Froome, fără adversar în Vuelta! Britanicul s-a impus clar la contratimp şi e mare favorit la victoria finală
05.09.2017, 19:40Britanicul Chris Froome (Sky) a făcut, aşa cum era de aşteptat, un nou pas important spre câştigarea Turului Spaniei. Rutierul originar din Kenya a câştigat marţi etapa a 16-a din Vuelta, un contratimp individual de 40,2 km, între Circuito de Navarra şi Logrono.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Fără Rohan Dennis (BMC), care a abandonat în ziua de pauză de ieri din cauza problemelor de sănătate, contratimpul de azi, deşi plat ca în palmă, propunea un mare favorit: Chris Froome, deţinătorul tricoului roşu de lider la general.
Specialiştii anticipau că singurii care să îi poată pune probleme în duelul pentru runda a 16-a să fie specialiştii probei, cu Tobias Ludvigsson, Bob Jungels şi Yves Lampaert în prim plan. În realitate, etapa s-a transformat într-o afacere între oamenii de general, cu Froome fără adversar. Totuşi, el nu le-a luat mai mult de un minut celorlalţi "grei", astfel că avansul la general nu e 100% decisiv.
Rutierul Sky a stabilit cel mai bun timp, 47 minute, devansându-i pe olandezul Wilco Kelderman (Sunweb) cu 29 secunde şi pe italianul Vincenzo Nibali (Bahrain) cu 57 secunde. Spaniolul Alberto Contador (Trek) a fost al 5-lea, după rusul Ilnur Zakarin (Katiuşa), ambii la 59 secunde de câştigător. Deşi anul trecut a arătat senzaţional într-un contratimp în căţărare, "Superman" Lopez, cel mai în formă dintre oamenii de general pe munţi, a pierdut neaştetpat de mult. Ciclistul de la Astana a venit la 2 minute şi 34 de secunde de învingător şi îşi vede în mare pericol prezenţa pe podium la final.
În clasamentul general, Froome şi-a mărit avansul faţă de adversari. El se află la 1min58sec în faţa celui de-al doilea clasat, Vincenzo Nibali, şi la 2min40sec faţă de al treilea clasat, olandezul Wilco Kelderman (Sunweb). Contador a urcat pe locul 5 (de pe 9), fiind la 4min58sec de lider, în faţa lui, pe 4, aflându-se rusul Zakarin, la 3min07 de Froome.
sursă foto: cyclingnews.com
Clasamentul etapei
Clasamentul general
Profilul etapei 17
Miercuri este programată etapa a 17-a, Villadiego - Los Machucos (180,5 km), cu o ascensiune finală pe o rampă care ajunge în unele sectoare la 30%. Rutierii cu explozie sunt favorizaţi, însă multe vor depinde de câtă energie mai au după peste două săptămâni istovitoare. Pe hârtie, e un teren propice pentru a se crea ecarturi.
Etichete: froome , froome vuelta , froome contratimp vuelta , froome vuelta itt 2017
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...