Cu 5 etape înainte de finalul sezonului, lupta pentru titlu în F1 se dă într-o singură echipă
02.10.2014, 18:09Din acest sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 au mai rămas de disputat cinci manşe (Japonia, Rusia, Texas, Brazilia şi Abu Dhabi) pentru departajarea celor doi piloţi ai echipei Mercedes-AMG, Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, pe care îi despart doar 3 puncte după succesul britanicului la Singapore.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ca urmare a abandonului lui Rosberg (29 de ani) de la Singapore, Hamilton (29 de ani) a preluat, practic la limită, conducerea cursei spre titlu: 241 de puncte la 238, graţie celor 7 victorii din cele 14 Mari Premii disputate până acum pentru Lewis, care nu a mai condus din Spania, din mai.
De cealaltă parte, Rosberg nu a câştigat decât de 4 ori (Australia, Monaco, Austria, Germania), dar a condus din mai în septembrie, de 2 ori făcând break-ul, când avansul său a ajuns la cea mai mare diferenţă, de două ori câte 29 de puncte: mai întâi la sfârşitul lunii iunie, după abandonul lui Hamilton în Canada şi dubla "Săgeţilor de argint" în Austria, apoi la sfârşitul lunii august, în urma faimosului acroşaj de la Spa, când şi-a asumat, în cele din urmă, responsabilitatea.
De fiecare, Hamilton a revenit, cu reuşite datorate în special curajului. A câştigat la Silverstone, profitând, astfel, de primul abandon al lui Rosberg, dar mai ales a remontat din ultima linie a grilei de start în Germania şi Ungaria, după calificări catastrofale, terminând pe podium ambele curse, câştigate de Daniel Ricciardo (Red Bull), ceea ce a păstrat intact suspansul.
Ultimele episoade au fost cel de la Marele Premiu al Italiei, unde Rosberg a trecut drept la şicană, sub presiunea coechipierului său, şi cel din Marele Premiu de la Singapore, în nocturnă, în care germanul a abandonat şi unde Hamilton a câştigat din nou, ceea ce l-a pus pe coechipierul său în situaţia de a o lua de la capăt. Iar dacă privim de mai aproape numărul de podiumuri, inclusiv victoriile, avem o egalitate perfectă: 11-11.
Astfel că, meciul "cel mai bun din 5 seturi" începe duminică la Suzuka, în patria lui Kei Nishikori, recentul finalist surpriză al US Open, iar totul arată că se va merge până la capătul neprevăzutului. Aceasta întrucât ultima manşă, de la sfârşitul lunii noiembrie, din Abu Dhabi, va conta dublu (50 puncte învingătorul etc), o idee a lui Bernie Ecclestone, trezorierul indestructibil al Formulei 1, pentru evitarea unei încoronări înainte de final a lui... Sebastian Vettel, campionul ultimelor ediţii, care a dominat clar sezoanele trecute.
PROGRAMUL COMPLET al canalelor Digi Sport
Etichete: formula 1 curse , hamilton rosberg formula 1 , formula 1 sezon 2014 , hamilton rosberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...