Alberto Contador și-a revenit după accidentarea din Turul Franței și va concura în Turul Spaniei
14.08.2014, 13:48Ciclistul spaniol Alberto Contador, accidentat luna trecută, în timpul Turului Franţei, a anunţat joi că va participa la ediţia din acest an a Turului Spaniei, cursă al cărei start se va da pe 23 august la Jerez de la Frontera.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Liderul echipei Tinkoff, în vârstă de 31 ani, a căzut timpul etapei a 10-a din Tour de France, disputată pe 14 iulie, suferind o fisură la tibia dreaptă, iar prezenţa sa la Vuelta era improbabilă din cauza complicaţiilor apărute în recuperării. Un chirurg s-a deplasat de la Madrid la Lugano (Elveţia), unde locuieşte Contador, pentru o curăţire în profunzime a rănii, în scopul ameliorării cicatrizării.
'Le mulţumesc tuturor specialiştilor, graţie cărora m-am putut recupera în timp record. Am deja zece zile de antrenamente pe bicicletă, iar ieri a fost pentru prima oară când nu am resimţit dureri la genunchi', a precizat Contador, dublu câştigător al Turului Franţei (2007, 2009) şi Turului Spaniei (2008, 2012).
Rutierul iberic recunoaşte că nu este pus la punct cu pregătirea pentru a putea spera la un nou succes în Vuelta, dar speră să se poată lupta măcar pentru o victorie de etapă, în ultima săptămână a cursei.
AGERPRES
Etichete: alberto contador , turul spaniei , contador turul spaniei , alberto contador va concura in turul spaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...