Lăcrămioara Perijoc, medalie de argint la Mondialele de la Istanbul. Câți bani va încasa
articol scris de Digi Sport20.05.2022, 19:40
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a cucerit vineri medalia de argint, în limitele categoriei 54 kg, la Campionatele Mondiale de box feminin de la Istanbul (Turcia), după ce a fost învinsă în finală de turcoaica Hatice Akbaş, care după o luptă foarte echilibrată a primit o decizie partajată de 3-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lăcrămioara Perijoc, medalie de argint la Mondialele de la Istanbul, după o luptă strânsă în finală
Perijoc, 28 ani, campioană europeană în 2019, a dominat din start lupta şi s-a aruncat asupra adversarei, Hatice Akbaş, campioană europeană Under 22 în acest an la 52 kg, cu serii de lovituri la cap şi la corp.
Dar deşi a controlat schimburile de lovituri şi a fost mai clară şi mai combativă, mai ales în ultimele două reprize, arbitrii judecători i-au acordat o decizie partajată turcoaicei cu 3-2.
Mihaela Cijevschi Lăcătuş, antrenoarea Lăcrămioarei Perijoc, rămâne singura pugilistă română care a cucerit aurul la Mondiale, performanţă reuşită în 2005 la Podolsk, în Rusia, la care se adaugă un bronz în 2006 la 57 kg.
Lăcrămioara Perijoc va primi 50.000 de dolari pentru medalia de argint
Perijoc va obţine pe lângă medalia de argint şi un cec de 50.000 dolari pentru performanţa de la Istanbul. În drumul către finală, pugilista suceveană le-a învins pe taiwaneza Wen-Hsiao Huang, campioană mondială en titre, irlandeza Niamh Chloe Fay şi kazaha Dina Jolaman, campioană mondială în 2019 şi campioană en titre a Asiei.
România a aliniat un lot de cinci sportive la startul competiţiei, dar Steluţa Duţă (cat. 48 kg/CSA Steaua), Eugenia Anghel (cat. 50 kg, SCM Craiova), Claudia Nechita (cat. 57 kg, CSA Steaua) şi Alexandra Petcu (cat. 81 kg/CSA Steaua) au părăsit deja turneul. Antrenorii lotului naţional de senioare sunt soţii Adrian şi Mihaela Lăcătuş.
Celelalte pugiliste române care au mai cucerit medalii la Mondiale sunt Steluţa Duţă, vicecampioană mondială în 2005 şi 2006 la 46 kg, şi în 2010 la 48 kg, Adriana Hossu, argint în 2008 la 86 kg, bronz în 2006 la 86 kg, Camelia Negrea, bronz în 2005 la 48 kg, Diana Ungureanu, bronz în 2001 la 51 kg, Daniela David, bronz în 2002 la 63,5 kg, Luminiţa Turcin, bronz în 2006 la 70 kg, Paraschiva Fetti, bronz în 2008 la 80 kg.
Agerpres
Etichete: box feminin , lacramioara perijoc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...