Mc Gregor şi prietenii săi au distrus un apartament dintr-un hotel de lux: "E dezastru, petrecere ca asta nu am mai văzut"
18.04.2017, 17:42Conor McGregor este de neoprit atât în cuşca UFC, unde şi-a asigurat un nou titlu în urmă cu aproape jumătate de an, dar şi la petrecerile pe care le organizează.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ultima a fost una de pomină, însă locaţia aleasă de luptător nu a fost cea mai nimerită, astfel că escapada sa a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Marea Britanie. Concret, alături de nişte prieteni, McGregor a mers în Liverpool pentru a asista la o celebră cursă de cai, "Grand National". În preziua competiţiei, cazaţi la un hotel de primă mână din centrul "oraşului Beatleş-ilor", McGregor&Co au dat startul distracţiei. Petrecerea a ţinut până în zori, dar nici vorbă să se gândească să cureţe după ei. Angajaţii hotelului au avut o adevărată surpriză când au pătruns în apartamentul închiriat, după plecarea petrecăreţilor.
"Au spart sticle, au lăsat mâncare peste tot, au distrus scaunele şi e plin de chiştoace de tigară. Au mai lăsat în fiecare cameră şi câte un steag al Irlandei. A trebuit să angajăm o firmă specializată pentru curăţenie; este dezastru, petrecere nebună ca asta nu am mai văzut", a spus managerul hotelului în The Sun.
Party-ul a fost, aşadar, stropit cu foarte mult alcool, a doua zi McGregor postând pe o reţea de socializare o imaginie sugestivă: s-a urcat pe un Rolls Royce. Din fericire, maşina era a lui, nu a vandalizat vehiculul nimănui.
Etichete: mc gregor , mc gregor ufc , mc gregor liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...