Froome, Quintana şi Contador, păcăliţi de Dan Martin. Irlandezul a câştigat prima mare bătălie din munţi pe 2016
23.03.2016, 18:41Daniel Martin (Etixx Quick-Step) a câştigat etapa a treia din Turul Cataluniei. El a atacat cu aproximativ 500 de metri înainte de final, dintr-un grup select de aproximativ 12-15 rutieri, şi nu a mai fost prins. Podiumul a fost completat de Alberto Contador (Tinkoff) şi Romain Bardet (Ag2R).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Prima bătălie adevărată din munţi pe 2016 între cei mai tari rutieri din pluton nu a generat spectacolul pe care mulţi îl anticipau. Froome, Contador şi Quintana au amânat să se atace până în ultimii kilometri, când panta nu a mai fost atât de dură încât să creeze diferenţe.
Sky a gestionat excelent o etapă foarte grea, presărată cu patru căţărări de categoria 1. Ca atare, evadarea zilei nu a avut vreo şansă, singurul gând al lui Poels, Thomas sau Roche fiind să scuture plutonul astfel încât, când Froome va ataca, nimeni să nu aibă răspuns.
Britanicul a aşteptat probabil prea mult şi nici nu se află aproape de forma sa maximă, pe care şi-a proiectat-o, evident, pentru Turul Franţei. Cu 2 kilometri înainte de final, Froome a accelerat, însă Contador a găsit imediat răspuns. Lângă ei a venit şi Van Garderen (BMC), care a vrut să le arate tuturor că el este liderul echipei americane, nu Richie Porte. Cu aproximativ 1 kilometru înainte de finalul căţărării de pe La Molina cicliştii s-au regrupat, dar doar pentru moment. Dan Martin, un puncheur formidabil, fost câştigător al cursei, a atacat şi nimeni nu a găsit răspuns. Irlandezul a terminat cu două secunde înaintea lui Contador şi a preluat tricoul de lider al cursei.
Ziua de joi este una destinată tot rutierilor de general, deşi o evadare puternică, în care să fie prezenţi rutieri de munte, dar care nu mai emit pretenţii pentru un loc în frunte, ar putea să reuşească. Este o etapă care i se pretează mult mai bine lui Quintana, a cărui performanţă dezamăgitoare de azi era cumva anunţată de faptul că nu a mai participat la curse în ultima lună şi jumătate.
Clasamentul de etapă (se suprapune cu cel general, în condiţiile în care primele două runde s-au terminat la sprint şi nu s-au creat ecarturi între ciclişti)
Nacer Bouhanni (Cofidis), care impresionase în primele două etape, câştigându-le, a abandonat în etapa a 3-a. Francezul a considerat probabil că nu mai există vreo rundă pentru sprint şi a preferat să îşi canalizeze energiile pentru cursele următoare pe care le are în program.
Etichete: dan martin , dan martin etixx , dan martin turul cataluniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...