Fiul lui Muhammad Ali, reținut în SUA, pentru câteva ore, din cauza numelui
25.02.2017, 14:17Fiul fostului pugilist Muhammad Ali a fost reţinut pentru câteva ore pe aeroportul din Florida, de către autorităţile pentru imigraţie, informează USA Today, sursă citată de news.ro. Muhammad Ali Jr. şi mama sa, Khalilah Camacho-Ali, au fost reţinuţi deoarece numele lor aveau sonoritate arăbească, susţine avocatul familiei, Chris Mancini.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Muhammad Ali Jr., în vârstă de 44 de ani, şi mama lui, prima soţie al lui Muhammad Ali, au sosit la Aeroportul din Fort Lauderdale-Hollywood la 7 februarie, când au revenit de la un eveniment desfăşurat în Jamaica.
Oficialii de la serviciul de imigraţie au lăsat-o pe Camacho-Ali să plece după ce aceasta le-a arătat o fotografie alături de fostul ei soţ. Fiul ei nu avea însă o astfel de fotografie, astfel că a fost interogat timp de două ore, fiind întrebat în mod repetat, "De unde ai numele ăsta?" şi "Eşti musulman?".
Potrivit USA Today, Ali Jr. a spus că este musulman, iar cei de la imigraţie l-au întrebat despre religia sa şi unde s-a născut. Ali Jr. s-a născut în Philadelphia în 1972 şi are paşaport american.
Un purtător de cuvânt al Vămii Americane a declarat că nu poate discuta despre acest caz, dar a precizat că toţi călătorii care vin din străinătate pot fi subiectul unor astfel de proceduri.
"Pentru familia Ali este clar că tot ceea ce s-a întâmplat are legătură cu eforturile lui Trump de a interzice musulmanii", a spus avocatul Mancini, referindu-se la ordinul executiv emis de preşedintele Donald Trump prin care a interzis intrarea cetăţenilor din şapte ţări predominant musulmane în Statele Unite.
Printre ţările vizate de ordin se numără Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen.
Judecătorul James Robart a interzis la nivel naţional aplicarea interdicţiei, iar decizia sa a rămas în picioare în urma unei hotărâri a Curţii de Apel din San Francisco.
Însă, Departamentul de Justiţie (DOJ) a anunţat că preşedintele Donald Trump va semna curând un nou ordin executiv pentru a înlocui interdicţia de călătorie pentru cetăţenii din şapte ţări musulmane, a cărei implementare a fost blocată de magistraţii din San Francisco.
Acest nou ordin executiv este aşteptat pentru săptămâna viitoare la Casa Albă.
Camacho-Ali şi Muhammad Ali Jr. locuiesc în Deerfield Beach, la 20 de minute de aeroport. Cât timp Ali Jr. era reţinut, mama lui a alergat prin aeroport cerând ajutor. Deoarece incidentele care implică serviciul vămilor sunt de jurisdicţia autorităţilor federale, poliţia locală nu a putut-o ajuta.
Ali Jr. a fost eliberat două ore mai târziu, iar Mancini a afirmat că familia Ali se gândeşte să înainteze un proces, iar în prezent încearcă să afle câte alte persoane au fost victimele aceluiaşi tratament.
Fostul pugilist Muhammad Ali a încetat din viaţă în 4 iunie 2016, la vârsta de 74 de ani, după ce a fost internat la un spital din Phoenix cu probleme respiratorii.
Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei decenii şi în ultimii ani a avut foarte puţine apariţii în public. Ultima sa apariţie data din luna aprilie 2016, când fostul boxer a participat la o gală în Arizona.
Ali se retrăsese din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.
sursa: news.ro
Etichete: muhammad ali , confuzie , nume , retinut , muhammad ali jr , camacho-ali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...