Thomas de Gendt s-a impus în etapa a 19-a din Turul Spaniei. Froome, în continuare în roșu
08.09.2017, 19:44Ciclistul belgian Thomas de Gendt (Lotto-Soudal) a câştigat vineri etapa a 19-a a Turului Spaniei, desfăşurată între Caso/Parque Natural de Redes şi Gijon (149,7 km) şi animată în zadar de spaniolul Alberto Contador (Trek), în timp ce britanicul Chris Froome (Sky) păstrează tricoul roşu de lider, cu două zile înaintea sosirii de la Madrid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De Gendt s-a impus la sprint în faţa colegilor săi de evadare, obţinând primul său succes în Vuelta şi intrând în cercul restrâns al cicliştilor care au câştigat etape în toate cele trei mari tururi, notează AFP.
Belgianul a întreţinut dinamica excelentă a echipei sale, cu a patra victorie de etapă de la startul competiţiei. Cronometrat în 3 h 35 min 46 sec, el i-a devansat în final pe columbianul Jarlinson Pantano (Trek-Segafredo) şi pe spaniolul Ivan Garcia Cortina (Bahrain) în cadrul unui mic grup de circa zece ciclişti.
Contador, care a atacat la ultima ascensiune şi a avut chiar un avans de un minut, a fost ajuns de plutonul favoriţilor cu 2 km înainte de sosire.
Înainte de a urca sâmbătă temutul Alto de Angliru, la sfârşitul unei etape de 117,5 km, Froome se menţine pe primul loc în clasamentul general, cu un avans de 1 min 37 sec faţă de al doilea clasat, italianul Vincenzo Nibali (Bahrain), în timp ce Contador rămâne al cincilea, la mai bine de trei minute.
AGERPRES
Etichete: la vuelta , ciclism turul spaniei , thomas de gendt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...