"Avalanșa" Bernal. Columbianul e noul tricou galben în Turul Franței, după ce etapa a 19-a a fost neutralizată pe Col de L'Iseran
26.07.2019, 18:53După o primă etapă în Alpi joi, în care columbienii au demonstrat că se descurcă cel mai bine cu înălţimile - Quintana a câştigat etapa, Bernal a urcat pe doi la general -, runda a 19-a se anunţa un festin. Şi aşa a fost, până la un punct, runda fiind neutralizată după penultima căţărare a zilei. Din cauza vremii, s-au luat rezultatele finale cele de pe Col de L'Iseran, astfel că primul a fost Egan Bernal (nu şi câştigător, organizatorii hotărând să nu acorde premiul pentru această rundă, ca urmare a faptului că nu s-a încheiat cum a fost programată). Columbianul lui Ineos l-a deposedat pe Alaphilippe de tricoul galben.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Etapa a 19-a se anunţa una explozivă din două motive: era extrem de scurtă, 126,5 km, iar rutierii de general trebuiau să îl atace pe Alaphilippe, care încă avea un avans de un minut şi jumătate faţă de al doilea clasat, cu doar două etape montane în meniu.
Cel mai bun în Pirinei, Pinot a fost forţat să abandoneze
Turul Franţei - Abandon Pinot
Runda a început cu o mare dezamăgire: Thibaut Pinot, cel mai activ în Pirinei şi locul 5 în clasamentul general, a fost nevoit să abandoneze. Conform lui Philippe Mauduit, director sportiv la Groupama FDJ, francezul se lovise la piciorul stâng de două zile. A strâns din dinţi şi a reuşit să continue, ieri fiind cel care a tras după "G" când acesta a atacat, însă astăzi nu a mai fost în stare să continue.
Scăpaţi de primul rival din Franţa, favoriţii la general trebuiau să rezolve şi problema celui de-al doilea reprezentant al Hexagonului: liderul cursei, de la Deceuninck-Quick Step.
Un nou atac marca Bernal
Pentru ca acesta să fie distanţat decisiv, era nevoie de un atac de departe, încă de pe Col de L'Iseran. Şi Ineos exact aşa a procedat, având doi oameni cu şanse la general: Geraint Thomas şi Egan Bernal. Mai întâi a atacat "G", forţându-i pe rutierii de general să îi răspundă, apoi columbianul a lansat un atac necruţător. Acesta i-a depăşit uşor pe rutierii din evadare, singurul capabil să stea o perioadă în trena lui fiind Simon Yates (învingătorul din Vuelta 2018, care s-a transformat în vânător de etape, după ce fratele său, Adam, nu a contat la general. Simon venise în Le Tour special pentru a-şi ajuta fratele).
Alaphilippe a fost lăsat în urmă şi de ceilalţi oameni de general, astfel că în vârful lui Col de L'Iseran francezul avea un handicap enorm de surmontat. Nu a mai avut ocazia să îşi arate calităţile excelente de coborâtor, organizatorii decizând să neutralizeze etapa şi să ia ca rezultate finale clasamentul de pe căţărarea de pe Col de L'Iseran. Asta pentru că pe coborârea de pe cea mai înaltă şosea din Alpi drumul fusese inundat, din cauza unei avalanşe.
Clasament etapă Turul Franţei
Clasament general Turul Franţei
Etapa trebuia să se termine pe Monte de Tignes, căţărare de categoria 1, dar al cărui ultim kikometru era uşor, desfăşurându-se pe un fals plat.
De notat faptul că, din cauza faptului că organizatorii au decis să nu dea un câştigător al etapei, nu vor exista nici secundele bonus pentru primii trei clasaţi. Bernal va beneficia, însă, de cele 8 secunde bonus de pe penultima căţărare.
Un convoi a fost organizat, iar cicliştii au fost duşi la Tignes cu maşinile, premierea sportivilor având loc în cele din urmă în locul stabilit iniţial.
Mâine are loc ultima etapă în Alpi, astfel că doar în această zi mai pot să apară schimbări în clasamentul general. Ultima căţărare e una "monstruoasă", de 33,4 kilometri, cu o pant[ medie de 5,5%. Judecând după ce s-a întâmplat în ultimele două zile, dar şi raportându-ne la altitudinea de peste 2000 de metri, Egan Bernal e marele favorit să termine Turul Franţei în galben.
Rutierul de la Ineos ar continua astfel hegemonia începută de colegii săi de echipă, Chris Froome şi Geraint Thomas. La 22 de ani, el ar fi al treilea cel mai tânăr câştigător al Marii Bucle din istorie.
Etichete: turul frantei , clasament turul frantei , turul frantei 2019 , egan bernal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...