Klitschko, înaintea luptei cu Fury: "Are nevoie de tratament şi eu sunt doctorul care îl poate salva"
27.11.2015, 15:13Vladimir Klitschko îşi pune în joc toate cele patru centuri, IBF, IBO, WBO şi WBA la categoria grea în faţa englezului Tyson Fury, într-un meci programat sâmbătă pe stadionul din Dusseldorf, în care pugilistul din Ucraina este favorit incontestabil.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Klitschko, 39 ani, este neînvins din 2004 şi are un palmares de 64 victorii şi 3 înfrângeri. Cu 12 ani mai tânăr, Fury este neînvins de 24 de meciuri, dar boxerul din Manchester este mai cunoscut pentru comportamentul extravagant decât pentru calitatea boxului său. În ultimul său meci, din februarie, Fury l-a învins pe românul Cristian Ciocan (Hammer), dar nu a arătat clasa necesară pentru a înfrunta cu succes un adversar precum Klitschko.
"Fury nu a înfruntat niciodată un adversar ca mine. Eu îl voi distruge mental mai întâi şi apoi fizic. Cred că el e nebun. Este un pacient care are nevoie de un tratament urgent. Eu sunt un doctor şi îl pot salva", a declarat Klitschko pentru ziarul Die Welt.
"Un bătrân, un tânăr. Un fost campion, un nou campion", a prefaţat Fury meciul de sâmbătă, la conferinţa oficială de presă. "Am văzut numeroase defecte în armura lui. Ar putea fi cel mai uşor meci al meu".
Ucraineanul de 1,98 m va fi dominat în acest meci de alonja superioară a lui Fury, 2,08 m. O bătălie între doi coloşi, care are însă şanse minime să se termine după 12 reprize. Lupta va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 1, sâmbătă, de la ora 23:00.
Etichete: wba , ibf , wbo , klitschko , ibo , fury
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...