Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Andrei Găluț, ultimul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity
12.02.2017, 09:08Andrei Găluț, ultimul supraviețuitor dintre componenții trupei Goodbye to Gravity, rămâne internat în străinătate, la aproape un an și jumătate de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Solistul trupei de metalcore a avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale, pentru a scăpa de riscul apariției unei infecţii care să îi pună din nou viaţa în pericol, după rănile teribile pe care le-a suferit la faţă, pe spate şi la mâna dreaptă, care i-a fost salvată cu greu. Andrei Găluţ (32 de ani) se află și acum internat într-o clinică din Germania, potrivit publicaţiei Click, iar acolo a început o nouă etapă a recuperării: cea mentală, pentru a putea depăşi cel mai negru moment al vieţii. Mama sa îi este alături în permanenţă.
La începutul lunii februarie, la Judecătoria Sectorului 4 a început și judecarea pe fond a dosarului Colectiv, iar părinții victimelor au ajuns față în față cu cei 3 patroni ai clubului, cu pirotehnistul care a montat artificiile și cu cei doi directori ai firmei pirotehnice, cu toții inculpați pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Dosarul a fost trimis în instanță de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfășurat în camera preliminară. În dosarul Colectiv s-au constituit părți civile 139 de persoane, 11 spitale și 5 instituții.
Din trupa Goodbye to Gravity mai făceau parte basistul Alex Pascu, bateristul Bogdan Lavinius Enache și chitariștii Vlad Țelea și Mihai Alexandru, care se numără printre cei 64 de oameni care și-au pierdut viața în urma tragediei petrecute în timpul concertului de lansare al albumului de debut al grupului muzical. În incendiul devastator a decedat şi iubita lui Andrei Găluţ, Mădălina Strugaru. Alte zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în spitalele din țară și din străinătate.
Sursa foto: facebook.com/GoodbyeToGravity
Etichete: tragedie colectiv , andrei galut , goodbye gravity , galut colectiv , dosarul colectiv , colectiv romania , andrei galut tragedie colectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...