Un fost câştigător al Balonului de Aur a făcut parte dintr-un regiment subordonat Stasi
20.12.2017, 18:37Câştigător al Balonului de Aur în 1996, Matthias Sammer a făcut parte în tinereţe dintr-un regiment subordonat Ministerului securităţii de stat din fosta RDG, a recunoscut fostul fotbalist, într-un interviu acordat cotidianului Bild, care l-a confruntat cu dosarul său de la Stasi.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
"Au existat constrângeri cărora nu te puteai sustrage. Desigur, a fost trist şi a făcut parte dintr-un sistem rău, dar nu aveam de ales", a spus cel care a evoluat de-a lungul carierei la Dinamo Dresda, VfB Stuttgart, Inter Milano şi Borussia Dortmund.
Sammer, care totuşi nu trebuia să-i spioneze pe compatrioţii săi, a fost înregimentat la vârsta de 19 ani, ceea ce i-a permis să-şi urmeze fără probleme cariera de sportiv de înalt nivel, într-o ţară care cerea cetăţenilor săi o fidelitate totală partidului şi sistemului politic.
Tatăl său Klaus, internaţional est-german, a fost exclus din echipa naţională la Jocurile Olimpice din 1972 şi la Cupa Mondială din 1974, ambele competiţii disputate în Germania de Vest, deşi jucase toate meciurile din preliminarii, deoarece a refuzat să adere la SED, Partidul Socialist Unit.
"Jucătorii echipei Dinamo Dresda erau afiliaţi unui regiment de gardă, ceea ce le-a permis să scape de un serviciu militar activ" şi să se concentreze complet pe cariera sportivă, a precizat Sammer, care a împlinit 50 de ani în septembrie.
"Nu am văzut niciodată o armă şi nu am participat niciodată la un exerciţiu", a completat cel care a jucat de 23 de ori pentru RDG, înainte de a deveni campion european cu Germania reunificată, în 1996, an în care a fost desemnat şi câştigător al Balonului de Aur. Un an mai târziu, şi-a completat palmaresul cu Liga Campionilor, competiţie în care a triumfat alături de Borussia Dortmund.
După retragere, Sammer a fost antrenor, cucerind un titlu de campion al Germaniei în 2002, tot cu Dortmund, după care a deţinut funcţia de director sportiv la federaţia germană şi la Bayern Munchen.
Etichete: borussia dortmund , balonul de aur , matthias sammer , stasi , sammer stasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul...