Tyson Fury, aproape să-şi piardă şi centura WBO după ce a fost depistat pozitiv
11.10.2016, 14:01WBO e gata să îi retragă titlul de campion mondial la categoria grea boxerului Tyson Fury, depistat pozitiv cu cocaină.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Organizaţia i-a acordat un termen de zece zile lui Fury, care e obligat să prezinte argumente pentru ca titlul să nu fie declarat vacant din cauza "inactivităţii, ruperii contractului sau consumului de substanţe interzise".
Fury (28 de ani) l-a deposedat pe ucraineanul Wladimir Klitschko de centurile de campion mondial ale versiunilor WBO, WBA şi IBF, după ce l-a învins la puncte în noiembrie 2015, într-o gală programată în Germania.
Britanicul a amânat de două ori din acel moment meciul revanşă cu Klitschko. Fury a invocat motive medicale, iar în septembrie a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma unui control antidoping. El urmează să fie audiat miercuri de către Comisia de control a British Boxing.
Tyson Fury a pierdut deja un titlu mondial, la versiunea IBF, după ce a refuzat să lupte împotriva challenger-ului oficial, însă deţine în continuare centurile cu diamante WBO şi WBA.
Etichete: klitschko , tyson fury , centuri fury , fury depistat cocaina , fury centura wbo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...