Dumoulin, start în forţă în Giro: s-a îmbrăcat în roz din prima etapă. Froome a căzut destul de rău
04.05.2018, 17:27Tom Dumoulin (Sunweb) a câştigat prima etapă din Giro 2018, un contratimp valonat de 9,7 kilometri, desfăşurat în Ierusalim. Olandezul, învingător în Turul Italiei de anul trecut, l-a depăşit cu doar două secunde pe marele favorit al rundei, australianul Rohan Dennis. Froome, principalul adversar al lui Dumoulin pentru tricoul roz, a pierdut 37 de secunde.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Un traseu extrem de tehnic, cu multe viraje, a făcut din contratimpul de azi o misiune extrem de dificilă pentru rutieri. Froome a căzut destul de rău în recunoaşterea de dimineaţă, contact cu asfaltul luând şi Miguel Angel Lopez. Cel mai puţin norocos a fost Kanstantsin Siutsou (Bahrain), care a fost forţat să abandoneze înainte de a începe contratimpul, după ce a suferit o fractură de claviculă în recunoaştere. În consecinţă, rutierii de general au fost în general mai prudenţi, astfel că se părera că Rohan Dennis se va impune, având în vedere timpul setat.
Doar că Dumoulin nu vrea să lase nicio secundă, în condiţiile în care traseul de anul acesta e şi mai dificil decât cel din 2017. Conştient că nu pleacă favorit în raport cu căţărătorii "puri" pe munte, batavul trebuie să profite la maximum de cele două contratimpuri. Şi asta a făcut azi, când a "zburat" spre finish, câştigând 37 de secunde în raport cu Froome, care fără îndoială a rultat prudent, sâcâit şi de dureri. Chaves, Aru sau Miguel Angel Lopez au pierdut toţi peste 45 de secunde în raport cu învingătorul, astfel că au destul de mult de recuperat încă după prima rundă.
Dintre rutierii de general foarte bine au venit Simon Yates şi Domenico Pozzovivo, sportivi care speră la un top 5 final. Azi amândoi au pătruns în top 10.
Clasament etapă
Mâine şi poimâine avem două dintre etapele care se vor termina aproape sigur la sprint. Totuşi, sâmbătă sunt aşteptate vânturi laterale, ceea ce ar putea rupe plutonul. În egală măsură, temperatura va fi una foarte ridicată, astfel că nu va fi timp de odihnă până se ajunge pe tărâm italian.
Etichete: dumoulin , dumpolin giro , dennis giro , cazatura giro froome , froome cazatura giro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...