VIDEO Două victorii și un eșec pentru România, în a doua zi a CE de box feminin
01.06.2014, 23:09Duminică, România a obținut două victorii la Europenele de box feminin găzduite de București. Singura înfrângere a zilei - a Claudiei Nechita - a fost una cu probleme - fetele lui Adrian Lăcătuș au acuzat arbitrajul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Două victorii și o înfrângere este bilanțul de până acum al lotului național al României la Europenele de Box Feminin de la București. Tricolorele au început prost turneul - Claudia Nechita a pierdut la puncte în fața englezoaicei Lisa Whiteslile, la categoria 54 de kilograme.
"Nu știu cum să zic că a fost, dar cred că meciul a fost cam acolo. Nu pot să zic că am câștigat eu sau nu, cu toate că a fost la noi acasă. Poate se putea să mă dea și pe mine victorioasă, dar nu sunt eu în masură să judec acum.", a declarat Claudia Nechita.
Situația s-a schimbat când în ring a intrat Lăcrămioara Perijoc. Sportiva de 57 de kilograme a trecut ușor de Cakir Reyhan, din Turcia.
"Am așteptat cu sufletul la gură, mi-am dorit nespus de mult, am avut emoții încă de când am început pregătirile pentru acest campionat. Am trecut cu bine peste acest meci și sper să fie din ce în ce mai bine pentru toate fetele.", a spus și Lăcrămioara Perijoc.
La 60 de kilograme, Ioana Mera a câștigat la puncte în fața unei sportive din Moldova. Pentru ea urmează însă un meci cu irlandeza Katie Taylor, campioană olimpică la categoria ușoară și cvadruplă campioană mondială.
"Urmează cel mai greu meci al vieții mele. Nu știu ce va fi, eu o să dau tot ce pot, mai mult decât am arătat aici. Asta a fost doar de încălzire, să zic așa. Cu Katy Taylor o să fiu și mai în formă și o să vedeți că o să fie un meci pe cinste.", a declarat Ioana Mera.
Luni va intra în competiție Steluța Duță, dublă camioană europeană și una dintre sportivele de la care federația se așteaptă să câștige o medalie. Obiectivul lotului antrenat de Adrian Lăcătuș e câștigarea a 3 medalii.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: box feminin romania , video rezultate ziua 2 ce box bucuresti , ce box feminin bucuresti , lacramioara perijoc , claudia nechita , ioana mera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...