Mayweather, ironizat de Pacquiao după meciul în care americanul și-a distrus adversarul în prima rundă
03.01.2019, 19:42Floyd Mayweather (41 de ani) l-a făcut KO pe japonezul Tenshin Nasukawa (20 de ani) într-o luptă demonstrativă pe reguli de box susținută în la Saitama (Japonia). 9 milioane de dolari a încasat americanul pentru cele două minute în care l-a trimis de trei ori la podea pe tânărul luptător nipon. Cum era de așteptat, meciul demostrativ a stârnit imediat reacții din partea altor sportivi celebri, printre care și Manny Pacquiao.
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Manny Pacquiao a postat un mesaj ironic pe contul personal de Twitter, făcând aluzie la calitatea foarte slabă a ultimilor adversari ai americanului. Mai exact, vorbim despre Connor McGregor, respectiv Tenshin Nsukawa, doi sportivi care au luptat pe reguli de box cu Mayweather, în condițiile în care provin din alte două discipline sportive.
"Aceasta este dorința mea pentru noul an. Să continui să mă lupt doar cu luptători cu experiență, care sunt de nivelul meu ori chiar mai puternici", a fost mesajul postat de Manny Pacquiao.
Manny Pacquiao are în palmares 60 de victorii și 7 înfrângeri. Filipinezul s-a duelat cu Floyd Mayweather în 2015, partidă pierdută de Pac-Man după decizia arbitrilor.
Floyd Mayweater, aspru criticat de către Mike Tyson
Floyd Mayweather, boxerul care se autointitulează "cel mai bun din lume" nu a scăpat de criticile lui Mike Tyson: "Delirează în ultimul hal. Ascultați, dacă era măcar aproape de măreția lui Muhammad Ali, ar fi fost capabil să își ducă odraslele la școală singur. OK, dacă nici de asta nu este capabil, cum poate vorbi despre astfel de lucruri? Este doar un om mic. Un om mic și foarte speriat. Nu te poți autoproclama cel mai bun din istorie. Trebuie să vină de la oameni", a tunat Tyson despre ”Money”, cel care are un palmares imaculat, 50 de victorii în 50 de partide.
Etichete: floyd mayweather , manny pacquiao , mike tyson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...