position. Pentru Hamilton, aceasta este prima victorie de pe circuitul de la Nurburgring. Hamilton egalează cel mai important record al tuturor timpurilor din Formula 1, deținut de Schumacher, 91 de victorii. Ricciardo (Renault) termină pe locul 3 și urcă pe podium pentru prima dată după doi ani.
UPDATE Turul 59: Lewis Hamilton (Mercedes) reușește din nou cel mai rapid tur, cu 1.28.145.
UPDATE Turul 52: Lewis Hamilton (Mercedes) face un nou record pe tur (1:28:487) și îl depășește pe cel al lui Schumacher (1:29:10)
UPDATE Turul 49: După ce safety car-ul iese de pe pistă, are loc practic un nou start. Hamilton (Mercedes) este primul, urmat de Verstappen (Red Bull), Ricciardo (Renault) și Perez (Racing Point).
UPDATE Turul 44: Din nou steag galben pe circit. Lando Norris (McLaren) iese de pe pistă încet și e nevoit să abandoneze. Radiatoarele pentru răcirea bateriei au cedat.
UPDATE Turul 23: Pilotul Renault, Esteban Ocon, este și el nevoit să se retragă.
UPDATE Turul 19: O problemă tehnică îl forțează pe Valtteri Bottas, care a plecat din pole-position, să se retragă.
UPDATE Turul 16: Russel s-a retras, după ce a fost lovit puternic de Raikkonen.
UPDATE Turul 15: Russel, ”aruncat” de pe pistă de Raikkonen. Finlandezul a greșit la un viraj și l-a lovit puternic pe britanic, care s-a desprins cu toate cele patru roți de pe pistă.
UPDATE Turul 1: Sebastian Vettel a ”furat” startul cu două secunde. Pilotul Ferrari s-a mișcat înainte de stingerea semaforului.
UPDATE Turul 1: A început cursa, cu Valtteri Bottas în pole-position.
Știrea inițială:
Valtteri Bottas a obținut al 14-lea pole-position din carieră după ce a obținut cel mai bun timp în calificări pe circuitul de la Nurburgring. Eifel Grand Prix va fi în direct la Digi Sport 1, duminică de la ora 15.00.
Finlandezul i-a luat fața coechipierului său de la Mercedes, Lewis Hamilton, chiar în ultimul tur de pistă când a reușit să fie mai rapid cu 0,256 sutimi de secundă.Cu o victorie duminică, campionul mondial ar egala recordul de 91 de succese deținut de Michael Schumacher.
Max Verstappen completează primele 3 poziții de pe grila de start, după ce a condus multă vreme în calificări. Iar Ferrari pare în revenire - Charles Leclerc va pleca din spatele olandezului de la Red Bull. În schimb, Sebastian Vettel s-a clasat modest și va pleca de pe locul 11.
Tot pe locurile din urmă este și Kimi Raikkonen, cel care va sărbători un record - va deveni pilotul care a participat la cele mai multe curse de Formula din istorie. El va lua startul cu numărul 324, depășindu-l astfel pe Rubens Barichello.
Vezi video cu calificările de la Eifel Grand Prix:
Etichete: lewis hamilton , kimi raikkonen , valtteri bottas , eifel grand prix
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...