VIDEO Rudel Obreja este susținut de sportivi. Ionuț Gheorghe: "Părerea mea e că a vrut să facă dreptate"
16.11.2012, 15:13Președintele suspendat al Federației Române de Box, Rudel Obreja, se luptă cu foştii campioni, dar este susţinut de actualii pugiliști. Ultimul medaliat olimpic, Ionuţ Gheorghe, este de partea lui Obreja.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Disputa pentru şefia boxului românesc a ajuns aproape de final. Joi, 23 noiembrie, vor fi alegeri generale la Federaţie, iar foştii campioni mondiali Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei se numără printre candidaţii la funcţia de preşedinte. Actualul conducător, suspendatul Rudel Obreja, consideră că nu şi-a încheiat mandatul şi refuză să îşi dea demisia.
"Părerea mea e că Rudel Obreja a vrut să facă dreptate. În boxul românesc se întâmplă multe nereguli, sunt multe probleme la arbitraj și dânsul a vrut să fie o treabă cât mai corectă. Noi ne luăm milioane de pumni în cap și nu merităm să pierdem din cauza arbitrilor", a spus Ionuț Gheorghe.
Obreja a fost suspendat din cauza conflictului cu AIBA, care nu-i mai acceptă pe boxerii români în competiţiile internaţionale. Mai mult, federaţia română a fost dezafiliată până la alegerea unui nou preşedinte. Scandalul a pornit la Olimpiada din 2008, când Obreja s-a certat cu şefii boxului mondial. Cu patru ani mai devreme, Ionuţ Gheorghe cucerise ultima medalie olimpică a pugilismului nostru, bronz la Atena.
"Boxul românesc trece printr-o perioadă grea. Nu se mai face performanță, ultima medalie am luat-o eu, la Jocurile Olimpice din 2004, de atunci nu s-au mai luat. Se pare că domnul președinte a fost suspendat și va trebui să ne antrenăm mai bine, ca să nu mai dăm șansa arbitrilor să ne fure", a adăugat pugilistul.
Etichete: box , rudel obreja , alegeri , frbox , ionut gheorghe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...