VIDEO Jo Jo Dan l-a învins pe Bizier și va boxa pentru titlul mondial! Meciul poate fi revăzut pe Digi Sport
20.12.2014, 09:14Jo Jo Dan a făcut meciul vieții împotriva canadianului Kevin Bizier, pe care l-a învins pentru a doua oară într-o confruntare electrizantă, într-o gală transmisă în direct pe Digi Sport. După victoria partajată de anul trecut, românul a obținut un rezultat identic și de această dată.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Dornic de revanșă, Bizier a început tare meciul și a controlat primele runde, însă Jo Jo a profitat de alonjă și de viteza superioară și a ripostat mereu pe contre.
Cele mai mari emoții le-a avut însă în runda a șaptea, când a fost trimis la podea de Bizier. Sub privirile celor 10.000 de spectatori prezenți în Coliseumul din Quebec, Jo Jo Dan s-a ridicat repede și a rezistat eroic avalanșei de lovituri trimise de canadian. Ba mai mult, a ripostat spectaculos.
Până la final, românul de 33 de ani a câștigat toate cele 5 runde și și-a adjudecat meciul printr-o decizie partajată, la fel ca anul trecut, spre nemulțumirea lui Bizier, care a vrut să plece din ring.
Doi dintre arbitrii judecători l-au indicat învingător pe român, cu 115-112 şi 114-113, în timp ce al treilea l-a văzut mai bun pe canadian, scor 114-113.
Jo Jo Dan și-a împlinit astfel visul și va boxa pentru titlul mondial IBF la categoria semimijlocie, după ce a urcat pe primul loc în ierarhia IBF și a devenit aspirant obligatoriu la centura deținută de Kell Brook. Britanicul, care e neînvins la profesioniști, este obligat să-și apere centura IBF cel târziu în primăvară.
VEZI AICI PROGRAMELE DIGI SPORT
"Ne cunoșteam bine și am boxat pe contre. Mulțumesc tuturor, mulțumesc Quebec! Vă iubesc! Sunt pregătit pentru Kell Brook", a spus la final Jo Jo Dan, care a ajuns la 34 de victorii, dintre care 18 obținute înainte de limită și două înfrângeri. Tot două înfrângeri are și Kevin Bizier în carieră, ambele în fața lui Jo Jo Dan.
În main-event-ul galei din Quebec, campionul mondial WBC la categoria semigrea, Adonis Stevenson, l-a spulberat pe rusul Dmitry Sukhotsky în mai puțin de 5 runde.
Sukhotsky, care nu pierduse niciodată prin KO, s-a trezit trimis la podea chiar în runda a doua. Rusul s-a ridicat și a resistat însă doar până în runda a cincea, când directa de stânga a lui Stevenson a făcut ravagii și l-a trimis de trei ori la podea pe Sukhotsky, ultima dată definitiv.
Canadianul și-a apărat astfel pentru a patra oară cu succes centura WBC la categoria semigrea, iar 14 dintre ultimele 15 meciuri le-a câștigat prin knock out.
Stevenson e gata acum să facă meci de unificare a centurior cu un alt rus, Serghey Kovalev, deținătorul titlurilor IBF, WBA și WBO și recunoscut pentru tăria loviturilor.
Gala de la Quebec va fi în reluare în această seară, de la ora 20:00, la Digi Sport 2.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , digi sport live , ibf , jo jo dan , kevin bizier , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...