Becali revine în politică: ''Lucrez la un nou partid! Nu mai vreau oamenii lui Dragnea în Parlament''
08.02.2017, 00:55Deşi promisese că va sta departe de politică după ce a ieşit din închisoare, ultimele evenimente din România l-au determinat pe Becali să îşi reconsidere optica. Patronul Stelei a anunţat înfiinţarea unui nou partid.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Fost lider al Partidului Noua Generaţie - care între timp s-a desfiinţat -, Becali vrea din nou să aibă un cuvânt de spus pe scena politică din România. Cu toate că nu intenţionează să se implice aşa cum o făcea înainte, latifundiarul va finanţa noua structură.
"Nu știu cum se va numi noul partid. O vor face oamenii care vor fi în conducere. Deja lucrez pentru a face un nou partid. Eu doar îl finanțez.
Nu mai vreau oamenii lui Dragnea în Parlamentul României. Vor fi numai oameni cu studii superioare, academicieni, profesori universitari. Gata, m-am săturat de felul în care e condusă această țară. Am luat deja legătura cu mai mulți oameni. Ne vom întâlni 30-40 de persoane într-o ședință.
Va fi și o fundație cu același nume, prin care se va finanța partidul. Vreau să fie o <<bombă>>, să vadă lumea că se poate și altfel", a explicat Becali, potrivit Gazetei.
George Becali nu are voie, din cauza pedepsei pentru care a fost condamnat, să aleagă sau să fie ales. El va finanţa, însă, noua structură şi, probabil, va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte direcţia abordată.
De notat faptul că Becali şi Dragnea au fost în trecut apropiaţi, însă în ultima perioadă relaţiile dintre cei doi s-au răcit, patronul Stelei având mai multe declaraţii acide la adresa liderului PSD.
Etichete: dragnea , dragnea becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...