Video Un tir spulberat de tren, din cauza barierelor care n-au coborât
25.01.2017, 09:00Un șofer al unui tir de la o celebră companie de curierat din Statele Unite ale Americii și-a văzut moartea cu ochii în finalul săptămâni trecute. Vehiculul pe care acesta îl conducea a fost spulberat din plin de un tren de pasageri în Salt Lake City, orașul care în 2002 a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Incidentul s-a petrecut pe 21 ianuarie, dar autoritățile au oferit publicității abia astăzi imaginile cu trenul care spulberă tirul. Totul s-a petrecut din cauza unei defecțiuni a barierelor. Culmea, acestea au coborât abia după petrecerea incidentului. Din fericire, nici cei 82 de pasageri din tren, dar nici șoferul tirului nu au înregistrat răni grave.
"Primele informații ne-au arătat că sistemul barierelor a fost afectate serios din cauza zăpezii și a gheții. Este primul accident de acest gen și autoritățile vor investiga și vor lua măsurile necesare ca acest lucru să nu se întâmple din nou" au anunțat autoritățile din Utah prin intermediul unui comunicat.
"Am constatat cu tristețe incidentul din Salt Lake City, dar suntem recunoscători că nimeni nu a fost rănit serios. Vom acorda tot ajutorul autorităților în timpul investigației și vom încerca de asemenea să minimalizăm disconfortul clienților noști" au anunțat cei de la FedEx.
Etichete: tir tern fedex , accident tren tir , fed ex tren , accident sua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...