Jesus Herrada, victorie surprinzătoare în Criteriul Dauphine
07.06.2016, 19:06Jesus Herrada (Movistar) a obţinut o surprinzătoare victorie de etapă, în runda a treia din Criteriul Dauphine. În finişul în căţărare de la Jeansagniere, rutierul spaniol i-a surprins pe toţi cu sprintul său.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
O etapă care era destinată rutierilor de clasice cu explozie (Alaphilippe, Boasson Hagen, Simon Gerrans şi Greg Van Avermaet erau văzuţi marii favoriţi) a avut un alt destin, în principal trenei foarte dure a lui Sky de pe ultimele două căţărări. Au existat câteva atacuri extrem de consistente pe final, Kwiatkowski, Pauwels, Tony Gallopin şi Dani Moreno fiind printre protagonişti, însă în cele din urmă s-a ajuns la un sprint redus.
Jesus Herrada i-a luat pe toţi prin surprindere, rutierul de 30 de ani care în astfel de tururi e fie în slujba lui Valverde, fie a lui Quintana, obţinând victoria carierei. El i-a devansat pe Tony Gallopin, posesor al unui sprint bun, dar care a preferat un atac şi pe Serge Pauwels, pariul lui Dimension Data în lipsa lui Boasson Hagen, lăsat în urmă chiar la baza căţărării.
La general, Alberto Contador (Tinkoff) îşi păstrează avansul luat în prolog. "Pistolarul" are 6 secunde peste Richie Porte (BMC) şi 13 avans faţă de Chris Froome (Sky).
Dintre rutierii de general, Romain Bardet (AG2R) a avut o problemă pe ultima căţărare şi a pierdut 45 de secunde. Obiectivul său, o clasare între primii cinci, pare să nu mai fie în aceste condiţii de actualitate.
Clasament de etapă
Clasament general
Etichete: herrada , herrada dauphine , herrada movistar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...