Alonso amenință cu retragerea din Formula 1. "Mai degrabă păstrez amintirile de la Ferrari"
08.06.2016, 17:01Sezonul 2016 poate fi ultimul pentru Fernando Alonso în Formula 1. Spaniolul ar putea căuta o nouă provocare și ia în calcul să plece din Marele Circ încă de anul viitor, dacă tehnologia nu va face monoposturile mai spectaculoase și mai plăcut de pilotat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tot mai mulți piloți militează pentru diminuarea rolului sistemelor automatizate pe care le au monoposturile în ultimii ani. Principala lor doleanță este limitarea infuziei de tehnologie pe partea de pilotaj.
Revenit din 2015 la McLaren Honda, Alonso (34 de ani) spune că ar putea renunța după numai două sezoane. Astfel, din 2017 ar putea schimba sportul, în ciuda faptului că se simte bine la echipa sa, iar cursele din Formula 1 sunt "viața lui", după cum chiar el afirmă.
"Dacă monoposturile nu vor fi provocatoare la anul, voi schimba competiția. În acest moment, încă savurez cursele. Formula 1 e viața mea și singurul lucru pe care știu cum să îl fac cum trebuie. Ar fi dureros să termin timp de 7 ani în spatele lui Red Bull și Mercedes. Mai degrabă aș păstra amintirile de la Ferrari, care nu sunt deloc rele", a declarat Fernando Alonso, potrivit publicației germane Bild.
Dacă va pleca din Formula 1, Alonso - de două ori campion mondial, în 2005 și 2006, cu Renault - ar rămâne tot în automobilism, dar în sporturile de anduranță: "Obiectivul meu e să câștig, la un moment dat, cursa de 24 de ore de la Le Mans".
În acest sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, Alonso are 18 puncte cucerite în primele 6 etape și ocupă locul al 12-lea în clasamentul general al piloților. A reușit să termine doar 3 curse: în China (etapa a 3-a, locul 12), în Rusia (etapa a 4-a, locul 6) și în Monaco (etapa a 6-a, locul 5). În prima etapă, cea din Australia, a fost protagonistul unui accident pe cât de spectaculos, pe atât de periculos. A fost nevoit să abandoneze, iar medicii i-au interzis să concureze în următorul Mare Premiu, cel al Bahrainului. A abandonat și în penultima cursă, în Marele Premiu al Spaniei.
Etapa a 7-a din Campionatul Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Canadei, debutează vineri, 10 iunie, ÎN DIRECT pe Digi Sport, cu primele antrenamente (ora 17:00 și ora 21:00). Cursa de pe circuitul de la Montreal se va desfășura duminică, 12 iunie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și va fi prefațată în emisiunea "Grila de Start", care începe cu o oră mai devreme.
Etichete: fernando alonso , alonso f1 , formula 1 fernando alonso , retragere alonso , fernando alonso campion mondial , fernando alonso le mans , fernando alonso le mans 24h , fernando alonso le mans 24 h
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...