Video Scene incredibile în Turul Franţei! Chris Froome, trântit la pământ de un poliţist
26.07.2018, 09:20Scene incredibile în Turul Franţei, după etapa de ieri, desfăşurată între Bagnères-de-Luchon şi Saint-Lary-Soulan. Chris Froome, de patru ori câştigător în Marea Buclă, a fost trântit la pământ de un poliţist, în timp ce se îndrepta spre autocarul echipei Sky.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ziua de joi a fost una de coşmar pentru marele ciclist britanic. Acesta nu doar că a ratat aproape orice şansă să se mai îmbrace în galben la Paris, după ce a pierdut 48 de secunde faţă de liderul cursei, coechipierul Geraint Thomas, dar a avut parte şi de un incident regretabil.
Concret, după etapă, în timp ce cobora de pe Col du Portet, pentru a merge la autocarul lui Sky, un om de ordine l-a flancat şi l-a trântit la pământ. Froome purta o geacă protectoare, iar poliţistul a crezut că e un turist care s-a aventurat într-o zonă restricţionată.
Din fericire, un oficial al echipei britanice a fost alături de Chris, explicându-i imediat omului legii ce gafă a făcut. Froome a fost în schimb extrem de nervos, gesticulând şi adresându-i cuvinte grele poliţistului pentru eroarea comisă.
Vezi mai jos imaginile
Altfel, Froome şi-a recunoscut înfrângerea în TDF 2018, deşi unii sperau să atace vineri, în etapa cu Tourmalet. Aşa cum a făcut-o în Giro. Runda se termină totuşi în coborâre şi, având în vedere că Sky e interesată să îl protejeze pe Geraint Thomas, al cărui avans în fruntea cursei e consistent, originarul din Kenya se va pune în slujba coechipierului său.
"Acesta e ciclismul, acum voi face tot ce îmi stă în putinţă să îl ajut pe "G". Geraint a făcut o cursă mare, e atât de aproape să ajungă în galben la Paris. Merită cu prisosinţă şi vreau să îl ajut cu tot ce pot. În acelaşi timp, mă voi lupta pentru un loc pe podium", a spus Froome.
Etichete: froome , froome turul frantei , froome 2018 , froome tdf 2018 , froome politist
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...