Distribuţie de gală în cea mai grea Vuelta din istoria recentă! E Froome omul de bătut şi în Spania?
27.07.2017, 13:08A 72-a ediţie din Turul Spaniei (19 august - 10 septembrie) se anunţă la fel de palpitantă ca precedentele. După două Mari Tururi în 2017 în care victoria s-a jucat până la final, Vuelta propune o bătălie încinsă, cel puţin 5 rutieri urmând a veni cu scopul declarat de a câştiga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Văzută de cei mai mulţi dintre cicliştii de general drept o ultimă şansă pentru salvarea sezonului, Vuelta va avea anul acesta o distribuţie de gală. Iar parcursul este pe măsura numelor aflate la start: organizatorii au pregătit 14 etape montane, din care 8 vor avea final în căţărare. Un contratimp de 42 de kilometri, plat, în etapa a 16-a va completa un tur care se anunţă mai disputat ca oricând.
Favoriţii
Înainte de a vorbi de cei care se vor lupta pentru tricoul roşu, trebuie trecuţi în revistă rutierii importanţi care vor absenta. Principala pierdere pentru Vuelta e reprezentată de Tom Dumoulin, câştigătorul din Giro. Rutierul Sunweb a preferat să îşi dedice timpul pentru pregătirea contratimpului de la Mondiale, acolo unde ţinteşte aurul. În plus, Turul Spaniei de anul acesta era probabil prea greu pentru olandez. Al doilea absent este Nairo Quintana, acesta stabilindu-şi de la începutul sezonului dubla Giro - Le Tour drept obiectiv. A fost o abordare greşită, columbianul fiind stors de energie în Marea Buclă, astfel că acum se va odihni în aşteptarea competiţiilor din 2018. Pe lângă neparticiparea învingătorului de anul trecut, Movistar se vede nevoită să nu îl poată alinia nici pe Valverde, cel care a căzut în contratimpul de la Dusseldorf şi va rata restul anului. Uran şi Landa, care s-au bătut pentru podium în Le Tour (al doilea l-a ratat pentru o secundă), nu vor fi nici ei prezenţi la start.
Favoritul numărul unu al competiţiei rămâne Chris Froome, chiar dacă acesta nu a reuşit să se impună încă în Vuelta (are trei locuri secunde). Sky va propune din nou o echipă puternică, deşi aceasta nu se poate compara cu cea din Turul Franţei. Totuşi, Diego Rosa, Mikel Nieve, Gianni Moscon şi Wout Poels sunt locotenenţi de nădejde, care cu greu pot fi destabilizaţi. În plus, mulţi consideră că în Hexagon Froome a forţat cât să câştige, conservându-şi puterile pentru Turul Spaniei.
Al doilea favorit se va alege probabil între Fabio Aru (învingător în 2015) şi Romain Bardet (locul trei din Le Tour 2017). Ambii par puţin obosiţi după Marea Buclă, însă au calităţi incredibile pe munte, astfel că sunt variante care nu pot fi ignorate. În plus, ambele echipe - Astana şi Ag2R - au doi locotenenţi care se pot lupta la rândul lor cu şanse pentru un top 5: Miguel Angel "Superman" Lopez, respectiv Pozzovivo.
Orica-Scott propune o echipă extrem de puternică, fraţii Yates (ultimii doi câştigători ai tricoului alb în Turul Franţei) şi Chaves urmând să ruleze extrem de agresiv. Căţărările explozive din Vuelta li se potrivesc mănuşă şi în special columbianul vrea să îşi ia revanşa după un Tur al Franţei ratat. Cu două podiumuri în 2016 în Giro şi Vuelta, sud-americanul a suferit o accidentare care i-a distrus prima parte de sezon. A folosit Le Tour pentru a aduna kilometri în picioare, dar a fost cu moralul la pământ din cauza morţii unei prietene apropiate (membru în staff-ul Orica).
Un alt rutier care aproape sigur va participa în Vuelta este Alberto Contador. "Pistolarul" se va întâlni săptămâna viitoare cu oficialii lui Trek pentru a vedea dacă mai continuă activitatea şi în sezonul 2018, astfel că acesta ar putea fi ultimul lui Mare Tur. În Marea Buclă a căzut de nu mai puţin de cinci ori în prima săptămână şi jumătate, motiv pentru care nu a putut să se lupte pentru victorie. "Mă simţeam în forma vieţii", a spus ibericul în ultima zi de pauză din Le Tour, pentru ca apoi să încerce să atace în Alpi. Chiar dacă nu a reuşit, în contratimpul de la Marseille a reuşit o cursă solidă, semn că are "picioare".
O competiţie a surprizelor, Vuelta poate fi câştigată şi de ciclişti de plan secund. Până a ajunge la ei, însă, trebuie să îi amintim pe Rafal Majka (Bora), Vincenzo Nibali (Bahrain) sau Ilnur Zakarin (Katusha). Nu în ultimul rând, rutieri cu o şansă la o clasare în primii cinci pot fi Steven Kruijswijk (Lotto Jumbo), Davide Formolo (Cannondale), Wilco Kelderman sau Waren Barguil (Sunweb), Marc Soler sau Ruben Fernandez (Movistar a fost mereu solidă în Vuelta), sau un rutier de la BMC: Tejay van Garderen, Samuel Sanchez şi Damiano Caruso sunt cu toţii aşteptaţi la start.
Etichete: vuelta , vuelta 2017 , vuelta 2017 participare , favoriti vuelta 2017
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...