Vom avea box fără căști la Jocurile Olimpice! Schimbări revoluționare făcute de AIBA
25.03.2013, 00:47Căștile de protecție sunt prezente în boxul amator încă din 1984, de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. La Rio, în 2016, pugiliștii vor lupta fără ele, după ultimele schimbări făcute de Asociația Internațională de Box Amator (AIBA), după cum anunță Eurosport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nici sistemul de punctaj nu va mai fi cel folosit până acum la amatori, urmând să se introducă cel de la profesioniști, unde sunt punctate și loviturile la corp, dar și combinațiile de lovituri.
Președintele Comisiei Medicale din cadrul AIBA, Charles Butler, a vorbit despre scoaterea căștilor de protecție din box, în ciuda temerilor privind accidentările grave care pot apărea în urma primirii repetatelor lovituri la cap.
"Nu există nicio dovadă că echipamentul de protecție reduce riscul producerii unor comoții cerebrale. În 1982, Asociația Medicală Americană a încercat să interzică boxul. Toată lumea s-a panicat și le-a pus sportivilor căști, fără să se uite, însă, ce fac cu adevărat acest echipament", a declarat Charles Butler, potrivit sursei citate.
"Boxul nu este numărătoare de boabe de fasole. Ceea ce face periculoasă numărătoarea pe calculator este faptul că, fiind boxer, ce faci dacă știi că nu ți se punctează o lovitură la corp, în afară de a lovi la cap?", a adăugat președintele Comisiei Medicale din cadrul AIBA.
Etichete: jocurile olimpice , box , pugilism , schimbari , casca de protectie , punctaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...