Jean Pascal: "Îmi scot pălăria în fața lui Bute, știu prin ce a trecut"
07.11.2012, 13:52Fostul campion mondial la categoria semigrea, canadianul Jean Pascal, a declarat că îşi scoate pălăria în faţa pugilistului Lucian Bute, după ce boxerul român l-a învins pe rusul Denis Gracev, la primul meci de la înfrângerea suferită în faţa britanicului Carl Froch.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ca şi Bute, Jean Pascal a suferit prima înfrângere din carieră în faţa lui Carl Froch, tot la Nottingham. Pascal a cedat, însă, la capătul unui meci de 12 runde.
"Îmi scot pălăria în faţa lui. Nu a fost uşor, dar ştiu prin ce a trecut. Nu este uşor să îl judeci după cum vezi lucrurile din exterior. Revenind după prima înfrângere din carieră, încrederea sa nu era la maxim, iar reflexele sale nu erau la fel de ascuţite ca înainte", a spus Pascal, pentru QMI Agency.
Jean Pascal crede că un Lucian Bute în formă maximă l-ar fi învins pe Gracev în maximum şase reprize. "M-a surprins să îl văd pe Gracev că a rezistat 12 runde, este un tip dur. Gracev e un tip pe care Lucian l-ar fi învins, în mod normal, în şase runde. În a douăsprezecea rundă sunt convins că l-am văzut pe adevăratul Lucian şi că aşa va arăta şi în meciul următor. Reflexele sale au revenit la nivelul normal la finalul luptei", a completat Pascal.
Etichete: lucian bute , carl froch , nottingham , gracev , jean pascal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...