Lucian Bute se retrage din box. Anunțul făcut de canadieni. Cifrele celui poreclit ”Mister KO”
18.03.2019, 20:30Lucian Bute își va anunța retragerea din box, în următoarele zile, la doi ani după ultima luptă în care a fost implicat. Canadienii de la Le Journal de Montreal susțin că anunțul oficial va fi făcut în această săptămână.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Conform ziare.com, reprezentanții boxerului român au anunțat că Bute va susține o conferință de presă, miercuri. E foarte posibil ca acela să fie momentul în care Lucian să își anunțe retragerea din sportul care i-a adus atâtea bucurii.
Lucian Bute se retrage din box. Cifrele campionului român
Bute (39 de ani) nu a mai boxat din februarie 2017, când a fost învins prin Knock Out de columbianul Eleider Alvarez, actualul campion mondial WBO la categoria semigrea.
În cariera sa, Bute are 32 de victorii, dintre care 25 obținute înainte de limită și 5 înfrângeri, dintre care 2 prin KO.
Bute este cel mai titrat român din box, după ce a deținut centura IBF la categoria supermijlocie timp de 4 ani și jumătate, pe care și-a apărat-o cu succes de 9 ori, iar în cel de-al zecelea meci a fost învins pentru prima dată în carieră, de Carl Froch, prin knock out.
Etichete: lucian bute , retragere lucian bute
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...