Froch este gata pentru Bute și vrea revanșa în fața singurilor pugiliști care l-au învins până acum: "Sunt în momentul de vârf al carierei"
18.11.2012, 18:42De trei ori campion mondial, Carl Froch (35 de ani) se află într-un moment de grație după ce l-a spulberat pe Yusaf Mack, în sala din Nottingham, sâmbătă seară. Meciul a contat pentru centura IBF la categoria supermijlocie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Froch l-a făcut KO pe american în runda a treia, iar acum își dorește revanșa în fața giganților Andre Ward și Mikkel Kessler, fără să uite că are de luptat și cu românul Lucian Bute.
Doar Andre Ward și Mikkel Kessler l-au învins pe Froch, în două din cele 32 de meciuri pierdute de britanic la profesioniști. "Cobra" urmărește acum să-și ia revanșa în 2013:
"Nu am câștigat toate luptele mele, dar nu am fost niciodată umilit în ring. Am pierdut la limită, la puncte, iar acum știu că pot să-i bat pe Kessler și pe Ward. Eu nu sunt trimis la podea spectaculos ca alți boxeuri britanici care se cred superstaruri. Sunt în cel mai bun moment al carierei, într-un punct de vârf, trebuie doar să mă pregătesc timp de trei luni înainte de un meci și atunci sunt pregătit pentru orice adversar. Nu îmi permit să mă grăbesc, dar cred că voi fi gata să lupt iarăși în luna februarie sau martie", a declarat Froch pentru BBC.
El a explicat și care a fost tactica abordată pentru meciul cu Mack: "Dacă aș fi început mai relaxat, el ar fi câștigat încredere, așa că l-am asaltat cu lovituri grele încă după primul gong. Până acum pierduse doar cu campioni mondiali, deci nu poți să spui că a venit la Nottingham pentru o luptă de supraviețuire. Eu m-am pregătit meticulos pentru el, nu l-am subestimat. A fost drăguț totuși să ies din ring fără răni și zgârieturi".
Promoterul lui Froch, Eddie Hearn, a făcut public programul pe care pugilistul britanic îl are pentru anul viitor: "Vrem să ne luptăm cu Bute sau cu Stevenson, cu Kessler și Andre Ward. Astea sunt singurele bătălii care ne interesează".
Imediat după meciul cu Mack, Carl Froch a anunțat o veste care i-a bucurat peste măsură pe fanii săi: perechea sa, Rachel Cordingley este însărcinată în patru luni, cu al doilea copil al cuplului. El a făcut anunțul chiar la conferința de presă de la finalul partidei câștigate la Nottingham.
Etichete: carl froch , froch ward , froch kessler , froch bute , froch mack , box froch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...